Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Poetul Mihai Curtean a adunat joi seara în subsolul Librăriei Humanitas o mână de amici şi cunoscători ai poeziilor sale. I-a avut alături pentru lansarea celui de-al treila volum al său, intitulat „Camiku”. O selecţie de poezii, poeme de dragoste, scrise în urmă cu câţiva ani. Dintre toate cele trei volume publicate până acum de tânărul poet sibian, „Camiku” este cel mai sincer cu cititorul. Pentru că aici Curtean nu debutzează, mai vrea nici să impresioneze, nu ţine să iasă în faţă, scrie pur şi simplu pentru că aşa simte. „Mihai Curtean nu mai are nimic de demonstrat. Îşi permite să fie el însuşi, să se joace”, l-a caracterizat criticul Andrei Terian. Pentru cine e interesat, „Camiku” se găseşte la Librăria Humanitas de pe Bulevardul Bălcescu, unde se distribuie. În încheiere ar mai fi doar atât de spus: „Camiku este una dintre cele mai bune cărţi pe care le-am citit în ultima vreme”. Citatul îi aparţine lui Alexandru Cistelecan, poate cel mai mare critic de poezie din România. Dacă aşa e, vă puteţi convinge singuri.

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

3 răspunsuri

  1. Avatar bibliofil
    bibliofil

    MIhai Curtean si „o mana de amici”. Scurt ca scurt, dar „la obiect”? Obiectul era poezia, despre care concret nu se spune nimic. Este citat Andrei Terian, este citat Al. Cistelecan („poate cel mai mare critic de poezie din Romania” – ha,ha,ha!) care ar fi spus ca volumul lui MC „este una una dintre cele mai bune cărti pe care le-am citit în ultima vreme”. Carti de poezie, probabil. Chiar atat de incontrolabil sa fie „cel mai mare critic de poezie”? E pacat ca de la o lansare unde a prezentat Terian, autorul notei informative a retinut cat a retinut din ce a spus acesta. De ce nu a citat macar cateva versuri sa inteleaga cititorul ca a fost vorba despre poezie. Dan Onescu trebuie sa stie ca despre poezie, chiar si numai despre o lansare de carte, se scrie altfel. In cadru mai apare o doamna, este doar pentru decor? Din cat am aflat, avorbit si dumneaei, pe placul autorului. Nu fac nicio apreciere asupra poeziei lui Curtean, insa nota pulicata este, cu parere de rau, o compozitie scolareasca, rau scrisa, deci inutila.

    0
    0
  2. Avatar Profesor
    Profesor

    Da buey bibliofile, este vorba de o mana de amici, mai precis mana dreapta. Cu o nonsalanta demna de o cauza mai buna, cu acea mana au trantit o laba trista si apoi au plecat cu curca la fotograf sa imortalizeze evenimentul.

    0
    0
  3. Avatar vreau si eu
    vreau si eu

    am o intrebare, camiku asta este un volum mai gros , adica pot sa sleiesc un tzantzar de perete ca acum vine vara si n-am cu ce sa le dau la cap. multumesc anticipat.

    1
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate