De ce nu aduce Artmania Manowar sau Rammstein la Sibiu | Turnul Sfatului
 
Get Adobe Flash player

De ce nu aduce Artmania Manowar sau Rammstein la Sibiu

12 August 2010 20:19 | Sibiu
Dan Onescu

Organizatorii Artmania Festival se aşteaptă la aproximativ 5.000 de oameni mâine seară la prima zi de festival şi la apro

ape zece mii sâmbătă seara.

Codruţa Vulcu, directorul executiv al Festivalului Artmania, a declarat astăzi că a fost contatată chiar de membrii trupei Manowar pentru un concert la Sibiu, însă din motive de siguranţă care ţin de Piaţa Mare, a trebuit să refuze pentru moment concertul.“Am primit un telefon din partea managementului celor de la Manowar, acum câteva luni. Am vorbit apoi cu membrii trupei. Ne-au spus că vor foarte mult să cânte în acea piaţă pe care o vedeau în fotografii, chiar în momentul acela cineva le arăta fotografii din Piaţa Mare de la concertele Artmania. Am purtat anumite discuţii, dar nu s-a putut. Piaţa Mare este extraordinară dar este foarte dificilă din punct de vedere al securităţii. Nu a fost posibil un astfel de concert", a declarat astăzi Codruţa Vulcu, directorul executiv al Artmania.

Următorul pas firesc pentru extinderea Artmania Festival ar fi organizarea unei noi secţiuni undeva în câmp sau pe stadion pentru trupele foarte mari şi păstrarea actulei fromule pentru Piaţa Mare. „În timp, acesta este scopul festivalului, să se mute în câmp. Fără măsuri foarte drastice de securitate într-un spaţiu public cum este Piaţa Mare este foarte greu de organizat un concert cum este Rammstein spre exemplu. Concertul Scorpions a fost scăpat de sub control din punct de vedere als ecurităţii”, a mai spus directorul Artmania.

Un alt exemplu legat de concertele din Piaţa Mare a fost legat de contractele încheiate cu trupele: absolut toate specifică faptul că vor ca accesul pe scenă să se facă printr-un spaţiu închis publicului. „Este o clauză existentă în absolut toate contractele pe care le-am avut până acum. De fiecare dată trebuie să închidem accesul în spatele scenei câteva minute”, mai spune Codruţa Vulcu.

Cât priveşte ediţia din acest an, organizatorii se aşteaptă la aproximativ 5.000 de oameni mâine seară la prima zi de festival şi la aproape zece mii sâmbătă seara. Silviu Scob, directorul tehnic al festivalului, a declarat astăzi că în Piaţa Mare vor exista 50 de lumini inteligente, 120 de lumini convenţionale şi o putere de 80.000 de watti. „Siters of mercy vin cu un show foarte special, toate luminile fiind aşezate jos, la nivelul corpului, sau foarte puţin deasupra capului. La Serj Tankian va fi ceva cu totul special”, a declarat Silviu Scrob. „La Manowar 80.000 de watti cred că reprezintă numai testele de sunet”, a completat Codruţa Vâlcu.

Mâine seară accesul la concert se va face după ora 17.30. Vor concerta “the sisters of mercy”, Kamelot şi Swallow the Sun.

vizualizari: 1384

  •  COMENTARII (10)



  • 1. michael (IP 188.24.229.107)

    eeeeeeeiiiiiiii ... la un concrt al celort de la rammstein ...cum nu m-as duce !? (21:13:58)

  • 2. iconpetentul (IP 188.24.221.16)

    voi cei de la turcul statului ar trebui sa invatati sa fiti profesionisti asa cum este codruta VULCU nu Valcu care nu a adus la Sibiu formatii gen HIN, JETHRO TAL, WIZIN TEMPTEISAN sau NIGHTMISH. Bravo Dane, sa mergi cu mielul! (21:55:18)

  • 3. dan (IP 188.24.240.96)

    concertul Scorpions a scapat de sub control pentru ca a fost gratuit si au venit o gramada de gura-casca care habar n-aveau cine canta (11:32:39)

  • 4. prostie (IP 82.77.219.8)

    pt simplul fapt ca avem o piata in centru si nu stim sa facem altundeva orice actiune, nu vedem astfel de trupe! Orice festival care se respecta se desfasoara intr-o locatie mai ferita, undeva langa orase, unde nu apar probleme de decibeli sau acces general... (12:03:36)

  • 5. festivaluri (IP 188.24.208.139)

    cel mai simplu ar fi sa se tina pe stadionul municipal unde se tinea mai demult Rockin Transilvania...:) (07:42:56)

  • 6. ARIADNA (IP 86.105.218.125)

    Prostii draq doamne proasta e Pomania asta (07:43:48)

  • 7. festivaluri (partea 2) (IP 188.24.208.139)

    Referitor la wattii necesari ptr trupe gen manowar si rammstein...normal ca au nevoie de 500.000 watii fiecare, ptr ca altceva in afara de galagie nu stiu s faca...fara suparare ptr fanii inraiti, si mie imi plac trupele mentionate, dar sa fim totusi cinstiti: daca ai piese de calitate si care chiar transmit ceva, le poti canta si la 70-80.000 watii nu-ti trebuie difuzoare cat blocu :) (08:01:18)

  • 8. dan (IP 188.24.213.188)

    nu stiu de ce au unii impresia ca pe stadion ar deranja mai putina lume decat pe centru. (12:17:25)

  • 9. ion de la sat (IP 92.85.196.52)

    sa fim seriosi.echipa asta mai are de invatat pana e profi.inca sunt niste diletanti.in rest,numai de bine. (16:02:45)

  • 10. festivaluri (IP 188.24.214.251)

    pai in prima faza pentru ca nu ar fi amplasata scena la doar cativa metrii de geamurile oamenilor si implicit sursa de zgomot nu ar fi situata asa aproape de case plus ca nu ar fi chiar in centrul orasului si n-ar mai trebui nici gard de protectie montat, stadionul in sine asigurand perimetrul :) (16:03:06)



  • Opinia ta:

     
    Nume:
    Comentariu:
    Scrie codul: 5801
     

Ultimele comentarii

  • jaco: Nu par a se ascunde! :)...»»»

  • Georg: Pardon, 2 Proiecte de CENZURA, ACTA=SOPA si PIPE...dar e de-ajuns.....»»»

  • tudor: E foarte bine, se pare ca e totusi un ministru bun care se pune pe treaba inca de la inceput. Sper s...»»»

  • Eu, sibianul: Asa este, nu apare ca o chestie profesionista, dar nu cred ca se poate numai cu pretentii, fara cond...»»»

  • Georg: Sunt de fapt 3 Proiecte de CENZURA, bazate pe cica drepturi-de-autori, pornite de prin Congresul Ame...»»»

  • Sibian: Campionat National este doar acela organizat de catre o FEDERATIE ROMANA pe ramura de sport.In cazul...»»»

  • sibian: In 4 luni - 3 antrenori... super profesionista treaba. Si se lupta ptr. salvarea de la retrogradare ...»»»

  • Pisi: De cind impiedica vintul telecabina sa urce? Vineri 3 febr a urcat de 3 ori, transportind peste 30 p...»»»

  • Georg: VIDEO: SAY NO TO ACTA: [...]***labs.ebuzzing.de/video/say-no-to-acta-5878322[...]...»»»

  • Georg: INCA UN VIDEO in ROMANA despre ce ESTE AMENINTAREA ACTA: [..]***www.youtube.com/watch?v=7rwUWMEG1rg&...»»»

Publicitate