*Articolele din categoria Public apartin cititorilor

Dubioasa convertire a lui Ion Iliescu

25 Iunie 2010 18:50 | Public
autor: Lucian Robu

Parafrazând titlul unui articol al lui Vladimir Tismaneanu (care invoca traseul lui Silviu Brucan de la stalinismul rapace la stadiul de profesor de capitalism) aş aduce în atenţia cititorului un exemplu cu aceeaşi doză de celebritate – Ion Iliescu.

Iată câteva date revelatoare. Dacă în anii 2000 discursul preşedintelui septuagenar pe atunci invoca valorile globalismului şi ale modelului construcţiei europene, în anul 1951 acelaşi Ion Iliescu, mult mai tânăr în povestea noastră, se definea în paginile „Scânteii” – într-o perfectă logică de clasă, ca un tânăr comunist activ, iubitor de învăţătură şi fericit că descoperise minunile tărâmului pedagogiei sovietice. Titlu articolului semnat de Iliescu nu lasă nici un fel de dubii asupra felului în care propaganda comunistă vehicula superioritatea lumii noi, sovietice: „Fericirea de a studia in Uniunea Sovietica” apărut în 28 august 1951. Dacă după 1990 Ion Iliescu se declara de acord cu valorile muzicii capitaliste îmbrăţişate de tinerii români alta este ipostaza în care, ca lider al tineretului comunist îşi făcea autocritica în faţa lui Nicolae Ceauşescu, şeful Comisiei de cadre de la nivelul Comitetului Central al PCR, pentru slăbirea vigilenţei sale revoluţionare în lupta cu ….jazul. Iată cum dragostea şi revoluţia intrau într-o flagrantă contradicţie cu îndemnurile la libertate ale muzicii negrilor de peste ocean. Tinerii studenţi români din anii ’60, în viziunea lui Iliescu, se contaminau cu esenţe nocive ale propagandei imperialiste, pe care le identifica chiar în melodiile de jaz ascultate pe discuri de vinil, în căminele sau la reuniunile studenţeşti. În cel mai pur stil stalinist Iliescu îşi lua angajamentul de a –i exclude pe studenţii indisciplinaţi şi contestatari (deci ascultători de jazz) şi promitea lui Nicolae Ceauşescu că va spori numărul întâlnirilor tovărăşeşti ale studenţilor, în care se va audia muzică „sănătoasă”. Dacă în anii 60 Ion Iliescu ocupa primele rânduri ale cohortei de propagandişti antioccidentali în rândurile tineretului începutul anilor ’90 îl regăseau vorbitor al limbii engleze, aceea a duşmanilor înfieraţi decenii la rând. Vizita lui Michael Jackson în România îl plasa pe Iliescu în postura de gazdă primitoare a artistului pe care, cu treizeci de ani îl urmă l-ar fi biciuit la stâlpul infamiei. Zâmbind strâmb şi mecanic în gesturi, comunistul cu faţă umană strângea mâna superstarului care încântase nopţile tineretului din România, pe undele radio care sfidau cu „neruşinare” staţiile de bruiaj şi neostalinismul lui Ceauşescu. Ele aduceau în casele reci şi prost –luminate ale românilor atmosfera club-dance urilor americane şi deopotrivă sentimentul libertăţii. Lucian Robu

vizualizari: 659

•  Fii primul care comentează!

• Opinia ta:

  Nume:
  Comentariu:
  Scrie codul: 7580