Cetatea medievală a Sibiului îmbracă din nou haine rock și așteaptă publicul dedicat din România și țările învecinate la aniversarea festivalului ARTmania. În săptămâna 27 iulie – 2 august 2015, la Sibiu, are loc cea de-a zecea ediție a ARTmania, un proiect cultural care înglobează nu numai dragostea pentru genul muzical pe care îl reprezintă, dar și atracția pentru artele vizuale, carte și film. În acest an nu vor fi necesare bilete de acces, având în vedere că evenimentul este cofinanțat din bugetul local, iar concertele au loc în Piața Mare.
Vineri, 31 iulie, în Piața Mare, concertează Anathema, Saturnus și Enemy of Reality, iar sâmbătă, seara legendelor Clan of Xymox și Apocalyptica la aniversarea ARTmania Festival.Concertul este deschis de trupa Nümph, un proiect tânăr, devenit model de urmat pentru calitatea muzicii dezvoltate în zona progressive rock.
„Ne-am dorit de mult timp să aducem Apocalyptica pe scena festivalului, iar anul acesta dorința s-a îndeplinit și ne putem bucura de muzica lor sâmbătă, 1 august. Anathema au dorit foarte mult să participe la ediția aniversară, iar publicul nostru s-a bucurat de întoarcerea lor la Sibiu. Este o formație foarte iubită și apreciată în România, iar ultima lor prezența la ARTmania Festival a fost în 2007. Saturnus și Clan of Xymox sunt două nume îndelung așteptate la ARTmania, în timp ce Enemy of Reality și Numph sunt prezențe proaspete pe scena metal internațională, dar cu o abordare cel puțin surprinzătoare”, adaugă Codruța Vulcu, directoarea festivalului ARTmania.
În completarea celor două zile de concerte rock cu acces gratuit organizate în Piața Mare, în cadrul festivalului au avea loc concerte în diverse locații, proiecții de filme organizate în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal și Dracula Film Festival, chiar și o etapă a competiției internaționale Global Battle Of The Bands pentru promovarea artiștilor autohtoni.
Nici lansările de carte nu lipsesc din cadrul ediției de anul acesta. În 31 iulie și 1 august, în Cărturești Pop-Up Store din cadrul ARTmania, o supriză face loc alteia. “Păpușile” de Cristina Nemerovschi și „Porcul absolut”de Ana Kun sunt lansate sâmbătă, 1 august, în cadrul Muzeului Național Brukenthal.
Marți, 28 iulie, are loc concertul For My Sins în Clubul Oldies, miercuri,29 iulie, concertează Consequence în clubul Hard Rock Sibiu. Semifinala Global Battle Of The Bands are loc joi, 30 iulie, cu 18 performance-uri într-un maraton cum nu a mai văzut Sibiul. Regăsim în programul GBOB- The Angels Kill the Pirates, The EMP, Eternal Fire, Fading Circles, For the Wicked, Hteththemeth, Hybrid Symphony, Nuvijan, Onenightstand, Rapture, Ringtone, Westfallia și Wildchild.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 616
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Adrian
Acum 6 ore
Loijhbloijh
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Pastor marginas
Acum 6 ore
Emil