La muncitori să nu te duci cu glaja | Turnul Sfatului
 
Get Adobe Flash player

La muncitori să nu te duci cu glaja

08 August 2010 23:55 | Loc de dat cu capul
Traian Deleanu

În imaginea alăturată avem o situaţie clasică pentru România anilor ploioşi – o alunecare de teren, care a dus la surparea unei bucăţi dintr-un drum asfaltat.

Drum comunal, în cazul de faţă. Situat undeva între departe şi şi-mai-departe, sau, un pic mai concret, între comuna Dârlos şi satul aparţinător Curciu.
Drumul surpat este, acum frumos semnalizat, încadrat de limitări de viteză. La fel ca şi anul trecut şi, ghiciţi ce, la fel ca şi acum vreo alţi trei ani. Exact după aceeaşi curbă, în exact acelaşi loc şi exact pe acelaşi sens de mers, exact aceeaşi porţiune de drum a mai luat-o la vale în cel puţin două rânduri. Tot în urma unor vremuri mai ploioase.
Grijulie, administraţia drumurilor a reparat de fiecare dată zona, chiar dacă abia la luni bune de la semnalarea alunecărilor de teren. Evident, cu banii voştri, ai tuturor, că doar nu a sponsorizat nimeni din contul propriu lucrările.
La fel s-au cheltuit bani şi anul trecut, când reparaţia a părut una solidă, frumoasă şi aproape numai bună de inaugurat cu panglică. Frumoasă şi solidă a părut doar pentru unii, căci cei mai inspiraţi au putut prevedea urmarea şi anume faptul că drumul o va lua iar la vale. Şi nici nu avea altcumva să se întâmple din moment ce structurile metalice care ar fi trebuit să închege fundaţia drumului în zona respectivă stau, frumos, în curţile oamenilor din Curciu. Oameni gospodari, fiecare a găsit câte doi-trei litri de ţuică, pe care le-au dat muncitorilor care reparau mai an drumul. Nu de alta, dar structurile respective erau numai bune de amenajat drept ţarcuri pentru păsăretul din ogradă. Şi norocul a dat iarăşi peste curceni – acum că iar a căzut drumul vor veni alţi muncitori, cu alte structuri metalice, la fel de doritori, probabil de rachiu, şi la fel de darnici când vine vorba de a se descotorosi de materialele de construcţie.

 

vizualizari: 454

Ultimele comentarii

  • INFORMAT TIPU ...!: V (IP 188.24.221.193) CE LIPSESTE DIN BIOGRAFIA MIROBOLANTULUI INTELECTUAL MIHAI...RAZVAN...UNGUREA...»»»

  • Pavel: Ca sa-ti infiintezi un ONG, cand vei fi mare, pretinzi tu, ca si UAR-ul, trebuie sa ai o Lege care s...»»»

  • Taietorul de lemne: Oare ce costa mai mult, sarea/nisipul sau tratarea fracturilor la spital?...»»»

  • ioio: Oricum era degeaba Ariton asta ... ca nu are nici o treaba cu economia... si-a pus oamenii unde treb...»»»

  • fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»

  • fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»

  • fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»

  • Odin: asta e sibianca? de cand? Ce vin alegerile si brusc se intoarce catre popor? Hai sictir!...»»»

  • ciorba: rupete da rupete pina la60de ani ca daca mai traiesti dupa aceia nici vantul nu -ti mai ridica rochi...»»»

  • bes: Nu va agitati degeaba, individul de la nr. 6 si 7 are datele din web. Incercati who is IP si o sa ve...»»»

Publicitate