Cum ne pozitionam?

Orientarea postdecembrtistă spre economia de piaţă a adus, în peisajul economic românesc multe, chiar foarte multe elemente de noutate. Unul dintre cele mai semnificative şi tot odată mai importante este polarizarea, concentrarea puterii financiar-economice în mâna unor intreprinzători particulari. Este vorba despre noii noştri capitalişti. Ecoul fenomenului în plan social este specific, caracteristic perioadei de tranziţie, marcând adesea reacţia generaţiilor care au fost influenţate, ba chiar s-au născut sub imperiul egalitarismului social. De unde, sentimentul de inadaptare, de inadecvare la ideea stratificării sociale. Zisa noastră revoluţie a proiectat în chip dramatic evoluţia fenomenului. O economie aproape integral etatizat-colectivizată rămasă în suspensie, a căzut uşor pradă descompunerii, dezintegrării, victimă pornirilor hulpave, a instinctelor sălbatice, înfometate de înavuţire, în condiţiile în care responsabilii puterii politice, coimplicaţi, şi-au abandonat în chip absolut iresponsabil îndatorirea de a o ocroti, de a-i asigura o tranziţie în lege şi ordine. Se poate afirma fără teama de a greşi că capitalismul românesc postdecembrist s-a plămădit şi s-a dezvoltat anarhic, intempestiv, imprimând o notă aparte, aş spune specific românească, atât devenirii economice cât şi configurării sociale. Din nefericire, nu întrutotul salutară, nu întrutotul benefică. Reconfigurarea proprietăţii pe calapod privat n-a adus cu sine revigorarea economică mult aşteptată, mult trâmbiţată. Dimpotrivă. Dacă am ajuns să trăim de azi pe mâine din împrumuturi pe când resursele interne au fost fie date pe mâini prădalnice fie pur şi simplu neglijate, abandonate, faptul se datorează în bună măsură lipsei de patriotism cu care noi, în general, dar cu deosebire noii noştri capitalişti, tratăm interesele ţării, quasiinconştienţa cu care, până în cele din urmă ne poziţionăm atât faţă de propriul nostru interes, de propriul nostru viitor cât şi în raport cu evoluţia europeană sau internaţională.
În esenţă, oligarhia politico-financiară - şi ea, specific românească -, este responsabilă pentru această stare de lucruri. Profiturile exorbitante obţinute urmare concentrării, a manipulării avuţiei, în loc să fie reinvestite în beneficiul economiei, au intrat în sfera speculativă sau şi mai rău, au fost scoase peste graniţă şi acolo depozitate. O să dau ceva exemple. Dinu Patriciu, se spune cel mai ajuns, după ce a acumulat o imensă avere, ne-a lăsat fără Rompetrol, incluzând şi Petromidia, o unitate productivă de bază a petrochimiei româneşti şi, deşi dator vândut ţării (600 milioane dolari), citeam pe undeva că şi-ar fi cumpărat o insulă prin Caraibe. Dan Voiculescu şi după el şi Dan Diaconescu, îşi investesc imensele averi obţinute pe căi pur speculative, nu în scopul revigorării economice ci, mai departe, pe aceeaşi linie, speculând populismul ieftin, în cea mai mare parte lăbărţat, al manipulării prin intermediul televiziunii. Mulţi, foarte mulţi dintre ei s-au profilat pe comerţ, mizând câştigul imediat, într-un fel tot speculativ, fără un aport economic investiţional. Aşa se face că, spre exemplu, un domeniu de certă perspectivă cum este agricultura şi industria agricolă prelucrătoare, au rămas de izbelişte.
Pe fondul acestui peisaj sumbru, se aşează reacţia sărăciei care, corelativ, a cuprins mari mase de oameni. Ei sunt tentaţi să judece lucrurile la modul global acuzând întreaga tagmă oligarhică, mergând chiar până la cuprinderea nostalgică a vremurilor de sub Ceauşescu. Este o reacţie extremă. Direcţia pe care a luat-o economia privată este, în principiu bună, cu condiţia să ne dovedim capabili a o susţine. Să trecem de la o atitudine contemplativă la una de iniţiativă, de interes şi preocupare. Nu să aşteptăm cu mâna întinsă de la stat complăcându-ne la limita unui prag de supravieţuire ci să ne angajăm responsabil, ca agenţi activi ai procesului economic creativ. S-ar produce o reechilibrare în câmp economic şi totodată social, prin preponderenţa  păturii mijlocii. Într-acolo ar trebui să ne îndreptăm cu toţii privirea. Se spune că statul nu ar încuraja în suficientă măsură o astfel de evoluţie. E posibil să se manifeste carenţe sub acest aspect dar tot atât de adevărat este că nu suntem înclinaţi spre iniţiativă, ne lăsăm greu în sfera muncii, a riscului responsabil dar, de cele mai multe ori, triumfător.Unii dintre oamenii de succes ne-ar putea servi ca exemplu.
Aş dori astfel să iau în discuţie nişte cazuri locale. Se spune că un Carabulea, un Vonica sau un Ciolan s-au ajuns nu numai prin  muncă şi pricepere ci şi datorită unor conjuncturi mai puţin ortodoxe. Pe dl. Carabulea cel puţin îl regăsesc scărmănat şi în coloanele acestei publicaţii. Nu vreau să intru în polemică. Vreau însă să fac o constatare şi anume că, odată ajunşi, aceşti oameni nu-şi capitalizează banii la ciorap, nu-i înghesuie prin bănci străine, nu-i risipesc prin lumea plăcerilor ci-i reinvestesc în economia românească. Este aspectul absolut esenţial care face diferenţa. Că se îmbogăţesc?, nu-i nimic, ba foarte bine, câtă vreme este rezultatul muncii, a priceperii, a iniţiativei neliniştitoare, creative. Acum şi mâine, Sibiul se va mândri cu edificiile ridicate de ei care înfrumuseţează, modernizează oraşul. Cu aportul lor în revigorarea a diverse ramuri economice, la nivel de judeţ şi nu numai. Păcatele, de-or fi fost pe parcurs, prin influenţare politică, juridică sau de altă natură, se estompează, se metamorfozează în rezultate palpabile pentru economia judeţului, pentru economia ţării. Între puzderia de bănci străine, iată, avem şi una sibiană, de rezonanţă şi impact naţional. Avem şi un holding ca Atlassib-ul cu ramificaţii peste hotare şi implicat efectiv în economia reală. Ce bine ar fi ca la nivel de judeţ, la nivel de ţară să avem cât mai mulţi Carabuli, Vonici sau Ciolani. Dacă aş fi responsabil cu problemele oraşului dar mai cu seamă a judeţului, i-aş coopta, pe ei şi pe alţii ca dânşii, într-un colectiv menit să elaboreze o strategie economică pe termen mediu şi lung, astfel ca nici o palmă de pământ fertil să nu rămână nelucrată, să refacem efectivul de animale şi fermele pomicole specifice zonei noastre, să implementăm o industrie prelucrătoare, asigurând prin aceasta exploatarea cu succes a resurselor judeţului şi dând un exemplu de urmat şi pentru alţii. O organizare de tip cooperatist spre exemplu, care ar permite exploatarea modernă şi eficientă a resurselor în lumea rurală şi-ar vădi nu peste multă vreme roadele.
Vreau să spun în concluzie că răul nu consistă în faptul că avem oameni bogaţi, ba de-ar fi cât de mulţi, ci din aceea că, în alarmant de multe cazuri, bogăţia lor nu serveşte ţara ci dimpotrivă o ruinează. În poziţionarea faţă de ei trebuie să facem diferenţa.    

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi