De ce ne batem joc de oras?

Mergând pe strada Victoriei dinspre Transilvaniei, treceam pe lângă fosta casă a pionierilor. Vroiam sa îi arăt unui prieten câteva detalii şi locul unde filmaseră „Cocoşul decapitat”. M-am înspăimântat. M-am înspăimântat şi am trecut repede strada încercând involuntar să îi ascund imaginea. M-am înspăimântat de cum arăta casa. O ruină sfâşietoare. Grădina este distrusă în totalitate, fiind tunsă iar copacii tăiaţi şi parcă toată fusese arsă. Scările de piatră erau căzute, geamurile sparte si casa în general se îndreaptă spre o certă demolare naturală. Probabil că în curând acoperişul va arde în mod misterios şi apoi casa va cădea de la sine în maxim un an. Ceea ce este revoltător este că această casă aparţine Mitropoliei Ardealului. 
Ce putem cere simplilor chiriaşi dacă instituţii de aşa seamă îşi bat pur şi simplu joc de ceea ce deţin, de ceea ce ar trebui să îngrijească pentru binele şi frumosul general al oraşului? Ce putem cere simplilor oameni dacă oameni care cel puţin aparent ar trebui să creadă în salvarea şi respectarea patrimoniului şi istoriei sibiene nu se arată interesaţi de ea. 
Nu este singurul exemplu. Priviţi casele de pe Noica sau hanul „La mielul alb” de pe Ocnei sau inegalabila casa de pe strada Vopsitorilor care la fel de sigur se va prăbuşi şi ea. Consiliul Judeţean îşi contruieşte un nou corp de clădire dar dărâmă altele trei vechi de câteva secole. Colegiul Lazăr face acelaşi lucru, dar la fel nu se sinchiseşte de ceea ce a fost înainte acolo. Sunt şi altele, sunt şi acele case care deşi pe dinafară arată ok în pântecele lor nu mai este decât rumeguş. Puţine clădiri au fost salvate, puţine, poate doar 5% sau poate şi mai putin sunt cu adevărat salvate. Restul au fost fie coafate dar cele mai multe au fost lăsate în paragină. Iar acest fapt se întâmplă la Sibiu, oraş considerat european, oraş de mulţi etichetat drept cel mai civilizat şi apropiat de ceea ce se doreşte a fi România europeană. 
La fel întreb: ce putem cere oraşelor mici sau satelor dacă un oraş de talia Sibiului sau Clujului nu are grijă de ceea ce are, de istoria sa, de patrimoniul său? Ce putem cere Avrigului că îşi distruge palatul? Ce putem cere Boiţei că a uitat unde era castrul roman? Ce putem cere Alţânei care ăşi demolează, tot în mod natural, vechea biserică. 
Sibiul şi noi sibienii trebuie să înţelegem că anul 2007 nu a fost un final. Cu anul 2007 nu s-a terminat un proiect, un ciclu. Cu anul 2007 începe de fapt renaşterea oraşului. Trebuie să ne aplecăm peste toate zonele oraşului, nu numai asupra cetăţii medievale dar şi asupra zonei habsburgice (terezianul şi iosefinul) sau a zonelor mai noi dar care şi ele poartă istorie. Trebuie să avem grijă de tot oraşul. Grijă trebuie să aibă şi administraţia, şi instituţiile dar şi noi sibienii simplii. Nu este păcat a ne mătura sau a ne curăţa locul unde locuim şi a ne renova faţada. 
Este un efort colectiv pe care cu toţii avem obligaţia a îl face. Obligaţia faţă de Sibiu. Ne lăudăm cu el dar încă nu ne îngrijim de el. Ne lăudăm cu el dar încă nu îl băgăm în seamă. S-a început ceva. Pieţele centrale arată altfel, unele străzi la fel sunt curate şi aranjate dar apoi încă nu s-a continuat în acelaşi ritm. Trebuie să înţelegem cu toţii că aceste lucruri nu le facem pentru ei, pentru oaspeţii noştrii, pentru turişti dar le facem pentru noi, pentru oraşul nostru pentru bunul nostru simţ. 
Sibiul are nevoie de o strategie unitară în care fiecare să îşi aibă rolul său transformând o veche vecinătate într-o comunitate imensă ce îi adună pe toţi sibienii. Toţi, pentru că toţi trebuie să ne implicăm. Sibiul ne obligă pe toţi să muncim pentru el, pentru ca şi peste o sută de ani sibieni să se bucure de oraşul lor şi de avuţiile sale şi doar să devină melancolici la amintirea unui oraş dispărut şi salvat doar de amintiri.