Ziua Forţelor Aeriene a fost sărbătorită astăzi la Mediaş. În cadrul ceremoniei a avut loc avansarea primarului Teodor Neamţu la gradul de comandor în rezervă.
Cu această ocazie, edilul şef al municipiului Mediaş a declarat: „Este o zi deosebită pentru mine, în primul rând pentru că astăzi este Ziua Forţelor Aeriene, structură din care am făcut parte timp de 25 de ani, perioadă care m-a marcat atât ca om, cît şi ca pregătire profesională. De anii petrecuţi în armată îmi voi aduce aminte întotdeauna cu plăcere, motiv pentru care în fiecare an, de 20 iulie, am sentiment de mândrie că am făcut parte din această nobilă armă şi un sentiment de prietenie şi de susţinere pentru cei care acum slujesc patria sub culoarea albastră a aviaţiei. În al doilea rând, colegii din Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă mi-au făcut o surpriză, efectuând demersurile necesare pentru a fi avansat la gradul de comandor în rezervă“.
„20 iulie este Ziua Forţelor Aeriene Române şi a fost sărbătorită cu fastul care se cuvine unui asemenea eveniment , în municipiul Mediaş. Vreau să mulţumesc primarului municipiului Mediaş, cadrelor militare în rezervă şi tuturor locuitorilor Mediaşului care au participat la acest eveniment”, a spus şi comandantul Unităţii Militare 01810 Mediaş, Vasile Sminchişe.
Participanţii la eveniment s-au bucurat de un concert de muzică militară susţinut de fanfara militară a Garnizoanei Sibiu, dar şi de survolul celor 4 MIG-uri de la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Edilul sef al Sibiului s-a gandit poate ca sibienii au si asa prea multe manifestari culturale de vizionat si tot el s-a gandit ca nu e cazul sa le incarce programul cu inca o manifestare de alta natura.
Sincer nici nu-mi mai aduc aminte de cand nu s-au mai vazut pe cerul Sibiului acrobatii ale unor aviatori sportivi sau parasutisti, darmite niscai manevre ale unor teribile aparate de zbor ale aviatiei militare sau elicoptere. Ce sa-i faci, de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere, trebuie sa zicem merci ca avem „aeroport international”.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Cei din Sibiu poate se vor invata cu ele cat de cat. Dar soferii din afara orasului nici macar nu…
Ce idei crețe. Țin să anunț mămica ce nu găsea haine bune pentru odraslele ei, că mai este un astfel…
Întâi sa le vedem în funcțiune după ce au mers degeaba pe intermitent aproape un an pe banii noștri. Presimt…
Bine observat treaba cu seceta de 2 luni și apa „pluvială” plătită! 🤣
Ar trebui In primul rand in fiecare intersectie panouri mari sa explice cum e cu cedarea trecerii in sensurile giratorii…













Lasă un răspuns