Începe noua stagiune la „Radu Stanca”
Teatrul Naţional „Radu Stanca” deschide stagiunea 2010- 2011, vineri, 10 septembrie cu avanpremiera ”Opinia Publică” în regia lui Christian Theodor Popescu.
Actorii Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu revin pe scenă cu un program complex, care aduce în faţa publicului spectacole noi, dar şi producţii mult îndrăgite din sezonul trecut, încercând să surprindă diversitatea tendinţelor din artele spectacolelor, pornind de la tradiţie, cuvânt şi imagine şi ajungând la spectacole muzicale, de instalaţii, new-media și teatru-dans. „Pentru noi fiecare spectator este un invitat de excepţie, iar asta ne face responsabili pentru menţinerea unei oferte culturale la cel mai înalt standard”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al teatrului.
Primul spectacol, ”Opinia Publică” este un spectacol-şedinţă cu publicul, o adaptare după textul omonim scris de Aurel Baranga în perioada comunistă. Scenografia spectacolului poartă semnătura lui Dragoş Buhagiar şi reconstituie sediul unei redacţii de ziar, locul perfect pentru aflarea adevărului într-o perioadă de propagandă.
Seria avanpremierelor din acest început de stagiune continuă joi, 23 septembrie, ora 19:00 cu spectacolul ”Felii”, după un text de Lia Bugnar, interpretat de Ofelia Popii. Vineri, 24 septembrie, de la ora 19:00, este programat și spectacolul ”Don Juan se întoarce de la război” în regia Ancăi Bradu.
„Preţul biletelor în această stagiune, variază în funcţie de spectacol, de la 5 lei până la 30 de lei, acesta din urmă fiind preţul maxim fără reducere, la spectacolul «Faust». Deşi nu se mai fac abonamente, Teatrul Naţional «Radu Stanca» rămâne singura instituţie din Sibiu, care permite achiziţionarea de bilete online”, a declarat Adrian Tibu, purtatorul de cuvânt al Teatrului Naţional „Radu Stanca”.
vizualizari:
Arhiva
Ultimele comentarii
jaco: Nu par a se ascunde! :)...»»»
Georg: Pardon, 2 Proiecte de CENZURA, ACTA=SOPA si PIPE...dar e de-ajuns.....»»»
tudor: E foarte bine, se pare ca e totusi un ministru bun care se pune pe treaba inca de la inceput. Sper s...»»»
Eu, sibianul: Asa este, nu apare ca o chestie profesionista, dar nu cred ca se poate numai cu pretentii, fara cond...»»»
Georg: Sunt de fapt 3 Proiecte de CENZURA, bazate pe cica drepturi-de-autori, pornite de prin Congresul Ame...»»»
Sibian: Campionat National este doar acela organizat de catre o FEDERATIE ROMANA pe ramura de sport.In cazul...»»»
sibian: In 4 luni - 3 antrenori... super profesionista treaba. Si se lupta ptr. salvarea de la retrogradare ...»»»
Pisi: De cind impiedica vintul telecabina sa urce? Vineri 3 febr a urcat de 3 ori, transportind peste 30 p...»»»
Georg: VIDEO: SAY NO TO ACTA: [...]***labs.ebuzzing.de/video/say-no-to-acta-5878322[...]...»»»
Georg: INCA UN VIDEO in ROMANA despre ce ESTE AMENINTAREA ACTA: [..]***www.youtube.com/watch?v=7rwUWMEG1rg&...»»»




Fii primul care comentează!
Din acelaşi domeniu:
Cum arată Sibiul în programul de guvernare al Cabinetului Ungureanu
208 milioane de euro pentru modernizarea căii ferate Sighișoara - Ațel
Concefa reabilitează gara din Rm. Vâlcea pentru aproape 5 milioane de euro, fără TVA
Peste 150 de posturi vacante în judeţul Sibiu
Direcţia 5 concertează la Sibiu
„Cerere în căsătorie“ pentru îndrăgostiți la Mediaș
Prelungirea selecţiei pentru studenţii şi masteranzii care caută un job în Germania
Opt persoane din cele audiate, acuzate de trafic cu aur, au fost reţinute
Elevii sibienii organizează un protest împotriva ACTA, în Piața Mare