Cultură prin festival
Luna mai a pornit cu Festivalul de Jazz.
Viaţa culturală în Sibiu a continuat cu Festivalul Internaţional de Teatru şi cu Festivalul Internaţional de Film, la începutul lunii iunie. În august vom avea festivalul de rock, „Artmania”.
Aceste patrufestivaluri sunt de fapt unul dintre decisivii şi crucialii piloni ai vieţii culturale sibiene. Celălalt pilon este format de cele cinci mari instituţii de cultură ale Sibilui, Muzeul Naţional Brukenthal, Complexul Naţional ASTRA, Biblioteca ASTRA, Teatrul Naţional „Radu Stanca”şi Filarmonica din Sibiu.
De pe aceşti piloni se formează şi se menţine cultura sibiană. Cu falsă modestie spun că, şi în acest moment, oricine din ţară şi de peste hotare poate găsi elemente şi valori prin care să înţeleagă de ce în 2007 Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană. Mai mult se poate observa că nici un alt oraş încă nu se ridică la parametrii necesari a deveni ceea ce Sibiul a fost deja, Capitală Culturală a Europei. Foarte pe scurt remarc că toate cele trei oraşe ce până acum şi-au afirmat intenţia, nu au instituţiile necesare, nu au viaţa culturală necesară.
Sibiul mai degrabă a fost capitală culturală a Europei, în urmă cu trei ani, datorită acestor evenimente, acestor festivaluri de jazz, teatru şi antropologie. Aceastea trei au dat acel element ce a convins juriul Uniunii Europene de a acorda în 2004 onoarea Sibiului.
În 2010 ele nu numai că s-au menţinut faţa de acum şapte – opt ani dar iată-le mai viguroase, mai bine organizate, mai renumite. Nu mai sunt doar trei, ele acum sunt cinci şi poate va reveni la anul şi Festivalul Enescu. Elementul inedit al acestui an, este, cel puţin din punctul meu de vedere, a fost o mai mare apropiere de sibieni, de publicul sibian laic în ale artei, de marea masă a sibienilor. Toate cele trei evenimente importante, din punct de vedere cultural, ale anului 2010, au ieşit şi mai mult în stradă. Adaug acest „şi mai mult” amintind de Festivalul de Teatru care şi-a construit o adevărată tradiţie în a oferi din magia sa cât mai multor sibieni.
Jazz-ul şi-a montat o scenă în spaţiu liber, iar Piaţa Mică a devenit arhiplină în fiecare zi, oamenii alegând fie a sta în picioare, fie a sta în faţa scenei, fie a bea un vin sau o bere pe una din terasele din Piaţă.
Teatrul a continuat a se prezenta marelui public prin spectacolele de pe Bălcescu, prin concertele din Piaţa Mare, prin apariţiile din Huet sau de la Cisnădioara dar ceea ce este important se reflectă în intenţia realizată a organizatorilor de a deschide noi scene publice pentru spectacolele puse în scenă. Exemplul în acest sens este Palatul de Vară de la Avrig al familiei Brukenthal.
TIFF-ul a continuat exclusiv prin spectacolele în aer deschis iar acelaşi lucru îl va face şi Artmania. Va fi interesant şi de dorit ca si Astrafilm să se deschidă şi mai mult marelui public sibian.
Anul 2010 poate fi anul în care această dimensiune se stabilizează şi se înrădăcinează în viaţa acesto evenimente majore ale Sibiului, ale României şi ale Europei. Anul 2010 poate fi anul în care festivalurile se vor deschide şi vor să comunice şi pe un alt plan cu întregul oraş şi de ce nu cu alte comunităţi care astfel vor fi implicate în fenomenul sibian.
Unicul element negativ al acestui an a fost apropierea Festivalului Internaţional de Teatru de întreg scandalul şi problema neagră a Roşiei Montane, un pas total greşit şi de nedorit în viitor, TIFF-ul, de exemplu, refuzând banii atât de mulţi, atât de negrii, atât de spălaţi şi atât de dubioşi ai celor care vor a distruge un loc natural şi deosebit ca patrimoniu al tării noastre, care vor a polua şi strica România. Auriul de pe festival este de fapt o negreală urâtă.
vizualizari:
Arhiva
Ultimele comentarii
socialistul: Condoleante familei Cozac. Suntem alaturi de familia indoliata. Un fost balantist...»»»
silviana: bravo un om cu capul pe umeri o sa radeti dar nu peste mult timp dupa alegeri o sa plangeti sa va a...»»»
secu\\\': Se pare ca si unul si altul au avut oamenii lor in echipa celuilalt. Ce fain e la ULBS......»»»
Bogdan: Eu am fost acolo aseara... N-am vazut nici o avalansa... Doar niste "mitici" care nu dadea...»»»
AMD: Oameni buni, Dl Duse nici macar nu ii baga in seama pe studenti, acum in campanie ca de ce are nevoi...»»»
student: … se pare ca daca IB nu poate finaliza … isi gaseste cate un observator sa o faca in locul lui....»»»
dl. problema observer: Mah nene, dumneata esti copilu’-problema sau omu’-problema ? Sau ambele ? Ca probleme ai, taticu...»»»
bingo: 1- A, 1- B, 6 - C si 2- E! Asta da performanta. ... pai n-a zis Duse ca lui i se datoreaza ????? Nu ...»»»
Florin: "... Prin urmare, modificarea apartenenţei canonice la cele două Mitropolii reprezintă dorin...»»»
bibicu: Dl. Bondrea/Bandrea (sau ?), un tip pragmatic ? Daca prin prgarmatism se intelege capacitatea de inc...»»»




COMENTARII (3)
Bravo Razvane! Esti printre putinii (in afara de organizatori) care te-ai prins ce importanta are cultura in orasul nostru. Frumos articol! (21:29:36)
e bine, dar ai uitat de evenimentele organizate de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cindrelul-Junii Sibiu, adica de evenimente precum Cantecele Muntilor, Targul Olarilor sau Festivalul Ioan Macrea. Strang mii de spectatori anual. (16:17:10)
Asocierea Teatrului cu afacerea Rosia Montana este intr-adevar discutabila. Cineva va spune sigur, ca doar asa s-au gasit bani de sponsorizare... (08:38:50)
Din acelaşi domeniu:
Cetatea
Cum judecăm actuala mişcare stradală?
Vocaţia autodistrugerii la români
Bancnota de doi lei
“De vină e educaţia primită” I
Întoarcerea acasă
De când ni se trage…
Iluminismul şi societatea post-modernă II
Ce este important