Sâmbătă,
19.09.2020
Innorat
Acum
21°C

Certificatul energetic nu va scumpi locuintele

31 Ianuarie 2010 21:49

Cel mai probabil, proprietarii de locuinţe nu vor include costul obţinerii unui certificat energetic pentru locuinţa pe care o scot la vânzare sau o închiriază, pentru că piaţa imobiliară din acest moment nu le permite, consideră analiştii imobiliari. Din primăvară, potrivit ultimelor informaţii care vin dinspre Guvern, certificatul energetic al locuinţei va fi obligatoriu într-o tranzacţie imobiliară.
Costul unui asemenea certificat porneşte de la câteva milioane dar ajunge şi la câteva sute de euro, pentru imobile mai mari, potrivit unor informaţii de pe piaţă. Responsabili cu "notarea" locuinţei în funcţie de confortul termic vor fi auditori special, în număr de circa 600, la nivel naţional, în acest moment.

Agenţii imobiliari nu privesc cu ochi buni măsura anunţată de Guvern. "Oamenii s-ar putea orienta către tranzacţiile la negru. Pentru că nu este de ignorat costul unui certificat energetic, mai ales pentru cei care îşi închiriază locuinţa", spune Bogdan Gicu, preşedintele filialei Sibiu a Uniunii Naţionale a Agenţiilor Imobiliare. Potrivit lui, certificatul energetic nu este necesar în procesul tranzacţiilor imobiliare. "Informaţii despre confortul termic al locuinţei se pot obţine şi acum indirect, inclusiv din facturile de gaz, apă, etc.. Măsura itnroducerii obligativităţii certificatului energetic al locuinţei pare bună pentru viitorii auditori", mai spune Bogdan Gicu. El adaugă că proprietarii care plăti pentru "cartea tehnică" a locuinţei nu vor adăuga costul în preţul de vânzare a imobilului, pentru că şi-ar îndepărta şi puţinii clienţi posibili de pe piaţa îngheţată a imobiliarelor.
Legea privind certificarea energetică ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 ianuarie 2010, însă, termenul pentru aplicarea ei a fost amânat.

Prin certificatul energetic, potenţialul cumpărător sau chiriaş este informat asupra performanţei energetice a apartamentului, exprimată în principal prin consumul total anual specific de energie, respectiv prin consumul de căldură anual specific pentru încălzire, apă caldă de consum şi iluminat şi prin eficienţa energetică a apartamentului, prin încadrarea acestuia într-o clasă energetică (de la clasa A - eficienţă energetică ridicată, la clasa G - eficienţă energetică scăzută), informează ministerul Dezvoltării. La cumparare, clientul va decide daca alege o clădire de clasa A, cu consum energetic mic, sau o clădire de clasa D, unde va trebui sa investească pentru a ajunge la consum redus.

Un certificat de 2 pagini

Certificatul energetic va conţine date despre starea termică şi energetică a clădiri şi a instalaţiilor aferente, precum şi indici specifici vizând utilizarea raţională şi eficienţa clădirii ca urmare a aplicării unor soluţii de reabilitare şi modernizare energetică.
Prima pagină conţine nota dată de către auditor, care începe de la 10 la 100. Spre exemplu, o notă de 76 va însemna că acea clădire are o eficienţă energetică foarte redusă. O clădire cu un coeficient energetic bun trebuie să aibă în jur de nota 95.
Pagina a doua specifică nota pe care clădirea ar putea-o obţine în cazul în care ar fi luate măsurile prevăzute de către auditor. Eficienţa unei clădiri poate fi scăzută de unele lucruri minore care pot fi remediate uşor. Printre acestea figurează uşa de la intrare a clădirii care nu se închide automat şi ramâne deschisă mai tot timpul, gemurile şi uşile care nu se închid bine etc.
Certificatul energetic va fi valabil timp de zece ani. La clădirile sociale cu arii mai mari de 1.000 de metri pătraţi, certificatul energetic va trebui afişat astfel încît sa îl vadă toată lumea.

Comentarii

1 comentarii

Silvian Somfalean

Acum 2 ani

S-a subtiat findul de la Soros!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus