Mircea Dinescu dă vin şi cărţi. La Sibiu sau Bucureşti | Turnul Sfatului
 
Get Adobe Flash player

Mircea Dinescu dă vin şi cărţi. La Sibiu sau Bucureşti

02 Septembrie 2010 13:27 | Sibiu
Turnul Sfatului

Poetul Mircea Dinescu va lansa în această toamnă, la 60 de ani, un nou volum de poezii, intitulat "Femeile din secolul trecut".

Dinescu spune că încă nu s-a hotărât unde va avea loc lansarea oficială: la Sibiu sau la Bucureşti. "Am să merg cu un camion de cărţi şi de vin şi o să dau autografe pe cărţile mele de poezie şi pe sticlele cu vin", a spus Mircea Dinescu, menţionând că nu este sigur dacă prima lansare va fi la Bucureşti sau la Sibiu. Volumul include 23 de poeme inedite, de dragoste, "scrise în ultimii doi-trei ani, unele uşor buruienoase, unele mai parodice, altele mai tragice şi mai metafizice, toate în vers clasic", a declarat miercuri, pentru Agerpres, nonconformistul poet.
Cartea va apărea la Fundaţia pentru Poezie "Mircea Dinescu", poetul anunţând că o va lansa în toate "oraşele mai importante din România". "Mulţi mi-au cântat prohodul. Că Dinescu nu mai scrie, că s-a lăsat de poezie. E-adevărat, nu am scris, am mai cochetat, aşa, uşor, cu poezia. Apoi am mai publicat poezii parodice în 'Plai cu boi', pe urmă m-am apucat să fac şi poezii un pic mai serioase", a spus Dinescu, apreciind că "Femeile din secolul trecut" e "o carte spectaculoasă", pentru că a "făcut-o" împreună cu "marele grafician Dan Erceanu şi a ieşit o chestie foarte tare".

vizualizari: 696

  •  COMENTARII (3)



  • 1. Om Bun (IP 109.99.16.80)

    Avem noroc ca mai sunt si baieti buni! (16:14:12)

  • 2. ion (IP 89.39.52.134)

    Pana una alta toaca banii publici la Cetate, bot in bot cu HUNOR SI MADAM UDREA! Sunt bani publici! Ar trebui sa stim pe ce sunt cheltuiti. De ce trebuie sa platim noi distractia lui Dinescu, umorile si ciolhanurile sale? Dinescu este milionar in euro, este actionar la zeci de firme, are fundatii peste fundatii, desfasoara activitati de mare cercetator in domeniul stiintei (cosmeticale, beri, vinuri, zguri industriale, aparare sa), prin firmele sale primeste milioane de la buget (prin constanta se ocupa si cu cartografierea zonei, tot pe bani publici), are vile in Bucuresti si in provincie, daca doreste nu are decat sa investeasca banii sai in aceste proiecte. Poate ne explica Dinescu si cum si pentru ce a primit premiile pe care le-a luat la Sevastopol si Moscova pentru descoperirile si inventiile sale! Nu de alta dar pana una-alta pare ca si-a insusit nemeritat munca unor oameni onesti! (accesati Coltul-condeierului Musca-la-arat) (20:01:56)

  • 3. CRISTINA (IP 86.127.0.69)

    Abia astept lansarea volumului de poezii dar sper sa ajunga cat mai repede si la Constanta (16:04:45)



  • Opinia ta:

     
    Nume:
    Comentariu:
    Scrie codul: 1144
     

Ultimele comentarii

  • jaco: Nu par a se ascunde! :)...»»»

  • Georg: Pardon, 2 Proiecte de CENZURA, ACTA=SOPA si PIPE...dar e de-ajuns.....»»»

  • tudor: E foarte bine, se pare ca e totusi un ministru bun care se pune pe treaba inca de la inceput. Sper s...»»»

  • Eu, sibianul: Asa este, nu apare ca o chestie profesionista, dar nu cred ca se poate numai cu pretentii, fara cond...»»»

  • Georg: Sunt de fapt 3 Proiecte de CENZURA, bazate pe cica drepturi-de-autori, pornite de prin Congresul Ame...»»»

  • Sibian: Campionat National este doar acela organizat de catre o FEDERATIE ROMANA pe ramura de sport.In cazul...»»»

  • sibian: In 4 luni - 3 antrenori... super profesionista treaba. Si se lupta ptr. salvarea de la retrogradare ...»»»

  • Pisi: De cind impiedica vintul telecabina sa urce? Vineri 3 febr a urcat de 3 ori, transportind peste 30 p...»»»

  • Georg: VIDEO: SAY NO TO ACTA: [...]***labs.ebuzzing.de/video/say-no-to-acta-5878322[...]...»»»

  • Georg: INCA UN VIDEO in ROMANA despre ce ESTE AMENINTAREA ACTA: [..]***www.youtube.com/watch?v=7rwUWMEG1rg&...»»»

Publicitate