Promisiune pentru viitor
De la retragerea lui Alex Kovacs, nicio echipă din prima divizie a campionatului naţional de baschet nu are vreun sibian titular.
Pepiniera Sibiului agonizează, în ciuda tradiţiei de necontestat în baschetul românesc.
Alex Kovacs, Cristi Crăciun şi Dragoş Floarea au pus la cale o idee foarte simplă dar incredibil de dificil de realizat: revitalizarea pepinierei de jucători sibieni de baschet. Pe un model împrumutat de la echipa Partizan Belgrad, cei trei au gândit un proiect ce se întinde pe opt ani care va aduce mulţi copii pe terenul de baschet. Iar în viitor, în faţa a mii de spectatori, în meciurile pe viaţă şi pe moarte din prima ligă a baschetului masculin şi feminin. „La un club profesionist contează în primul rând individul şi apoi echipa. Noi nu urmărim neapărat rezultatele în competiţii. Cel mai mult contează dezvoltarea armonioasă a copilului. Iar apoi, luând în considerare o sumă întreagă de factori, talent, capacitate de efort şi multe alte aspecte, unii dintre ei vor ajunge să joace la cel mai înalt nivel”, spune Cristi Crăciun.
Deşi clubul Whitesnakes nu a început încă pregătirea cu micuţii sibieni, peste 120 de copii s-au înscris deja în program. Antrenamentele vor începe, cel mai probabil, la mijlocul acestei luni. Până în momentul în care clubul Whitesnakes va avea propria sală de baschet, şi la un moment dat o va avea, antrenorii şi echipele vor folosi sălile de sport ale unor şcoli din oraş. „Nu vrem să facem un lucru de mântuială, dimpotrivă. Suntem decişi să investim cât trebuie pentru ca să avem condiţiile unui club cu adevărat profesionist”, spune Dragoş Floarea. Doar mingile de baschet au costat 4000 de euro. Dar sunt mingi Spalding, de cea mai bună calitate. Clubul a investit în panouri, jaloane, ochelari speciali, corzi, scări pentru antrenament. Obiecte care se văd cam rar în pregătirea sportivilor din România. „Metodica pe care am preluat-o de la Partizan Belgrad este incredibilă. Se vor face antrenamente aerobe şi anaerobe, totul pe baza analizelor medicale pe care fiecare copil le va face. Orarul va fi făcut împreună cu părinţii, pentru că fără ei nu vom putea realiza nimic. Părinţii sunt extrem de importanţi şi intenţionăm să ne întâlnim cu ei cât de des se poate, cel puţin o dată la două săptămâni”, mai spune Dragoş Floarea.
Deşi nu au o legătură directă, notele din carnet vor fi un criteriu extrem de important pentru cei trei antrenori ai clubului. „Baschetul s-a schimbat extrem de mult în ultimii 15 ani. Talia nu mai contează acum atât de mult ca acum 15 sau 20 de ani. Accentul se pune pe forţă şi pe viteză. Iar viteza e ereditară în proporţie de 98%. Viteza se dezvoltă între 12 şi 15 ani şi fără exerciţii anaerobe nu poate fi dezvoltată corect”, mai spune Dragoş. Clubul Whitesnakes va fi primul din ţară care va primi copii de la vârsta de 5 ani. „Dacă am avea sponsori, nu am luat niciun ban copiilor. Dar trebuie să plătim chiria sălilor în care vom juca, echipamentele, accesoriile. Însă unde putem, reducem la minim costurile. O să avem cu siguranţă o grupă de la casa de copii. Copiii sunt cei mai importanţi, pentru ei trebuie să lucrăm”, spune Dragoş. Însă majoritatea sălilor de sport arondate şcolilor şi liceelor din Sibiu sunt ocupate iar copiilor li se face greu loc. Deşi ei ar trebui să fie în lista priorităţilor.
Multe şcoli au refuzat colaborarea cu clubul sibian pentru că preferă să încaseze sume frumoase din închirierea sălii în loc să sprijine dezvoltarea copiilor. Taxa de înscriere în club este de 100 de lei în prima lună, în care intră şi analizele medicale iar din a doua lună e de 70 de lei. „Fiecare copil va avea o rubrică separată pe site-ul clubului. De la cinci ani, până la 18, în fiecare an vom adăuga date. Acolo se va putea vedea exact dezvoltarea sa. Ca talie, ca abilităţi fizice, ca tehnică. Iar la 18 ani, orice club va dori să îl transfere va putea vedea exact programul prin care a trecut şi paşii pe care i-a urmat”, mai spun cei doi antrenori.
Cu clubul de baschet Whitesnakes puteţi lua legătura la numerele de telefon 0723.925.320, 0758.991.399, 0744.199.422, 0765.787.204.
vizualizari:
Arhiva
Ultimele comentarii
socialistul: Condoleante familei Cozac. Suntem alaturi de familia indoliata. Un fost balantist...»»»
silviana: bravo un om cu capul pe umeri o sa radeti dar nu peste mult timp dupa alegeri o sa plangeti sa va a...»»»
secu\\\': Se pare ca si unul si altul au avut oamenii lor in echipa celuilalt. Ce fain e la ULBS......»»»
Bogdan: Eu am fost acolo aseara... N-am vazut nici o avalansa... Doar niste "mitici" care nu dadea...»»»
AMD: Oameni buni, Dl Duse nici macar nu ii baga in seama pe studenti, acum in campanie ca de ce are nevoi...»»»
student: … se pare ca daca IB nu poate finaliza … isi gaseste cate un observator sa o faca in locul lui....»»»
dl. problema observer: Mah nene, dumneata esti copilu’-problema sau omu’-problema ? Sau ambele ? Ca probleme ai, taticu...»»»
bingo: 1- A, 1- B, 6 - C si 2- E! Asta da performanta. ... pai n-a zis Duse ca lui i se datoreaza ????? Nu ...»»»
Florin: "... Prin urmare, modificarea apartenenţei canonice la cele două Mitropolii reprezintă dorin...»»»
bibicu: Dl. Bondrea/Bandrea (sau ?), un tip pragmatic ? Daca prin prgarmatism se intelege capacitatea de inc...»»»




COMENTARII (5)
bravo, asa se poate ajunge la performanta. (14:33:20)
si performanta, dar mai ales educarea copiilor nostri si prin sport e un lucru exceptional (11:39:43)
succes clubului Whitesnakes si felicitari pentru initiativa (12:09:50)
Bravo!Este intr-adevar laudabil.Dar sa vedem peste doi-trei ani! Este cam utopic sa te compari cu Partizan iar tu sa n-ai o sala cit de mica!S-au infiintat sute de "scoli"in tara,dar in afara de Cluj si Galati (si acestea fara promovari de rasunet in div A,desi activeaza de multi ani si au antrenori foarte buni)nu s-a realizat nimic.SUCCES si m-as bucura sincer sa realizeze macar jumatate din ce si-au propus (09:56:42)
Bravo antrenorilor, si sper sa se gasesca si sponsori, si autoritatile sa faca si ele ceva!!! (02:43:56)
Din acelaşi domeniu:
Și „alb-verzii” mai pierd câteodată. Voinţa Sibiu – KS Cracovia Krakow:0-3
S-a schimbat adversarul sibienilor. Voința joacă mâine cu KS Cracovia în loc de Sturm Graz
După o remiză și o victorie, Gaz Metan a bifat și înfrângerea în Antalya. Gaz Metan Mediaș - FK Yenisey: 0-1
Codul galben amână meciul cu Rovinariul
Aproape o lună fără baschet
Eric de Oliveira: La Mediaș am învățat să fiu bărbat!
Sibienii fac scor în Antalya cu Lankaran. Două dintre achizițiile de iarnă au marcat. Voința – Khazar: 4-0
Voința joacă astăzi cu Khazar Lankaran pe teren propriu
Ultrașii din toată țara și-au dat întâlnire sâmbătă la Sibiu