Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

De azi, apa este mai scumpa cu zece procente. Serviciile de canalizare, cu 15%

De azi, apa este mai scumpa cu zece procente. Serviciile de canalizare, cu 15%

Pentru fiecare metru cub de apă consumat, sibienii și ceilalți locuitori ai județului deserviți de operatorul regional Apă-Canal vor plăti de azi, 1 iulie, cu 0,73 de lei, bani în care este inclusă și creșterea tarifului pentru serviciile de canalizare. Altfel spus, un metru cub de apă costă 3,82 de lei (de la 3,45 lei), iar același cantitate care ajunge în canalizare este facturată cu 2,64 lei (de la 2,28 lei). Creșterea tarifelor a fost anunțată din aprilie (când se estima că prețul pentru apă va crește cu zece la sută) și a fost avizată de autoritățile de resort.
”Creșterea tarifului este motivată de obligativitatea acoperirii tuturor cheltuielilor generate de captarea, tratarea și distribuția apei potabile, precum și de preluarea, transportul și epurarea apei menajere. La acestea se adaugă și necesitatea cofinanțării de către «Apă Canal» Sibiu cu aproximativ 10 milioane de euro a proiectului «Extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare în județele Sibiu și Brașov», finanțat cu contribuție din partea Uniunii Europene și a cărui valoare totală este de aproape 100 de milioane de Euro”, arată reprezentanții societății într-un comunicat de presă.

Prețuri sub media pe țară

Ultima creștere a tarifelor pentru serviciile de furnizare a apei a avut loc în vara anului 2013, iar prețurile pentru canalizare au crescut – ultima dată – în vara anului trecut. Astfel de creșteri de tarife au fost aplicate anual, din 2007 încoace. Reprezentanții SC Apă Canal SA arată că, și în aceste condiții, tarifele pentru serviciile de apă și canalizare nu sunt printre cele mai mari din țară, dimpotrivă. ”Nivelul noilor tarife practicate de SC «Apă Canal» SA Sibiu se află sub media națională, de aproximativ 7,5 lei / mc de apă + canal, cele două componente tarifare fiind, în cazul operatorului sibian, de 6,46 lei”, susține sursa citată.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 295

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

23 comentarii

student valcean cu buletin de sibiu

Acum 8 ani

un motiv in plus ca sibienii sa se spele tot mai rar
Raspunde

xyz

Acum 8 ani

De ce mai stundentule din satul cu legume? Ca sa va pierdeti in multime?
Raspunde

@1

Acum 8 ani

ai iesit din wc???
Raspunde

nu e tocmai normal

Acum 8 ani

In Selimbar, pe Brana curge apa potabila dintr-un saht de 2 saptamani, mai multi vecini am facut sesizari si totusi nu vine nimeni sa remedieze avaria, apa curge in continuu.... de aceea au trebuit majorate tarifele pentru pierderile din sistem pe care ei nu sunt in stare sa le controleze....
Raspunde

@1

Acum 8 ani

Mars in Oltenia ,prazar provocator nenorocit!...si baga la pepeni in tine pana pleznesti!!:)))))))))))
Raspunde

ion

Acum 8 ani

Cu 10,72% e scumpirea apei si cu 15,79% a canalizarii-Mai verificati MATEMATICA !
Raspunde

jos mafia

Acum 8 ani

Pai daca lucrul bine facut a insemnat sa cumpere tot felu de robotei si alte trasnai. E normal sa fie apa scumpa. Canalul licrului bine facut .......
Raspunde

Sibian

Acum 8 ani

Halal preturi mai ales ca apa nu este captata din cine stie ce puturi de mare adincime cu pompe supersofisticate ci vine prin cădere dar obrazul subtire al edililor ....cu chieltuiala (a noastră ) se tine.rușine !
Raspunde

Silviu

Acum 8 ani

Macar daca ar fi potabila. Am baut zeci de ani apa de la robinet, acum nu mai este buna, se depun ereziduuri rosii pe fundul paharului.
Raspunde

@9

Acum 8 ani

Rezidurile alea sa le faci cadou tentativei de primar-astrid fodor -si escrocilor ordinari care conduc Apa-Canal ....trazni-iar al de sus !!
Raspunde

unu

Acum 8 ani

un lucru bine facut ... pentru ca treaba sa mearga tais!!!
Raspunde

paul

Acum 8 ani

mi-e sete !
Raspunde

mimi

Acum 8 ani

La blocul mamut pe care il construieste Carabulea pe aleea Biruintei ,curge apa zi si noapte , sunt furtune care duc in canal ,miroasa oribil,oare cine plateste apa ?
Raspunde

@13

Acum 8 ani

o plateste mimi si ceilalti fraieri din sibiu!
Raspunde

Sibianca

Acum 8 ani

Suntem nevoiti sa strangem cureaua mereu din cauza scumpirilor, probabil au nevoie de bani pentru tichetele de concediu,tot e bine ca vom merge in statiuni la bai si ne vom balaci in voie fara sa economisim apa.
Raspunde

LaFlemme

Acum 8 ani

@mimi Ai dreptate. Carabulea, prieten cu Iohannis si implicit cu Fodor, a dat niste spaga la primarie si a primit autorizatie pentru acel mastodont de bloc. Problema cea mai grava aici e faptul ca locatarii, deci implicit Asociatia de Proprietari, nu iau nicio masura. Ati vazut macar intr-o zi ca oamenii se aduna si fac un mic protest pe-acolo? Nu! muncitorii fac o galagie de nedescris de la ora 7. A sunat cineva la politia locala? Nu cred. Deci, neimplicarea oamenilor, lamentarea si ignoranta nu aduce nimic bun. Si nu vreau sa jignesc, dar astfel de comportament e caracteristic sibienilor, din pacate. Haideti sa fim uniti, sa facem presiune la Asociatie, sa angajam un avocat, sa facem ... ceva. O singura persoana nu poate face nimic, dar impreuna putem darama ziduri, sau in cazul de fata, blocuri.
Raspunde

Ioana

Acum 8 ani

Unde esti D.N.A. ? A sosit timpul sa-l iei la puricat pe acest Niculescu . A stat prea mult pe post si n-a facut nimic decat numai pt.el. Sa plece dracului de pe functie.
Raspunde

Ioana

Acum 8 ani

Unde esti D.N.A. ? A sosit timpul sa-l iei la puricat pe acest Niculescu . A stat prea mult pe post si n-a facut nimic decat numai pt.el. Sa plece dracului de pe functie.
Raspunde

A.classe.

Acum 8 ani

Dublarea valorilor contractului de executie prin lucrari suplimentare nejustificate. Solicitati public cine este firma ce a castigat licitatia si cine sunt subantrepenorii. Solicitati public cine este consultantul si care este valoarea lucrarilor suplimentare aprobate de acesta Solicitati public sa se nominalizeze persoana care este managerul proiectului. Dupa ce aflati aceste date CONCLUZIONATI.
Raspunde

sibianu

Acum 8 ani

da asta-i lucrul bine facut de NICULESCU si comp.are neamuri pe la DNA,inca
Raspunde

sibian

Acum 8 ani

pe mine nu ma afecteaza ca oricum nu ma spalam da mai dadeam la oi sa bea apa
Raspunde

Laura

Acum 8 ani

****
Raspunde

LaFlemme

Acum 8 ani

@Laura (22) - e videochat? Daca-i asta ma bag si eu :))).
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus