O echipă a primăriei din oraşul norvegian Stavanger a venit la Mediaş pentru a ajuta la implementarea unui proiect de aproape un milion de euro. Banii daţi tot de Guvernul Norvegiei vor fi folosiţi pentru a-i învăţa pe medieşeni cum să nu-şi mai arunce aiurea deşeurile din construcţii şi demolări şi să dea atenţie sporită deşeurilor periculoase din propriile lor gospodării. Proiectul de la Mediaș ar putea duce la modificarea legislației la nivel național în ceea ce privește emiterea autorizațiilor de construcție.
Practic, din banii alocați de guvernul norvegian, 525.000 de euro vor fi cheltuiți pentru prima componentă a proiectului, cea destinată deșeurilor din construcții. La această sumă, administrația din Mediaș va mai adăuga 93.000 de euro, cofinanțare. ”Banii au fost deja cuprinși în bugetul pe anul acesta, avem fondurile necesare cofinanțării”, spune Teodor Neamțu, primarul Mediașului.
Această primă componentă a proiectului de la Mediaș va implica atât amenajarea unei rampe de sortare a deșeurilor rezultate din construcții sau demolări, cât și achiziționarea unei autospeciale folosită în spargerea unor astfel de deșeuri în vederea colectării. În plus, funcționari din cadrul Primăriei Mediaș vor fi instruiți de omologii lor din Norvegia asupra metodologiei de emitere a autorizațiilor de construcție, astfel încât beneficiarii acestora să fie obligați la depozitarea corectă a deșeurilor. ”Mediașul poate fi un model”, susţine Dumitru Ungureanu, lider de proiect. El susţine că în urma proiectului de la Mediaş vor fi făcute o serie de propuneri Ministerului Mediului pentru modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte avizele emise în vederea obţinerii autorizaţiilor de construcţie.
Cea de-a doua componentă a proiectului are alocaţi 215.000 de euro de la Guvernul Norvegiei şi 38.000 de euro din bugetul local al Mediaşului. „E vorba de gestionarea acelor cantităţi mici de deşeuri, dar extrem de poluante, din fiecare gospodărie: medicamente, lacuri, vopsele etc”, spune Ungureanu.
Pentru acest tip de deşeuri, în cadrul proiectului va fi achiziţionată o autospecială de colectare şi va fi amenajată o rampă de depozitare, în vederea neutralizării sau distrugerii deşeurilor menajere periculoase.
Proiectul de la Mediaș are termen de finalizare luna aprilie a anului viitor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Se pare că la Sibiu nu doar simțul civic este anemiat , ci și cel al umorului ! Bogumilul e…
Nu-mi mai iau nici Ferrari, nici casa pe Goga.
A ramas regina maria fara clienti de umbla cu arcanul prin tara la colectare? Esca in ce calitate medicala ii…
[email protected]
Ciudat cate explozii sunt in Europa la fabrici si depozite de armament, fanii zelenschi au o explicatie?












Lasă un răspuns