Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

PSD se razbuna cu o motiune de cenzura

Bogdan Brylynski
0

Guvernul Boc II este la un pas să cadă. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat că PSD va susţine moţiunea de cenzură înaintată de PNL. Împreună, cele două partide au majoritatea necesară detronării Guvernului. Iniţial, social democraţii au anunţat că vor introduce o moţiune de cenzură proprie, după care s-au răzgândit şi au decis să susţină moţiunea liberalilor. Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat că liberalii vor finaliza în cursul acestei zile textul moţiunii de cenzură, pe care-l vor trimite spre analiza tuturor formaţiunilor parlamentare, aşteptând semnături şi de la PSD, şi de la PD-L, şi de la UDMR. „PNL iniţiază o moţiune de cenzură aşa cum am declarat, împotriva Guvernului Boc II. Până în cursul acestei seri, moţiunea de cenzură, textul, va fi finalizat, iar mâine dimineaţă o vom distribui tuturor grupurilor parlamentare şi tuturor parlamentarilor din Parlamentul României făcând apel la conştiinţa lor politică şi civică şi aşteptând semnături din toate direcţiile politice pe acest document”, a afirmat Antonescu, citat de realitatea.net.

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Publicitate