Braţul unui atlant, care face parte din cel de-al doilea portal al clădirii Muzeului Brukenthal, a căzut în urmă cu câteva nopţi. Ambele statui sunt pline de fisuri active şi ameninţă să fie distruse dacă nu se vor lua măsuri în cel mai scurt timp.
Conducerea Muzeului Brukenthal se găseşte în mijlocul unui hăţiş legislativ în ceea ce priveşte restaurarea Palatului Brukenthal şi a elementelor din care este compus, cum sunt cei doi atlanţi. Pentru faptul că palatul a fost retrocedat Bisericii Evanghelice, statul român şi-a luat mâna de pe el şi a lăsat de izbelişte lucrările de restaurare pe motiv că statul nu poate investi în clădiri private.
Singura instituţie care ar putea face diferenţa şi ar putea oferi o şansă restaurărilor absolut necesare este Oficiul Naţional pentru Monumente Istorice. „Din păcate, nimeni nu stă de vorbă cu noi. Nici ministerul, nici ONIM. De trei ani suntem în aceeaşi situaţie”, spune Sabin Luca, directorul MN Brukenthal.
în anul 2006, conducerea muzeului a întocmit şi plătit un proiect pentru renovarea primului portal al palatului şi a curţii interioare. Lucrarea trebuia executată de S.C. Bastion S.R.L. însă lipsa banilor, care ar fi trebuit să vină de la Bucureşti, a făcut ca lucrarea să fie într-un stand-by permanent. „Din această cauză, vom anunţa toate forurile superioare de faptul că este nevoie de o intervenţie de urgenţă şi vom vedea cum vom reuşi să o finanţăm, probabil din fonduri proprii”, mai spune Luca.
Restaurarea completă a portalului II, din care a căzut şi această bucată de piatră, costă aproximativ 300 de mii de euro. ”Urmează să aducem specialiştii, să facem o analiză a pietrei şi să ne apucăm de lucru. Am mai făcut intervenţii mici la aceste două statui”, spune George Boca, reprezentantul Bastion S.R.L.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
8 răspunsuri
-
E pacat ca se intampla asemenea lucruri, dar in ceea ce priveste atitudinea statului, este intru-catva indreptatita- de aceasta data, fiie ca ne place fie ca nu. Cladirea palatului si o parte din colectii au fost revendicate si obtinute de Biserica Evanghelica. Asa ca este singura care trebuie sa ia masuri pentru restaurarea cladirii. De ce sa plateasca statul pentru o cladire care nu ii mai apartine. Ca mai apoi Biserica sa isi asume meritele? De ce? Daca au vrut-o sa si-o intretina. In aceasi situatie sunt si 80% din cladirile istorice din centru. Biserica si le-a luat, statul (primaria) le renoveaza iar biserica mai apoi creste chiriile, chipurile pentru ca s-au adus imbunatatiri la imobil. Deci castiga de 3 ori. E corect asa? Sa ne amintim de incidentul grav de la cladirea de pe Cetatii (cand s-a desprins ornamentul si a omorat o femeie), toat lumea a sarit in sus si a dat vina pe proprietarii din cladire care nu si-au consolidat fatada. Deci sa fim corecti si de aceasta data. PROPRIETARUL SA PLATEASCA- deci BISERICA EVANGHELICA.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Echilibrarea bugetelor la primarii = toti primarii isi angajeaza rudele si pilele, le dau salarii maxime, apoi vor bani de…
Sunt aceeași mereu, nu mai mult de 1-3 persoane. Unele comentarii nici nu au logică, mereu aceeași placă. Posibil „georgei”,…
vezi ca parcul gonflabil e al unui fost judecator, mare smecher, nu se atinge nimeni de el….
Intreb pina imi raspunde cineva(nu fostul ministru al Culturii,Turcan,nu-s absurd): Tabloul deteriorat din neglijenta de fostul Primar(ulterior Presedinte,actual pensionar) a…
Postac de la viitorul hotel












Lasă un răspuns