Cinci tineri sibieni vor primi fiecare câte 25.000 de euro pentru înfiinţarea sau dezvoltarea de ferme agricole, prin accesarea de fonduri europene nerambursabile, a anunţat deputatul Ioan Cindrea.
"Pe vreme de criză avem nevoie de soluţii nu de explicaţii. Soluţia nu este să reducem cheltuielile prin concedierea oamenilor, ci trebuie să găsim modalităţi prin care putem creşte veniturile. Agricultura poate fi motorul ieşirii din criză şi al relansării economice. Mircea Geoană şi PSD şi-au luat angajamentul de a căuta cele mai eficiente măsuri anti-criză, iar utilizarea pe scară largă a acestei măsuri este o bună soluţie anti-criză`, afirmă Ioan Cindrea, citat de Agerpres.
Primii cinci beneficiari ai Măsurii 112 a UE (`Instalarea tinerilor fermieri`) sunt din oraşul Cisnădie şi comunele Roşia şi Şeica Mare. Măsura 112 face parte din măsurile implementate începând cu anul 2008 în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Programul are un cost total de 337,2 milioane euro şi o cheltuială publică tot de 337,2 milioane euro (fonduri de la UE şi bugetul naţional). Până în prezent, au fost depuse 600 de dosare, dintre care 500 sunt deja finalizate. Pot beneficia de această măsură atât tinerii care se întorc în ţară, cât şi cei care locuiesc în România.
Anunţul liderului social-democrat sibian intervine în contextul în care afirmaţii ale preşedintelui PSD, Mircea Geoană, privind posibilitatea pentru cei ce vor decide să revină în ţară să primească câte 25.000 de euro au fost interpretate în mediul politic drept promisiuni "electorale" ce nu au putut fi onorate. Ulterior, preşedintele PSD şi lideri ai partidului au evocat în mai multe rânduri posibilitatea accesării de către tineri a Măsurii de finanţare 112 a UE, prin care, pe baza unui proiect, se poate obţine finanţare de 25.000 de euro.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 548
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Willy
Acum 7 ore
John Doe
Acum 7 ore
Newman
Acum 7 ore
Newman
Acum 7 ore
Q