Oare ii doare?

Da, ei sunt la putere și își asumă…. răspunderea. Cum naiba, nimeni nu simte, căci nici măcar banalele conferințe de presă ale celor de la PDL nu se mai țin. Nu să dea socoteală mucoșilor din presa locală, ci să explice că au ceva în gând, că vor să facă ceva din funcțiile în care sunt puși.

Izolați în Parlament, în afara prefectului Constantin Trihenea aflat în teritoriu, nici un reprezentant al puterii de la Sibiu nu mai are curaj să dea piept. Cu oricine: electorat, presă, reprezentanți ai administrației locale… Senatorul Ion Ariton își comandă singur articole nesemnate în Tribuna, în care își laudă vizite inexistente pe centura ocolitoare a Sibiului, singura temă politică ce le mai poate aduce un plus de imagine. Deputatul Raluca Turcan își transmite mesajele prin presa centrală sau mai scrie pe blog…. dar ea joacă la alt nivel, național, nu mai are timp de promisiunile pueril făcute în campanie, cu parcuri reabilitate și grădinițe primitoare. Cornel Știrbeț… nici măcar nu mai răspunde la telefon.

Simt și ei, evident, că sunt ținta nemulțumirilor. Că înspre ei se ridică multe mânii, reale, nu doar cele organizate în mitingurile susținute de PSD. În fața generalizate-i nemulțumiri, însă, ei mai simt ceva? Au vreo durere de cap? Simt că presiunea sibienilor îndoiți de griji îi capacitează să muncească, în vreun fel, peste program, să bată la uși de ministere, să facă lobby, să înțeleagă, măcar, adâncimea înspre care ne scufundăm? Îi doare cumva că taie din pensiile celor care nu își mai pot întregi altfel venitul? Îi doare, în vreun fel, de problemele celor care i-au votat?

Întotdeauna a fost o întrebare fără răspuns, dar al cărei sens nu l-am mai căutat în anii de false speranțe către un trai mai bun. Orbiți de promisiunea unei bunăstări pe banii ce îi vom câștiga în următorii zeci de ani, ne-am despărțit fericiți de cei din clasa politică. I-am lăsat pe liberali și pe democrați să se certe, să-și facă și desfacă ei guvernele și politicile cu dedicație și ne-am văzut de pseudo-afacerile noastre. De micile speranțe, mari pentru noi.

Dar, de când s-au ruinat și acestea din urmă, iar ne-am întors către politicieni. Mai abitir, mai plini de vervă. Așteptăm minuni, sincere minuni de la ei. Suntem și noi naivi, pe bune.