Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Comunicat de presa: Noi masuri pentru combaterea evaziunii fiscale

Pentru asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool şi băuturi alcoolice şi tutun prelucrat, în vederea accelerării încasării accizelor la bugetul de stat şi a diminuării evaziunii fiscale în domeniu,a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 54 / 2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale.

Conform acestei ordonanţe, cesionarea ori înstrăinarea sub orice formă a acţiunilor sau a părţilor sociale ale antrepozitarilor autorizaţi ori ale unui antrepozitar a cărui autorizaţie a fost anulată sau revocată va fi adusă la cunoştinţa autorităţii competente cu cel puţin 60 de zile înainte de realizarea acestei operaţiuni, în vederea efectuării inspecţiei fiscale, cu excepţia celor care fac obiectul tranzacţiilor pe piaţa de capital.
Înstrăinarea activelor de natura imobilizărilor corporale care contribuie direct la producţia şi/sau depozitarea de produse accizabile ale antrepozitarului autorizat ori ale unui antrepozitar a cărui autorizaţie a fost anulată sau revocată conform prezentului capitol se va putea face numai după ce s-au achitat la bugetul de stat toate obligaţiile fiscale ori după ce persoana care urmează să preia activele respective şi-a asumat obligaţia de plată restantă a debitorului printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanţii sub forma unei scrisori de garanţie bancară la nivelul obligaţiilor fiscale restante, la data efectuării tranzacţiei, ale antrepozitarului.
Actele încheiate cu încălcarea prevederilor menţionate anterior sunt anulabile la cererea organului fiscal.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 54 / 2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, a fost publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 23 iunie 2010.


Biroul de Presă al DGFP Sibiu

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1251

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus