În Moscova nu se mai vinde votcă după ora 22.00 | Turnul Sfatului
 
Get Adobe Flash player

În Moscova nu se mai vinde votcă după ora 22.00

18 August 2010 19:26 | Mozaic
Turnul Sfatului

Primăria Moscovei a interzis vânzarea de băuturi alcoolice tari între orele 22.00 şi 10.00, aceasta fiind o nouă măsură de combatere a alcoolismului care provoacă moartea a

jumătate de milion de persoane pe an în Rusia.

Textul care conţine această interdicţie a fost semnat şi va fi publicat în curând, a declarat pentru AFP primăria capitalei, confirmând informaţiile apărute în presa rusă.

"Primarul Iuri Lujkov a semnat o hotărâre care stipulează că începând cu 1 septembrie 2010, vânzarea cu amănuntul a băuturilor conţinând peste 15 la sută alcool etilic va fi interzisă în intervalul orar 22.00-10.00", a precizat un oficial din cadrul primăriei, citat de agenţiile ruse.

O interdicţie similară a fost introdusă în primăvară în regiunea Moscova (care include capitala), unde vânzarea de băuturi alcoolice tari a fost interzisă între orele 21.00 şi 11.00.

Unii experţi au criticat această abordare de combatere a alcoolismului apreciind că aceasta va conduce la un comerţ ilegal cu votcă şi va creşte numărul victimelor, deja foarte numeroase, ale alcoolului contrafăcut.

Din 6 august, şoferii ruşi nu mai au dreptul să bea la volan, o interdicţie votată la cererea preşedintelui rus, Dmitri Medvedev.

"Ştim bine cum te apuci de băut: mai întâi un păhărel, apoi două, trei şi tot aşa", a argumentat el.

Abuzul de alcool ucide jumătate de milion de persoane în fiecare an în Rusia şi se repercutează asupra speranţei de viaţă a bărbaţilor, inferioară unor ţări sărace precum Bangladesh sau Honduras, potrivit statisticilor oficiale.

Medvedev a făcut apel în repetate rânduri la intensificarea luptei împotriva alcoolismului în Rusia, deplângând că cetăţenii săi beau în prezent mai mult decât în anii '90, după destrămarea URSS.

El a recunoscut în urmă cu un an că măsurile luate în ultimii ani de stat pentru a scădea consumul de alcool în Rusia nu au dat rezultate.

vizualizari: 313

Ultimele comentarii

  • INFORMAT BINE TIPUL .... INTERESANT: V (IP 188.24.221.193) CE LIPSESTE DIN BIOGRAFIA MIROBOLANTULUI INTELECTUAL MIHAI...RAZVAN...UNGUREA...»»»

  • INFORMAT TIPU ...!: V (IP 188.24.221.193) CE LIPSESTE DIN BIOGRAFIA MIROBOLANTULUI INTELECTUAL MIHAI...RAZVAN...UNGUREA...»»»

  • Pavel: Ca sa-ti infiintezi un ONG, cand vei fi mare, pretinzi tu, ca si UAR-ul, trebuie sa ai o Lege care s...»»»

  • Taietorul de lemne: Oare ce costa mai mult, sarea/nisipul sau tratarea fracturilor la spital?...»»»

  • ioio: Oricum era degeaba Ariton asta ... ca nu are nici o treaba cu economia... si-a pus oamenii unde treb...»»»

  • fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»

  • fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»

  • fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»

  • Odin: asta e sibianca? de cand? Ce vin alegerile si brusc se intoarce catre popor? Hai sictir!...»»»

  • ciorba: rupete da rupete pina la60de ani ca daca mai traiesti dupa aceia nici vantul nu -ti mai ridica rochi...»»»

Publicitate