Campania 10 mari sibieni se apropie de final
Dorim să vă anunţăm că în data de 31 august, la orele 11.
00 va avea loc conferinţa de presă a organizatorilor campaniei „10 MARI SIBIENI”. Aceasta va fi organizată la Casa Teutsch de pe strada Mitropoliei. Invitatul acestei conferinţe de presă, va fi dl. Florin Grigoraş, unul dintre marii sibieni, prezentat în cadrul campaniei. Locaţia a fost aleasă şi ea cu scopul de a evoca o personalitate a Sibiului, ce nu mai este în viaţa dar care are un loc important în istoria oraşului. În cazul de faţă este vorba de Friedrich Teutsch.
De asemenea, pe această cale, dorim a vă anunţa o ultimă adăugare de personalităţi pe lista generală a personalităţilor care vor intra apoi în competiţia alegerii celui mai mare sibian. Aşa cum am spus de la început, lista marilor sibieni, propusă de organizatori, nu este cea finală. Oricine era şi este invitat a propune şi a veni cu argumente pentru alţi mari sibieni ce astfel să îşi facă loc pe lista mare a personalităţilor şi astfel în luna septembrie să fie votaţi. Aceşti noi mari sibieni sunt:
1. Julius BIELZ, om de ştiinţă, sec al XX-lea
2. Franz Xaver DRESSLER, compozitor, sec. al XX-lea
3. Josef DROTLEFF, om de cultură, sec. al XX-lea
4. Martin FELMER, om de ştiinţă, sec. al XVIII-lea
5. Adolf GOTTSCHLING, om de ştiinţă, sec. al XIX-lea
6. Michael HISSMANN, filosof, sec. al XVIII-lea.
7. Kurt HOREDT, istoric, sec. al XX-lea
8. Hellmut KLIMA, istoric, sec. al XX-lea
9. Johann Wilhelm KRAFFT, om de afaceri, secolul al XIX-lea
10. Friedrich KRASSER, scriitor, sec. al XIX-lea
11. Andreas LAPICIDA, sculptor sec. al XV-lea
12. Nicolae LUPU, istoric, sec. al XX-lea
13. Mathias MILES, istoric, sec. al XVII-lea
14. Johann Ludwig NEUGEBOREN, om de ştiinţă, sec. al XIX-lea
15. Karl NEUGEBOREN, avocat şi istoric, sec. al XIX-lea
16. Gustav ONGYERTH, om de cultură, sec. al XX-lea
17. Stefan ORTH, pictor, secolul al XX-lea
18. Janos Marton STOCK, pictor, sec. al XVIII-lea
19. Virgil VĂTĂŞIANU, om de cultură, sec. al XX-lea
Campania a început prin demersul a doi bloggeri sibieni, Răzvan Pop (www.razvanpop.ro) şi Tudor Popa (www.cemerită.ro) şi sub patronajul Asociaţiei pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu. În aceaste prime trei luni s-au alăturat peste 30 de bloggeri sibieni care într-un fel sau altul susţin campania „10 MARI SIBIENI”, două publicaţii locale precum şi o televiziune şi un post de radio. În cadrul conferinţei de presă, se vor prezenta concluziile primelor trei luni ale campaniei, precum şi paşii următori ce vor avea loc în desfăşurarea acesteia.
vizualizari:
Arhiva
Ultimele comentarii
Pt jigodiile portocalii: Sunteti jalnici,nu vedeti ca nici dracu nu va mai vrea,acum jigniti cand de fapt ne-ati facut cel ma...»»»
buluc: @xxx subscriu in totalitate...»»»
bucsa doina: CU scuzele de rigoare,fata de d-na dr. NITUICA GABRIELA,controlul comisiei superioare de evaluare,s-...»»»
dvd: NORMAL! guvernatorul banci nationale el cultiva banul el strange recolta , are stiinta inmultiri l...»»»
babulus: Rosu si garboveanu se cred doi sasi cu stea in frunte, dar sunt doar doi sasi besinosi, pensionari d...»»»
Sibian: Horia si demitizarea istoriei Am pornit de la articolul "Horea" aparut recent in "aldine...»»»
Sibian: Horia si demitizarea istoriei Am pornit de la articolul "Horea" aparut recent in "aldine...»»»
girboveanu: petre vai de capul tau si vostru. johannis are mare dreptate ca de multe ori cind is spunea parerea...»»»
rosu: Astept ziua cand romanii nu se mai vor crede desteptii pamantului. Nu de alta, dar nu au argumente. ...»»»
HORIA: daca se revine asupra certificatelor si se va anula decizia luata dupa verificari si falsii handicap...»»»



COMENTARII (4)
ce cauta coada de topor comunist n.balan pe lista marilor personalitati sibiene...? (10:42:29)
ce cauta coada de topor comunist n.balan pe lista marilor personalitati sibiene...? (10:43:18)
Domnilor! La Sibiu s-a infiinta ASOCIATIUNEA ASTRA. Saguna a fost un membru Fondator, dar restul......... Rev. Transilvania.....Ce credibilitate ar putea avea acest proiect daca exista o asemenea lacuna in informare. Hm...Grigora si Vinta, Dan Danila, Voi ati auzit de prof.. matematicianu Lupas, de acdemicianu Sofoneabaga toata Facultatea de isoriii in buzunarul de la ceas. Halal...... (07:57:32)
Va rog sa fie inclus in lista de candiati referitor la campania 10 mari sibieni si August Treboniu Laurean pe numele sau adevarat Augustin Trifan nascut la data de 17/18 iulie 1810 ( anul acesta s-au implinit 200 de ani ) in satul Fofeldea comuna Nocrich judetul Sibiu si decedat la data de 25 februarie 1881 in Bucuresti - membru fondator Academiei Romane si unul dintre primii presedinti ai acestui for academic. Totodata, a fost si primul profesor de limba romana al regelui Carol I in anii 1866-1867, iar unul dintre fii lui, Dimitrie,(1846-1906) impreuna cu alti intelectuali de valoare din Bucuresti au fondat ziarul Romania Libera la data de 15 mai 1877 in cinstea dobandirii independentei de sta a Romaniei (9/10 mai 1877) sub conducerea lui Carol I. Mai amintesc faptul ca in parcul Astra, aproape vis-a-vis de intrarea in corpul B al bibliotecii la data de 17 septembrie 2010 a fst dezvelit bustul sau, realizat de catre sculptorul Adrian Popescu. Va multumesc. (20:14:12)
Din acelaşi domeniu:
Nicolae BALAN