No, ce-aţi păţit domnu Carabulea? | Turnul Sfatului
 
Get Adobe Flash player

No, ce-aţi păţit domnu Carabulea?

28 Septembrie 2009 08:57 | Revista Presei - Adevarul de Seară
Turnul Sfatului

Adevărul de Seară scrie că afaceristul sibian Ilie Carabulea are din ce în ce mai mulţi contestatari în privinţa proiectului de ansamblu rezidenţial care vrea să îl facă prin Sitex Dumbrava, am încheiat citatul.

Nu înţeleg foarte bine dacă se referă la primarul Johannis sau la Ordinul Arhitecţilor. Că dacă se referă la arhitecţi, niciunul n-a prea fost de acord cu cartierul. Carabulea ar fi vrut ca acolo să fie amenajate în total aproape1400 de apartamente, un complex comercial, restaurant, club, grădiniţă şi after school şi parcări aferente, numai că la şedinţa ordinară a Consiului Local, proiectul a fost reanalizat în prealabil de comisia de specialitate şi a primit recomandarea de neavizare. Mai mult primarul Klaus Johannis, s-a ridicat în plen şi a spus sec că „retrag acest proiect de pe ordinea de zi”. Decizia are legătură şi cu faptul că Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Sibiu-Vâlcea, a trimis o scrisoare de două pagini consilerilor locali prin care explică faptul că trebuie cerută reducerea regimului de înălţime al imobilelor la un nivel de maxim 28 de metri şi au fost semnalate alte aproape zece nereguli în privinţa acestui proiect, scrie Adevărul de Seară.

vizualizari: 1745

  •  COMENTARII (2)



  • 1. ilie (IP 188.98.238.7)

    dute la crint la peste sau vanatoare ca de altceva se ocupa altii (18:57:50)

  • 2. viorel (IP 188.24.228.52)

    zona trebuie impadurita nu defrisata ! (21:02:43)



  • Opinia ta:

     
    Nume:
    Comentariu:
    Scrie codul: 1493
     

Ultimele comentarii

  • mosu: hortisti n-au ce cauta in pamantul romanesc chiar si morti hunguri sa-l ingroape in buda dacal iube...»»»

  • nu conteaza cine sunt: de ce e asa de nedrept pt uni oameni...de ce facem greseli cand iubim...de ce nu avem sufletul bun s...»»»

  • Cinema: Dar de un multiplex ce se mai stie?...»»»

  • Mary: Va felicit fetelor pentru pozitia pe care o luati de a inchide gurile celor rai Tatal vostru a fos...»»»

  • fiica cea mica: Tata a ramas in Romania dupa '90 pentru ca iubeste aceasta tara si a facut tot ce a putut ca roma...»»»

  • alo fanilor!!!: va reamintesc ca afacere lui fiul sau este non profit, in curand o sa o inchida deoarece nu merge de...»»»

  • copy-paste: ca de obicei. Rostul? Umplem spatiul prin fituica...»»»

  • welcome: alti hoti cu sutane veniti la cersit!!!...»»»

  • persuasiune: toata lumea isi da cu parerea, cind de fapt habar n-au, dar ce conteaza, in loc sa se ia atitudine v...»»»

  • cri: Foarte tare...»»»

Publicitate