Sensuri unice noi în zona Dioda
În urmă cu aproximativ o lună municipalitatea sibiană a postat pe site-ul instituţiei dezbaterea publică a unei planşe care propunea reconfigurarea traficului în zona Dioda, prin introducerea unui regim de circulaţie în sens unic.
Având în vedere că nu au fost formulate alte propuneri sau modificări, s-a trecut la implementarea proiectului în varianta propusă de municipalitate. Astfel, Direcţia Tehnică a dispus amplasarea noilor panouri care reglementează traficul în zonă începând din prima zi a săptămânii următoare (6 septembrie). Panourile vor fi amplasate de echipe ale SC DPC SA.
Sibienii care doresc să consulte planşa cu noile sensuri de circulaţie sunt rugaţi să acceseze site-ul instituţiei noastre www.sibiu.ro la secţiunea Anunţuri publice. Rugăm pe această cale şoferii să dea dovadă de atenţie sporită când vor circula în zona Dioda.
De sâmbătă, 4 septembrie, vor intra în vigoare noi reglementări şi în ceea ce priveşte circulaţia pe străzile Constantin Noica – Revoluţiei – Ştefan cel Mare – C. Negruzzi.
„Traficul din zona acestor străzi este foarte intens şi de multe ori se crează blocaje datorită parcărilor laterale. Astfel, municipalitatea a decis ca aceste străzi să comunice între ele după modalitatea următoare: pe strada C. Noica se va institui regimul de sens unic pe porţiunea cuprinsă între străzile C. Negruzzi şi Revoluţiei, iar pe strada Ştefan cel Mare se va circula tot în regim de sens unic pe porţiunea cuprinsă între străzile Revoluţiei şi C. Negruzzi. Direcţia de mers în sens unic pe strada C. Noica va fi dinspre strada Negruzzi spre Revoluţiei iar pe strada Ştefan cel Mare dinspre strada Revoluţiei către str. Negruzzi. Strada Revoluţiei şi Negruzzi rămân cu dublu sens”, informează reprezentanţii Primăriei.
vizualizari:
Arhiva
Ultimele comentarii
INFORMAT BINE TIPUL .... INTERESANT: V (IP 188.24.221.193) CE LIPSESTE DIN BIOGRAFIA MIROBOLANTULUI INTELECTUAL MIHAI...RAZVAN...UNGUREA...»»»
INFORMAT TIPU ...!: V (IP 188.24.221.193) CE LIPSESTE DIN BIOGRAFIA MIROBOLANTULUI INTELECTUAL MIHAI...RAZVAN...UNGUREA...»»»
Pavel: Ca sa-ti infiintezi un ONG, cand vei fi mare, pretinzi tu, ca si UAR-ul, trebuie sa ai o Lege care s...»»»
Taietorul de lemne: Oare ce costa mai mult, sarea/nisipul sau tratarea fracturilor la spital?...»»»
ioio: Oricum era degeaba Ariton asta ... ca nu are nici o treaba cu economia... si-a pus oamenii unde treb...»»»
fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»
fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»
fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»
Odin: asta e sibianca? de cand? Ce vin alegerile si brusc se intoarce catre popor? Hai sictir!...»»»
ciorba: rupete da rupete pina la60de ani ca daca mai traiesti dupa aceia nici vantul nu -ti mai ridica rochi...»»»




Fii primul care comentează!
Din acelaşi domeniu:
Sibienii ajung la Urgenţe datorită căzăturilor pe gheaţă
Ovidiu Carpuşor lansează la Sibiu „Burgul transilvan”
Spectacolul „Încurcă-i drace!“ din data de 9 februarie a fost anulat și înlocuit cu „Puricele în ureche“
Meteorologii au numai vești proaste: încă o avertizare de ger persistent
Paris, je t`aime, joi la Humanitas
Artboutique aduce primăvara la Habitus
Pacient cu afecţiuni cardiace, preluat de elicopter şi dus la un spital din Târgu Mureş
Neamţu: îmi doresc să alocăm mai mulţi bani proiectelor social-culturale
Demisia lui Boc nu oprește protestele sibienilor