Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Proteste impotriva eliminarii troleibuzelor

Traian Deleanu
12

Asociaţia Transira solicită administraţiei locale şi societăţii civile să oprească proiectul de hotărâre a Consiliului Local prin care se urmăreşte eliminarea troleibuzelor din transportul public al Sibiului. „Proiectul, dacă va fi aprobat de consilierii locali, consfiinţeste distrugerea transportului ecologic cu troleibuze, distrugere începută încă din anul 2006, asupra căreia am atras atenţia în mod repetat”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Silviu Sîntea, preşedintele Transira. Potrivit acestuia, la ora actuală reţeaua de troleibuze din Sibiu măsoară cca 24 km cale simplă de rulare şi este folosită de şapte troleibuze. Valoarea acestei infrastructuri este calculată de Sîntea la aproximativ un milion de euro. ” Ce este mai viabil: să desfiinţăm infrastructura existentă (valoarea acesteia, finanţată cu bani publici, este de cca 1 milion euro) sau să alocăm fonduri pentru modernizarea infrastructurii? Ultima achiziţie de troleibuze s-a înregistrat în anul 2003 iar troleibuzele aveau deja peste 20 de ani de exploatare. Să nu uităm totuşi că durata de viaţă a unui troleibuz este de 25-35 ani iar cea a unui autobuz este de 8 ani. De aceea se află în circulaţie (la Salzburg, de exemplu), troleibuze ce au parcurs peste 1 milion de kilometri). Însă, actuala conducere a SC Tursib SA nu a solicitat niciodată fonduri pentru achiziţionarea unor troleibuze noi”, mai arată Sîntea. Potrivit lui, „tronsoanele reţelei de troleibuz Han Dumbrava – Cimitir – calea Dumbrăvii – str. Constituţiei şi bv. Spitalelor – calea Gusteriţei (pod CFR) – Balanţa I sunt noi. Reţea nouă de troleibuz se află şi pe str. Gh. Dima, giratoriu E. Bieltz, giratoriu Rahovei, str. Târgu Fânului, str. Râului. Reţea de troleibuz aflată în stare bună există şi pe tronsoanele Valea Aurie – Ştrand, Bricomat – şoseaua Alba Iulia (str. Malului), str. Avrig şi str. Argeşului, Balanţa I – str. Oţelarilor – str. Semaforului – Str. Rahovei. De asemenea există infrastructura necesară pentru montarea reţelei de troleibuz pe str. Ştefan cel Mare – str. Bâlea şi bul. Vasile Milea – şoseaua Alba Iulia. Consiliul Local a alocat, începând cu anul 2005, 10 miliarde lei vechi pentru modernizarea reţelei de troleibuz, bani publici în pericol de a fi risipiţi”.

Publicitate
Publicitate

Motivele menţinerii troleibuzelor

Troleibuzele în municipiul Sibiu înseamnă:

Mediu
          
-Vehicule “zero emisii”. Folosind 30 de troleibuze, nu poluezi atmosfera cu 2500 tone dioxid de carbon, cu oxizi de azot şi sulf;
-Foloseşti curent electric obţinut din energie hidro sau alt tip de energie regenerabilă;
-Reduci poluarea generată de traficul auto (un sistem performant de transport public presupune că nu foloseşti în oraş autoturismul personal) şi elimini “tunelul de poluare” din aglomerarea urbană.

Publicitate

Economie

-Durată mare de viaţă şi consum energetic scăzut;
-Cheltuieli de întreţinere şi exploatare mici;
-Infrastructură electrică existentă;
-Finanţare prin Programul Operational Regional pentru extinderea/modernizarea reţelei de troleibuz, contribuţia municipalităţii fiind de 2% din valoarea proiectului;
-Posibilitatea achiziţionării troleibuzelor noi prin împrumut BERD.

Tradiţie

-Sibiul a fost primul oraş din România ce a avut troleibuz. Un neamţ, Carl Wolff, a introdus folosirea energiei electrice (iluminat public, troleibuz, tramvai). Sperăm că un alt neamţ, Klaus Iohannis, va moderniza transportul electric;
-Sibiul nu este un târguşor prăfuit de autobuze ci unul dintre cele 344 de oraşe din întreaga lume ce au troleibuz şi unul dintre cele 320 oraşe ce au tramvai;
-Există atât specialişti (mediu universitar, alte instituţii) cât şi potenţial hidroenergetic.

Sursa: Asociaţia Transira

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

12 răspunsuri

  1. Avatar callas
    callas

    Sibiul, un oras care A AVUT tramvaie, ca doar ramasita de caricatura intre cimitir si Rasinari nu se mai poate numi tramvai.

    0
    0
  2. Avatar claus
    claus

    subscriu in totalitate…in toata lumea autoritatile se concentreaza pe un transport bazat pe energie nepoluanta, doar la noi renuntam si la cele pe care le avem deja

    0
    0
  3. Avatar me
    me

    atata timp cat exista niste prostalai in conducerea tursib nu vom avea niciodata de ceva pozitiv. sa scoti troleibuzele pe motiv ca le sar antenele este destul de aiurea.

    0
    0
  4. Avatar una
    una

    Cautati pe u tube Swiss trolleybuses.

    0
    0
  5. Avatar pronto
    pronto

    sibiu este un oras vechi cu strdute stramte neadcvat pt troleibuze

    0
    0
  6. Avatar bai pronto
    bai pronto

    incult te-a mai facut maicata, auzi la el cu stradute neadecvate, mai iesi si tu mai din tara si ai sa vezi ca in alte locuri ii si mai rau

    0
    0
  7. Avatar mika
    mika

    hai ma ca adevarul e ca sunt obosite rau de tot ! e cazul sa fie si troleibuzele astea scoase la „pensie”…

    0
    0
  8. Avatar dety
    dety

    troleele alea-s vechi dar reteaua electrica e mare. de ce nu se cumpara altele noi, ca la Timisoara, Cluj, Bucuresti?

    0
    0
  9. Avatar atom
    atom

    poate ca oameni au facut un calcul, si la cat de veche e reteaua de contact care ar trebui inlocuita si cu preconizata scumpire a energiei electrice cu 30 % poate ca intradevar nu mai sunt profitabile.
    In alta ordine de idei parcul actual de trolebuze e foarte imbatranit si im mod sigur au mai mult de 30 de ani.
    Asa ca trolebuze noi + retea noua= cheltuieli imense !
    dar aceste asociatiica de altfel ca si cele de protectia cainilor comunitari, in afara faptului ca doar au gura mare, faptele lipsesc cu desavarsire !

    0
    0
  10. Avatar molecula
    molecula

    70% din reteaua de troleibuz este noua.

    0
    0
  11. Avatar LALI
    LALI

    TRAMVAIUL E SINGURA SOLUTIE PTR REZOLVAREA PROBLEMEI CIRCULATIEI IN SBIU FIINDCA DE UN VEAC EXISTA TRAMVAI SIBIAN

    0
    0
  12. Avatar Valentinfitza
    Valentinfitza

    Da, o fi costisitoare sau o fi fost costisitoare achizitionarea altor troleibuze de productie noua deoarece borfasii USL-ist si PNL-isti din consiliul local din primarie cu edilul sef Johanis au fi avut foarte bine grija sa supra evalueze costul achizitionarii troleibuzelor noi cu acest motiv nejustificat al marelui jaf economic ce dainuie la noi in tara mai bine de 23de ani incoace invocand costurile mari ce unii dintre romani nu vor sa priceapa ca astia ne mintint de ingheata apele si ne duc de 23 deani cu zaharelul spunandu-le la cei prosti care nu pricep pana inal12ceas ca e criza si ca romania este o tara saraca si nu are destui bani pt. investitii noi si un trai mai bun pt. o tara ca afara si ca defapt in realitate chiar daca este criza in celelalte foste tari din blocul comunist ex-sovietic sunt cu o economie si tehnologie infloritoare de sta pisica in coada si pe cand la noi se merge cate un pas inapoi in marsharier ca racul anual cand celelalte tari se dezvolta economic, noi la scara mondiala cupoliticienii nostri borfasi oordinari care ne mint la infinit cu asemenea bazaconii am ajuns nun numai al intregii lumi ci si a curcilor si a altor oratanii din batatura.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate