Omul cu cartea a ajuns şi la Prefect
Vi-l mai amintiţi pe directorul de instituţie din Sibiu, care a venit la Şedinţa Colegiului Prefectural cu o carte - „Spionii ruşi.
De la Salin la Putin” - şi toată şedinţa a stat şi a citit fără să aibă cel mai mic interes pentru ceea ce se discută şi pentru ce a venit el de fapt acolo? Remus Hasan, de la Unitatea Teritorială 345 din Sibiu, din cadrul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, s-a întors şi luna trecută aceasta la şedinţa obişnuită a Colegiului Prefectural. Unde a avut o surpriză! A aflat că prefectul citeşte Turnul Sfatului. În timpul discuţiilor legate de problemele create de ploi, prefectul Trihenea s-a gândit că nu ar fi rău ca autorităţile să aibă în vedere şi vreo două spaţii, pentru orice eventualitate, în caz că vor fi sibieni evacuaţi din calea apelor. Şi cine ar putea şti ceva despre spaţii? Omnul cu cartea! „Cred că nu mai aveţi o carte la dumneavoastră şi nu vă deranjez, şi m-am gândit că este bine să ne spuneţi dumneavoastră situaţia acestor spaţii”, i-a spus Prefectul omului cu cartea. Din păcate acesta nu a putut formula un răspuns prea clar. Doar ceva legat de nişte spaţii inadecvate. Ar mai trebui menţionat faptul că la şedinţa de săptămâna trecută omul cu cartea nu a mai venit cu o carte ci cu un ziar – tabloid de Bucureşti - , nu a mai stat în acelaşi loc ca data trecută şi nu a mai citit din nimic, prefecându-se atent la ce se discută.
vizualizari:
Arhiva
Ultimele comentarii
INFORMAT BINE TIPUL .... INTERESANT: V (IP 188.24.221.193) CE LIPSESTE DIN BIOGRAFIA MIROBOLANTULUI INTELECTUAL MIHAI...RAZVAN...UNGUREA...»»»
INFORMAT TIPU ...!: V (IP 188.24.221.193) CE LIPSESTE DIN BIOGRAFIA MIROBOLANTULUI INTELECTUAL MIHAI...RAZVAN...UNGUREA...»»»
Pavel: Ca sa-ti infiintezi un ONG, cand vei fi mare, pretinzi tu, ca si UAR-ul, trebuie sa ai o Lege care s...»»»
Taietorul de lemne: Oare ce costa mai mult, sarea/nisipul sau tratarea fracturilor la spital?...»»»
ioio: Oricum era degeaba Ariton asta ... ca nu are nici o treaba cu economia... si-a pus oamenii unde treb...»»»
fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»
fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»
fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»
Odin: asta e sibianca? de cand? Ce vin alegerile si brusc se intoarce catre popor? Hai sictir!...»»»
ciorba: rupete da rupete pina la60de ani ca daca mai traiesti dupa aceia nici vantul nu -ti mai ridica rochi...»»»




Fii primul care comentează!
Din acelaşi domeniu:
Pe Lomonosov se circulă în sens unic pe ambele părți
La copacul răsturnat nu te duci cu sacul. Te duci cu drujba!
"La hotelul meu, clasific după cum vreu"
Distrugeți, că sunteți cool!
Dar cu căcuța ce ne facem?
De Crăciun, să fii mai bun? Clienții noștri, fraierii noștri!
Omniasig-ului nu i se pare clar: ”s-a întocmit dosar penal pentru vătămare din culpă”
Tribunalul Sibiu își schimbă programul. Măsura nemulțumește avocații
La Loto, dacă nu te lovește norocul te lovește tencuiala