Miercuri,
15.07.2020
Parțial Noros
Acum
16°C

Intru luminarea bugetului

06 Ianuarie 2010 14:48

Punem taxă pe viciu, pentru că noi, statul, ne gândim la binele vostru şi vrem să vă meargă mai bine. Dacă facem ţigările prea scumpe, sigur vă lăsaţi de fumat şi o să trăiţi bine. În plus, acoperim şi noi o gaură în buget. Şi, dacă tot am apucat pe drumul acesta al gândurilor bune aşternute către dumneavoastră, Poporul, punem taxă şi pe fast food. Nu face bine la sănătate. Fast food egal rău pentru popor. Noi vrem să vă meargă din ce în ce mai bine aşa că, uitaţi de fast food, de invenţia asta occidentală oribilă care vă ajujtă să mai mâncaţi în timpul programului de 15 ore de lucru cu care vă plătiţi ratele. Noi vă vrem binele vostru. Este spre binele vostru că scumpim mancarea fast food. În plus, mai acoperim şi noi o gaură în buget. Şi, dacă tot am apucat pe drumul acesta al gândurilor bune aşternute către dumneavoastră, Poporul, vrem să punem taxă şi pe cola şi pe cafea. Nu vă fac bine deloc. Vă pierdeţi calciul din organism. Noi vrem ca voi să trăiţi bine, deci e spre binele vostru să scumpim cafeaua. Şi, dacă tot suntem tovarăşi pe drumul binelui, ar fi bine să punem taxă şi pe brânză. Nu aţi auzit de studiile care arată că majoritatea tipurilor de brânză conţin susbtanţe cancerigene? Noi vrem să vă meargă mai bine, aşa că va fi spre binele vostru ca brânza să fie mai scumpă. În plus, ne acoprim şi noi o gaură în buget. Şi, dacă stăm să ne gândim mai bine, ce atâta mâncare? Suntem un popor creştin, un popor care trăieşte prin şi pentru sărăcie, prin şi pentru modestie. Postul ne îmbracă sufletele şi munca ne înalţă în ochii Domnului. Umili suntem toţi. Mai puţin cei care fac gaură după gaură în buget, pentru binele celorlalţi.

Vizualizari: 303

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus