Guvernul va sista eliberarea de autorizaţii de funcţionare pentru magazine duty-free, iar termenul de valabilitate a actualelor avize va fi limitat la cinci ani de la data eliberării, dar fără ca după acest interval să mai fie eliberate noi autorizaţii, conform proiectului de combatere a evaziunii.
"Autorizaţiile de funcţionare emise pentru magazinele dutyfree/duty-free diplomatic îşi încetează valabilitatea în termen de 5 ani de la data eliberării, fără posibilitatea continuării activităţii de comercializare mărfuri în regim duty-free prin emiterea de noi autorizaţii. De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Finanţelor nu mai eliberează autorizaţii de funcţionare a magazinelor duty-free/duty-free diplomatic" , se arată în proiectul ordonanţei de urgenţă privind combaterea evaziunii fiscale, preluat de Mediafax. Guvernul justifică intenţia de a sista activitatea magazinelor duty-free arătând că din constatările Autorităţii Naţionale a Vămilor, Gărzii Financiare, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a rezultat că o cantitate însemnată din produse care au făcut obiectul traficului ilicit în cursul anului 2009 a provenit din magazinele autorizate să comercializeze mărfuri în regim duty-free.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Întâmplător sau nu, se tot fac analize care scot în evidență serviciile de taxi. Ultima dată când m-am încăpățânat să…
NOVAC, du-te la Avrig, acolo de unde ai venit ! DEMISIA !!!
ISJ Sibiu, cum de acceptati transferuri ale elevilor, intre licee, pe Mun. Sibiu, doar pe PILE ? Numai pilele functioneaza…
Daca aveai un semn distinctiv ca apartii unui liceu de la 9,60 in sus era ceva si insemna ca iti…
Căutați și dumneavoastră ce înseamnă “diacritic”. Ori suntem corecți ori nu mai suntem, cum zicea un clasic in viață.













Lasă un răspuns