Ce va vedea prefectul Trihenea pe centură? | Turnul Sfatului
 
Get Adobe Flash player

Ce va vedea prefectul Trihenea pe centură?

25 Iulie 2010 13:08 | Anchete
Traian Deleanu

Luni, 23 iulie 2010, de la ora 10, prefectul Sibiului, Constantin Trihenea, va fi din nou prezent pe șantierul centurii ocolitoare a Sibiului, pentru obișnuita vizită lunară.



Și pentru a ”fura” startul, vă spunem în avanpremieră (pentru cei care citesc luni acest articol) ce va afla Constantin Trihenea de la constructorii centurii, dacă aceștia din urmă vor fi sinceri. În primul rând, ca veste bună, nu putem să nu remarcă efortul considerabil în finalizarea podului care traversează centura peste Cibin în dreptul cartierului Gușterița. Toate grinzile au fost așezate aici, urmând pregătirile în vederea turnării stratelor ulterioare de beton și, apoi, a asfaltului. La capitolul vești bune, prefectul Trihenea va mai privi și către bretelele centurii la Veștem, la DN14 (ieșirea către Mediaș), dar și cele din dreptul cartierului Lazaret, unde este deja evidentă forma finală a sensului giratoriu care va face legătura între bretele și strada Henri Coandă.
Tot la capitolul vești bune este că, într-adevăr, echipele constructorilor Max Boegl – Geiger lucrează la refacerea porțiunilor deteriorate de pe vremea fostului constructor, Todini, chiar și fără un contract scris cu CNADNR, compania beneficiară a lucrării.
Veștile mari și bune se vor opri aici, potențial murate de începutul ploios de săptămână pe care îl anunță meteorologii. Dacă Trihenea va mai întreba de deschiderea tronsonului de centură între Veștem și drumul către Mediaș, cel mai sincer răspuns referitor la termenul posibil ar fi ”octombrie - noiembrie”. Pentru a se convinge de acest lucru, prefectul va trebui să întrebe despre pământul de umplutură necesar pentru a face legătura între centura propriu-zisă și podul cu numărul 2 (cel care trece peste calea ferată Sibiu – Vâlcea), una dintre cele mai dificile lucrări de pe traseul centurii. Un răspuns sincer ar arăta că mai sunt necesare aproximativ 60 – 70.000 de metri cubi, adică aproape 10 procente din necesarul de pământ de umplutură pentru întreaga secțiune întâi.
Dar faptul că la culeele (picioarele din cele două capete) podului respectiv lucrările de aducere a pământului de umplutură și de asfaltare sunt la aproximativ 25% nu este singura veste rea. ”Mai este legătura între podul 2 și 3. Acolo este de lucru cu asfalt cu tot, minim trei luni”, au declarat pentru Turnul Sfatului surse oficiale din cadrul proiectului centurii.
Mai departe, veștile nu tocmai fericite pe care le va primi prefectul Constantin Trihenea vin în dreptul podurilor 8,9 și 10 unde, la fel, cantitățile de pământ necesare sar de 50 – 60.000 de metri cubi, ”Culeea înspre podul 11, nici acolo nu este rezolvată situația, mai trebuie umplutură de aproximativ 10.000 de metri cubi. La pod mai sunt lucrări de minim două luni. Doar la pod”, au mai declarat pentru Turnul Sfatului sursele amintite.
Zona podurilor cu numerele de mai sus estea cea din spatele zonei industriale de pe strada Henri Coandă. Cantități imense de pământ și lucrări ample mai sunt necesare și la ultimul pod al secțiunii întâi, cel cu numărul 17. ”De lucrat, e clar că se lucrează. Merg constructorii și pe buna credință a CNADNR, că va semna actul adițional, dar știți, este o situație cu două tăișuri această treabă. Cu plățile sunt probleme de la început, dar nu că nu vor să dea banii, ci că vin așa, mai greoi”, au mai spus pentru Turnul Sfatului surse oficiale din cadrul proiectului.
Cât privește secțiunea a doua, aici lucrările sunt în grafic. Dar în graficul care prevede deschiderea circulației anul viitor.
În ceea ce privește speranțele constructorilor de a deschide circulației măcar un fir între Veștem și DN14, primarul Sibiului, Klaus Johannis, spune că o astfel de variantă nu va fi foarte convenabilă pentru străzile din oraș. În principal pentru că tot traficul greu ar fi redirecționat peste viaductul din dreptul Gării Mici, a cărui ”sănătate” nu este dintre cele mai bune.

 

vizualizari: 977

  •  COMENTARII (1)



  • 1. un sibian (IP 109.166.134.70)

    Fratilor de la CNADNR mai faceti si voi cate o excursie de studii, dar pe banii vostri, pe la vecinii nostri unguri si luati exemplu cum se munceste si cum se construiesc soselele si autostrazile de calitate si cat de repede. Dupa promisiunile electorale era cat pe ici sa avem mai bine de 1000 de km de autostrazi si voi va chinuiti la cateva centuri de ocolire ale marilor orase. Sau aveti impresia ca in Ungaria nu este criza, fiti siguri ca si acolo se simte criza, in schimb nu se fura atat de ordinar si mult ca la noi. Un cetatean german mi-a spus:"Domnule ce tara bogata aveti!" - "Dar de unde v-ati dat seama?"(l-am intrebat) - "Pai, am afla ca de peste 2000 de ani din tara voastra fura toti si inca tot mai au ce fura!". Bravo fratilor!, tineti-o tot asa! (01:42:40)



  • Opinia ta:

     
    Nume:
    Comentariu:
    Scrie codul: 2915
     

Ultimele comentarii

  • INFORMAT BINE TIPUL .... INTERESANT: V (IP 188.24.221.193) CE LIPSESTE DIN BIOGRAFIA MIROBOLANTULUI INTELECTUAL MIHAI...RAZVAN...UNGUREA...»»»

  • INFORMAT TIPU ...!: V (IP 188.24.221.193) CE LIPSESTE DIN BIOGRAFIA MIROBOLANTULUI INTELECTUAL MIHAI...RAZVAN...UNGUREA...»»»

  • Pavel: Ca sa-ti infiintezi un ONG, cand vei fi mare, pretinzi tu, ca si UAR-ul, trebuie sa ai o Lege care s...»»»

  • Taietorul de lemne: Oare ce costa mai mult, sarea/nisipul sau tratarea fracturilor la spital?...»»»

  • ioio: Oricum era degeaba Ariton asta ... ca nu are nici o treaba cu economia... si-a pus oamenii unde treb...»»»

  • fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»

  • fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»

  • fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»

  • Odin: asta e sibianca? de cand? Ce vin alegerile si brusc se intoarce catre popor? Hai sictir!...»»»

  • ciorba: rupete da rupete pina la60de ani ca daca mai traiesti dupa aceia nici vantul nu -ti mai ridica rochi...»»»

Publicitate