12 luni de la data semnării contractului este termenul de execuție pentru reabilitarea celor 6,1 km din drumul Sibiu-Agnita, porțiune care traversează Dealul Dăii. Cele 12 luni înseamnă cheltuieli aproximate la 29 de milioane de lei, inclusiv TVA, potrivit anunțului făcut azi de Consiliul Județean Sibiu, pe Serviciul Electronic de Achiziții Publice. Aceleași 12 luni termen de execuție înseamnă o prelungire a finalizării reabilitării drumului județean din mai 2011 până cel mai devreme în octombrie 2011.
Licitația, în septembrie
Firma ce va efectua lucrările de reabilitare a celor 6,1 km de drum județean care traversează zona cu alunecări de teren va fi stabilită în urma licitației programată pentru jumătatea lunii septembrie a acestui an. Potrivit anunțului licitației, CJ Sibiu cere ca lucrarea să fie terminată în maxim 12 luni de la data semnării contractului, iar termenul de garanție al lucrărilor să fie de 60 de luni (cinci ani). Inițial, reabilitarea drumului județean Sibiu – Agnita, în lungime de 52 de km trebuia să coste 30,23 de milioane de lei, fără TVA, acesta fiind prețul prin care consorțiul de firme al cărei lider este Comtram a câștigat licitația în toamna lui 2009. Atunci, termenul de finalizare al lucrărilor era aproximat în jurul lunii mai 2011.
Ulterior, reprezentanții județului au aflat de la consultanți și constructori, că lucrurile se complică – proiectul de reabilitare și modernizare a celor 52 de km de drum județean nu a luat în calcul alunecările de teren de pe Dealul Dăii. Prin urmare, în urma unei hotărâri emise de CJ Sibiu acum două luni, cei 6,1 km de drum județean au fost ”extrași” din proiectul inițial, iar reabilitarea acestora face acum obiectul unei noi lucrări. În urma acestei împărțiri, din contractul inițial de 30,23 de milioane de lei, a fost scăzută suma de 3,004 milioane, care ar fi reprezentat costurile inițiale pentru reabilitarea drumului de peste Dealul Dăii.
Caietul de sarcini al lucrărilor necesare este extrem de stufos. Documentația a fost întocmită de SC Betarmex SRL, firmă care în prezent asigură asistența tehnică a reabilitării drumului județean.
Scumpiri de 1,9 milioane de lei
Liderul de asociere Comtram a semnat cu CJ Sibiu un contract pe 30,23 de milioane de lei, în 14 septembrie 2009. De atunci, prețul a scăzut o dată (prin ”extragerea” celor 6,1 km) și a crescut de două ori. Prima dată, în martie 2010, cu suma de 1,75 de milioane de lei, fără TVA. Suma a fost acordată de CJ prin negociere directă, fiind considerată necesară în vederea acoperirii costurilor unor lucrări neprevăzute, dintre care cele mai importante sunt cele pentru podurile peste râul Zăvoi și pârâul Vurpăr. A doua scumpire de până acum a fost consfințită acum o lună și jumătate: 130.000 de lei în plus, fără TVA, pentru lucrări suplimentare de protecție a unor maluri și mutarea drumului dintr-o zonă împădurită cu 6 metri în aval față de traseul inițial.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
Modul in care se lucreaza la acest drum este
absolut scandalos!
Ceea ce s-a asfaltat in urma cu doua luni ,
se reface acum in totalitate.
Tronsonul dintre Daia si Casolt, asfaltat in toamna trecuta, a fost si el refacut .
Ei fac, ei distrug!
Pe o pojghita de asfalt de 6 cm, care nu ar rezista nici la un trafic usor, COMTRAM isi duce convoaiele de bascule supraincarcate cu piatra spre Agnita.
S-au distrus cu aceasta ocazie portiuni din zone inca neabordate (de ex.Hosman-Nocrich)
zone care reprezinta un serios pericol pentru trafic, nefiind semnalizate.
Politia rutiera nu are nimic de spus?
Situatia denota un dispret total fate de miile de participanti la trafic.
Sunt oameni care platesc impozite, oameni care isi distrug masinile, isi irosesc timoul si nervii pe acest adevarat drum al rusinii.
Traim in Romania si asta nu mai e de mult o scuza!( Valerian Stan)
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ai uitat de multiculturalitatea Transilvaniei, până și în satul de unde vii „Spartow” sunt valahi și otomani. PS Turnul Sfatului,…
E clar, sunt majoritari in Ardeal ! la 800 de sibieni in tot judetul, e majoritate clara ! E ca…
Ar fi mai relaxant să se poată ajunge cu transport în comun la capetele traseului. Poate cu metropolitanul… nu am…
Buna ziua,dar statia de la fabrica dezafectata Sevis,de pe traseul 581 este mai utila decat statia de la Uzina de…
Multimim pentru incurajarea transportului alternativ. Vezi desfintarea statie Uzina de Apa. Adevarat, nu avem blocuri de 10 etaje in zona…












Lasă un răspuns