„Nu intru in sala de curs inainte de a vedea ultima declaratie de presa a prim-ministrului”

02 Noiembrie 2009 00:08

Sibianul Rareş Burlacu a plecat în 2004 din Sibiu lăsând în urmă Instituţia Prefectului şi Facultatea de Jurnalistică pentru Universitatea din Rennes. Un an mai târziu a ajuns în Canada. Recent a devenit profesor invitat la Ecole nationale d’administration publique din Montreal, preluând cursul de la Alain Juppé, fost premier al Franţei. Este primul profesor român la ENAP în ultimii 40 de ani.

Reporter: În mai puţin de trei ani de la sosirea în Canada aţi reuşit să ajungeţi să predaţi viitorilor înalţi funcţionari publici din Canada şi să preluaţi un post deţinut până nu demult de fostul premier francez Alain Juppé. De ce aţi plecat din România?

Rareş Burlacu: Răspunsul e franc: principalul motiv pentru care am plecat a fost dorinţa de a-mi continua studiile în străinătate. Cred că într-un context ca acesta, de mondializare avansată, e imperativ să ai parte de o educaţie universitară care să-ţi confere ulterior posibilitatea de a urma o carieră profesională într-un mediu competitiv, indiferent de activitatea pe care o desfăşori. Nu întâmplător, performanţa unor ţări precum China şi India a fost posibilă (dincolo de aspectele pe care le ştim, legate de preţul de piaţă al forţei de muncă) pentru că odată bruma de capital creată, s-a trecut masiv la investiţia în capitalul uman. Marile universităţi nord-americane, precum şi unele europene, au creat programe pentru a atrage un număr însemnat de studenţi din această zonă a lumii: politehnică, management, administrarea afaceriilor, IT.

Rep.: Şi cum e în Canada?

R. B.: Canada, în special provincia Québec, unde locuiesc, oferă condiţii extrem de avantajoase pentru completarea studiilor: împrumuturi bancare garantate de stat (şcoala, indiferent dacă e publică sau privată, obligă la cheltuieli însemnate), burse sociale, de merit, posibilitatea de a rambursa, ulterior, împrumutul în rate, etc. Am vrut, aşadar, să profit de deschiderea oferită şi să mă înscriu într-un program de gestiune a relaţiilor internaţionale la Ecole nationale d’administration publique, şcoala de pe băncile căreia ies viitorii înalţi funcţionari publici ai guvernului Québec (provincial) şi Canada (federal). Cu predilecţie, absolvenţii lucrează în sfera diplomaţiei sau pentru marile organizaţii internaţionale (Banca mondială, ONU, Agentia Canadiană de Dezvoltare Internaţională, Ministerul de Externe etc. ). După doi ani de studii la timp plin, am obţinut diploma de master, pentru ca imediat să primesc o ofertă de stagiu internaţional la Ministerul Dezvoltării Economice din Québec . Tocmai se începuseră tratativele în vederea semnării unui acord de liber schimb cu Uniunea Europeană, aveau nevoie de cineva cu un parcurs european şi am fost cooptat în echipa Direcţiei Europa ca şi consilier. Elaboram note ministeriale pentru membrii guvernului ce urmau să întâlnească demnitari europeni, astfel că spre surprinderea mea mi-au dat ca sarcină la un moment dat să întocmesc astfel de note pentru premierul Québec–ului. E-adevărat, sistemul nord-american are o particularitate însemnată: proximitatea relaţiilor personale. Nici nu vă închipuiţi ce uşor poţi aborda aici o personalitate publică, în special politicieni. Atât timp cât eşti animat de dorinţa de a propune un proiect, o iniţiativă din care sa rezulte că beneficiile vor fi reciproce, uşa e deschisă la orice nivel: profesor, deputat, ministru etc. Odată credibilitatea dobândită, e foarte important să reuşeşti să menţii acelaşi standard. Aş spune că seriozitatea dovedită în evoluţia personală şi profesională e lucrul după care se ghidează decidenţii de aici.

Rep.: Când aţi părăsit Sibiul şi de ce?

R. B.: Am plecat din Sibiu în 2004. Am studiat un an la universitatea din Rennes după care am emigrat în Canada, în 2005. Am ales să plec pentru a beneficia de o instruire profesională care să coincidă cu orizontul meu de aşteptare. În Sibiu lucrasem o perioadă în administraţia publică locală (fusesem purtătorul de cuvânt al Prefecturii şi şeful de cabinet al prefectului în 2000) pentru ca apoi să fiu invitat ca lector la Facultatea de Jurnalistică, al cărei absolvent sunt. Îmi amintesc că mi s-a propus de către conducerea şcolii să urmez o carieră universitară în acest domeniu dar am estimat că merită să explorez şi perspectiva unei experienţe pe alt tărâm.

Rep.: Cât de mult vă obligă noua funcţie mai ales că tocmai aţi reuşit un „record”: sunteţi primul profesor român la ENAP din ultimii 40 de ani?

R. B.: A fi profesor invitat la o universitate în topul mondial al administraţiei publice, comportă eforturi însemnate. Dincolo de pregătirea şi de susţinerea cursurilor, trebuie să ai şi o activitate curriculară prolifică: participarea la seminarii, conferinţe internaţionale, dezbateri academice. La sfărşitul semestrului eşti evaluat nu numai de către studenţi ci şi de către colegii implicaţi în toate aceste activităţi. Ai fost prezent la astfel de evenimente, care e calitatea intervenţiilor pe care le susţii, cât de mult timp acorzi lecturilor din presa internaţională, ce reţea de contacte ai dezvoltat între timp, sunt doar câteva din exigenţele susbsumate muncii de profesor american. Predau cursul „ Statul şi globalizarea”. Pot să vă asigur că nu intru în sala de curs înainte de a vedea ultima declaraţie de presă a prim-ministrului provincial sau federal precum şi evoluţia politicii internaţionale în ziua respectivă. Studenţii, unii dintre ei funcţionari publici aflaţi la jumătatea carierei administrative, lucrează în ministere şi e primordial să fie la curent cu ultimele noutăţi din sfera relaţiilor internaţionale. Până sa-i salut, la intrarea in clasă, mi-au şi pus două întrebări despre situaţia din Transnistria sau despre starea Europei după ce irlandezii s-au pronunţat în favoarea Tratatului de la Lisabona. Nu se pierde vremea nici o secundă, disciplina existentă te face să crezi că societatea e una de tip cazon. Lipseşte, ce-i drept, rigiditatea şi distanţa interpersonală, aici şi se spune pe numele mic fără ca asta să-ţi ştirbească din atribute. Îmi amintesc cât de şocat am fost, ca student, în primele ore de curs, când colegii mei canadieni îl strigau „ Alain” din ultima bancă, pe fostul prim-ministru francez Juppé. La început era mult prea mult pentru rafinamentul lui de Bordeaux, dar a sfârşit prin a adopta obiceiurile locale. Presa franceză a semnalat imediat schimbarea de comportament într-un reportaj difuzat pe TV5 ce a făcut deliciul clasei.

Rep.: Când aţi fost ultima oară la Sibiu? Vă mai leagă ceva de Sibiu?

R. B.: Nu am mai fost de 4 ani, de când am plecat din ţară. Vara asta eram cu bagajele făcute, tocmai mă gândeam la o masă copioasă la Palace urmată de un spriţ lung şi rece la Hanul de la Muzeul satului când am fost chemat de directorul şcolii să mi se propună să predau cursul. O asemenenea ofertă nu se refuză, chiar dacă am fost nevoit să mă mulţumesc, în mijloc de vară (deloc fierbinte pe meleagurile acestea), doar cu un suc de arţar canadian. Sigur că întotdeuna de locul unde ai crescut eşti legat prin fire invizibile, indiferent de cărările pe care le-ai urmat în viaţă. Familia mea trăieşte în Sibiu, încă mai ţin legătura cu anumite persoane de care m-am simţit apropiat, trimit câte un mesaj cu diferite ocazii. Părinţii mă ţin la curent cu ce se întâmplă şi-n plus, de fiecare dată când au prilejul, îmi trimit fel de fel de suveniruri cu Sibiul. Pot să vă asigur că albumele cu Sibiul sunt foarte apreciat de corpul diplomatic acreditat la Montréal, pe care-l frecventez prin prisma faptului că sunt directorul în afaceri europene al Consiliului de Relaţii Internaţionale a Montréal-ului, organizaţie implicată în diplomaţia publică internaţională. Sunt convins că aşa procedează orice sibian, farmecul de nepreţuit al vechiului burg te insoţeşte pe orice meridian.

Rep:. Aţi adus vorba de acest Consiliu de Relaţii Internaţionale. Ce importanţă se acordă în Canada relaţiilor cu statele europene şi pe unde se află aici România? Dar comunitatea românească din Canada?

R. B.: Se încearcă, de căţiva ani, o apropiere de Uniunea Europeană tocmai pentru a diminua oarecum cvasi-dependenţa de piaţa Statelor-Unite. Aproximativ 75% din exporturile provinciei Québec se duc spre marele vecin de la sud iar media canadiană atinge peste 80%. Or, într-un context de recesiune economică, pornită de pe Wall Street, e clar că preocuparea guvernului trebuie să fie orientată spre alte „ferestre de oportunităţi”. Europa pare, în termeni economici, o soluţie majoră pentru a regla dezechilibrele comerciale ale Canadei. De aici şi perspectiva unui acord de liber schimb cu UE. Dincolo de prevederi tehnice, de reduceri tarifare şi non-tarifare vom asista la o recunoaştere reciprocă a competenţelor profesionale în cele două sensuri ale Atlanticului (se experimentează acum un astfel de proiect cu Franţa, urmând să fie extins apoi la nivelul întregii Uniuni). Am avut deunăzi o întâlnire de lucru, la Ministerul de Externe al Canadei, cu echipa de negociatori a acestui tratat. Am constat o abordare căt se poate de pragmatică a acestui acord, Canada propune aspecte ce ţin de o viziune pe termen lung. De urmărit... România se află într-o zonă de interes ce poate fi fructificată prin politici de atragere a investiţiilor străine directe coroborate cu acţiuni de promovare la nivel internaţional. Nu vă puteţi închipui ce lobby îndrăzneţ fac aici ţările emergente pentru a atrage aceste fonduri. Dacă resursele de care dispunem, noi, românii, vor fi alocate în această direcţie se pot obţine rezultate apreciabile. Un lucru e cert: imaginea României s-a schimbat simţitor în ultimii ani în Canada. Există o deschidere şi datorită eforturilor indiscutabile ale comunităţii româneşti. În diferite companii sau instituşii întâlneşti români aflaţi în posturi de conducere sau de execuţie. Acest lucru se reflectă şi-n poziţiile guvernului canadian faţă de România. Mai rămâne ca aceste beneficii de imagine să se regăsească în profituri economice.

Rep.: Cum vedeţi recenta desemnare a primarului Sibiului, Klaus Iohannis, pentru funcţia de prim-ministru al României?

R. B.: Am întreaga consideraţie faţă de persoana d-nului primar Iohannis. Am avut prilejul să colaborăm pe chestiuni punctuale, legate de administraţie publică, în perioada când eram în Prefectură. L-am însoţit chiar în delegaţia de la Expoziţia Mondială de la Hanovra, în 2000. În plus, ca director de campanie al CDR la alegerile locale din acelaşi an, am fost printre primii care i-au acordat sprijinul în turul doi. Perspectiva ca primarul Sibiului să devină premier al României ar acorda urbei o vizibilitate accentuată în plan naţional iar în spaţiul internaţional se proiectează imaginea unei ţări dornice de a fi racordată la circuitul european care impune regulile (binomul franco-german). Am avut ocazia de a purta o discuţie, acum câteva luni cu ministrul industriilor din Bavaria, d-na Katja Hessel, care mi-a confirmat preocupările landului spre o prezenţă economică accelerată în zona Sibiu şi Timişoara. Deşi în termeni politici putem afirma că statele au doar interese, nu şi prieteni, relaţiile interpersonale crează subtilităţi nebănuite şi parteneriate mai solide decât cele oficiale. În acest sens, demersul de a-l propune pe d-nul Iohannis ca prim-ministru, depăşeşte calcule simple de ruletă politică şi deschide perspective îndrăzneţe.

Rep.: Din punctul de vedere al administraţiei publice cum vedeţi această posibilă trecere de la administrarea unui oraş la cea a unui guvern şi a unei ţări?

R. B.: Aici nu ar fi posibil aşa ceva dintr-un motiv simplu: sistemul politic nu permite un transfer de asemenea natură. Sistemul politic britanic adoptat in Canada are o caracteristică fundamentală, cea referitoare la obligativitatea unui politician de a fi ales în urma unui vot într-o circumscripţie uninominală pentru a ocupa o funcţie guvernamentală. Absolut toţi membrii guvernului sunt membri ai parlamentului, este o chestiune de legitimitate democratică. Temporar, prim-ministrul, poate numi o persoană pentru o funcţie în prima linie a guvernului, dar ulterior, la prima ocazie, aceasta trebuie să se prezinte într-un colegiu electoral pentru a candida. Se subînţelege că, dacă nu e ales, părăseşte executivul. În afară de asta, fiecare palier al administraţiei are partide politice proprii, făra legătură de subordonare cu vreo altă grupare politică. E ca şi cum în Sibiu am avea două (sau mai multe) partide care-ţi dispută şefia primăriei fară să interfereze cu partidele naţionale. Cred că un astfel de sistem e mult mai coerent, în acord cu preocupările cetăţeanului. Deşi principiile de administrare sunt aceleaşi în ambele variante (local sau naţional) diferenţa constă în detaliile de procedură.

Rep.: Pe când o vizită la Sibiu?

R. B.: Îndată ce obligaţiile profesionale îmi vor permite. Promit că voi trece pe la redacţie să vă fac cunoscut şi vouă siropul de arţar sau clasicul cidru al Québec-ului. Poveştile despre Sibiul de altădată vor curge altfel...

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi