Perla Păltinișului este pensiunea-restaurant de unde nouă adulți și trei copii au ajuns la spital, la finele săptămânii trecute, fiind diagnosticați cu toxiinfecție alimentară. Acum nicio lună, tot de la restaurantul pensiunii Perla Păltinișului au ajuns la spital alte 15 persoane, dintre care patru erau copii.
Potrivit datelor deținute de Oficiul Registrului Comerțului, Perla Păltinișului funcționează prin intermediul societății cu același nume: SC Perla Păltinișului SRL. Asociați egali ai acestei societăți sunt Ciprian Dumitru Crișan Baltador (foto stânga) și Nicolae Ordean (foto dreapta). Amândoi sunt și administratori ai societății înființată în 2006.
Conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor, SC Perla Păltinișului SRL a avut anul trecut un rulaj de peste 1,18 milioane de lei, generând un profit de aproape 160.000 de lei. Numărul mediu de angajați ai societății a fost de 16.
”Avem toate actele în regulă”
Referitor la evenimentul din cursul lunii iulie, Ciprian Baltador spune că toate verificările necesare au fost efectuate. ”Din datele instituțiilor de control, ceea ce s-a întâmplat acum două săptămâni nu a fost cauzat de mâncarea preparată, ci posibil de mâncarea de bază. În rest nu a fost găsit nimic. Unui singur angajat i-a fost descoperit un streptococ, alți doi au fost suspecți, prin urmare i-am trimis pe toți în concediu medical, pentru a se trata. I-am primit înapoi doar cu analizele făcute”, arată Ciprian Baltador.
Referitor la internările din sâmbăta care tocmai a trecut, Baltador spune că nu există nicio reclamație împotriva lor. ”La ora actuală nu există niciun proces verbal întocmit pe numele nostru. Credeți-mă că am muncit zece ani pentru Perla Păltinișului și sunt primul interesat să aflu despre ce este vorba. Acum au fost 12 persoane dintr-un total de 70 de turiști. Toată marfa pentru mâncare era cumpărată de vineri, de la Metro. În urma a ceea ce s-a întâmplat acum două săptămâni am trimis toți angajații la controale medicale, am încheiat contract cu o clinică privată, astfel încât la noi sunt cu fișele medicale la zi. Suntem în regulă și la zi cu toate documentele și procedurile, organele de control nu au avut ce să găsească”, mai spune Ciprian Baltador. El spune că una dintre posibilele explicații pentru starea de rău a turiștilor ar putea fi în calitatea apei din izvorul aflat în apropiere, izvor situat la marginea drumului către centrul stațiunii.
De asemenea, Baltador ține să arate că, până în acest moment, instituțiile de control nu au stabilit că toxiinfecțiile de sâmbătă ar fi fost generate de mâncarea de la Perla Păltinișului.
- Notă: În articolul publicat inițial apărea o declarație a lui Nicolae Ordean, dată telefonic pentru Turnul Sfatului. Ulterior, s-a dovedit că declarația respectivă a fost dată de o cu totul altă persoană, care s-a dat drept asociat în cadru firmei prin care funcționează Perla Păltinișului. Ne cerem scuze pentru eroare. (Actualizare 22:20)
Închis câteva zile
După episodul din iulie, autoritățile au închis pentru scurt timp restaurantul din Sibiu. După cazul de la începutul lui iulie, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au anunțat că de vină ar fi un stafilococ ”ascuns” în brânză.
Foto: conturile de Facebook ale celor doi
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 4000
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Postac
Acum 2 ore
Xxx
Acum 2 ore
Wolff
Acum 2 ore
Radi
Acum 3 ore
Mopri