”Nu am venit la Sibiu pentru bani! Asta e clar!”

Spuneţi sincer, câţi dintre voi nu v-aţi dorit măcar o dată să plecaţi în străinătate, poate undeva în vestul Europei, unde să faceţi exact acelaşi lucu pe care îl faceţi aici, însă pe cu totul şi cu totul alţi bani. Drumul invers însă, vi-l puteţi imagina? El există. Daniel Plier l-a parcurs acum mai bine de o săptămână. Luxemburgez din tată-n fiu, Daniel a renunţat la ţara lui natala şi la Franţa, unde lucra, pentru a se muta la Sibiu şi pentru a munci aici. Şi nu, nu era urmărit nici de recuperatori şi nici n-a pierdut un pariu. A făcut-o de bună voie. E actor şi acum lucrează în cadrul Secţiei Germane a Teatrului „Radu Stanca”. Ce a fost în capul lui şi cât câştigă la Sibiu, unde de bun venit statul i-a şi tăiat 25 la sută din salariu, vedeţi în rândurile următoare.

Reporter: De ce ai venit aici? Cum?
Daniel Plier: În 2007 am lucrat în cadrul Capitalei Culturale Europene la un spectacol regizat de domnul Silviu Purcărete, unde am jucat alături de actori ai teatrului din Sibiu. Mi-a plăcut de ei, mi s-au părut oameni interesanţi şi când am aflat că la Sibiu există o secţie germană am fost destul de interesat să obţin un post aici.

Rep.: De obicei e cam invers, din România visăm să găsim locuri de muncă în Luxemburg sau alte ţări...
D. P.: Da, am auzit de foarte multe ori asta.

Rep.: Deci ai venit pentru că aşa ai vrut tu, nu eşti urmărit de mafie şi vrei să te ascunzi.
D. P.: (râde) Nu, în niciun caz. Am veit aici pentru că aşa am vrut eu. Am lucrat în Franţa pentru aproape zece ani, înainte să mă întorc în Luxemburg şi am păstrat numeroase contacte în Paris. Şi din când în când mai mergeam la unele spectacole să lucrez în Paris. Trebuie să ştiţi că sunt foarte mulţi francezi care lucrează în Luxemburg şi care fac naveta. Dimineaţa autostrăzile sunt ticsite de navetişti, sunt mii de maşini, care vin la muncă în Luxemburg. Şi câteodată eu eram singurul pe sensul opus de mers, cel care mergea la muncă în Franţa. (râde) Deci sunt obişnuit...

Rep.: Ce imagine are România în Luxemburg?
D. P.: Nu prea ştim mare lucru despre România. Era să uit! Acum vreo zece ani sau mai bine a existat un mic spectacol, o coproducţie româno-luxemburgheză cu nişte actori din Bucureşti. Şi a apărut o problemă şi am fost chemat în ultima clipă să înlocuiesc un actor. M-au sunat într-o după-amiază, eu eram pe acasă, şi mă întreabă dacă nu vreau să zbor până în România să joc cu ei? Da, le-am zis! De ce nu? Aşa am ajuns să joc în două reprezentaţii în Luxemburg şi una, o excursie de o zi, aici în Sibiu. Dar a fost foarte scurt, am venit, am jucat şi am plecat, nu am văzut mare lucru. Şi sincer îţi spun că uitasem de episodul ăsta până când acum trei ani, la spectacolul lui Purcărete am făcut cunoştiinţă cu actorii din Sibiu.

Rep.: Şi îţi aminteai ceva de Sibiu dar nu ştiai de unde vine.
D. P.: Da, mă gândeam de unde am auzit de ei. Apoi mi-am amintit episodul acela.

Rep.: Dacă de România nu prea auziţi, de Sibiu ce mai ştiţi?
D. P.: Nu prea multe. Mai ştim câte ceva de la Capitala Culturală şi că strămoşii noştri aub venit în zona Sibiului, acum mulţi, mulţi ani. Deci ce fac eu acum se cheamă tradiţie, urmez tradiţia (râde). Mai ştiam câte una, alta depre România, despre Sibiu, ce am căutat pe internet în ultima vreme, înainte să mă mut aici.

Rep.: Şi când ai ajuns ce impresia ţi-a făcut?
D. P.: Este altceva, este diferit faţă de ce am cunoscut până acum. Sunt conştient că trăim într-o lume globalizată şi ce am văzut până acum este puţin diferit în Sibiu. Am găsit unele lucruri pe care la noi nu le-am mai văzut, văd că ici încă se mai păstrează unele meserii tradiţionale şi sunt respectate, bineînţeles, am fost cucerit de piaţă, locul meu preferat. Îmi place să aleg mâncarea şi să vorbesc cu oamenii.

Rep.: Îţi negociezi preţurile, ce faci?
D. P.: Nu, nu, româna mea nu este încă atât de bună!

Rep.: La teatru cum te-au primit? Te simţi bine cu colegii?
D. P.: Da, mă simt foarte bine. Am apucat să-i cunosc pe unii dintre ei în timpul Festivalului de Teatru când am venit la Sibiu, mai mult în vizită atunci. Pe alţii îi ştima din Luxemburg, deci e ok.

Rep.: Te mai iau şi pe tine la o bere, la o ieşire?
D. P.: Da, bineînţeles, cu unii mă ştiu mai bine. Un alt lucru ciudat pentru mine aici este faptul că teatrul este unul stabil. Aşa apucăm să ne cuoaştem cu toţii mult mai bine. În Luxemburg teatrele nu au actorii lor, ci se angajează unii actori sau o companie pentru un spactacol anume. Este un contract, îţi joci spectacolul şi apoi fiecare îşi vede de treaba lui. Te poate şi încurca pentru că primeşti o ofertă, semnezi un contract şi apoi auzi de un alt spectacol, mai bun, dar nu mai poţi merge pentru că eşti deja angajat pentru o perioadă de timp. Aici mi se pare mai plăcut să fie ca o echipă.

Rep.: Câte ore pe zi lucrezi aici în comparaţie cu teatrele din Luxemburg sau Franţa?
D. P.: Din ce am văzut până acum, cred că mai mult lucrezi aici. Dar este total diferit pentru că acolo se poate să vină toţi actorii din toate părţile pentru un spectacol şi se fac sesiuni lungi, în care este toată lumea. Aici, fiind toţi actorii deja la un loc, se fac sesiuni mai scurte, două repetiţii pe zi. Dar am văzut la alţi colegi, implicaţi în mai multe spectacole, se munceşte destul de mult.

Rep.: Atunci poţi să îmi spui care e diferenţa între cât câştigai în Luxemburg şi cât câştigi aici?

D. P.: Am reuşit să aflu de cum am ajuns aici că salariile bugetarilor din România trebuie tăiate cu 25 la sută (râde). Destul de nefericit pentru mine. Iarăşi este destul de dificil de comparat pentru că până acum nu am fost plătit lunar. În Luxemburg când aveam un contract îmi primeam banii şi cum îi gestionam sau cât nu mai conta. Din banii ăia trebuia să-mi plătesc asigurarea socială şi altele de genul. Sau dacă ai lucra în alt domeniu taxele la stat ar fi plătite şi de angajator. Aici, îmi dau seama de greutăţile prin care trec colegii mei. Dar pentru mine experienţa contează, nu am venit la Sibiu să fac bani. Asta e clar! Îmi dau seama că o să sune puţin ciudat dar de unde vin eu, şi în Franţa şi în Germania... ar fi aiurea să spun că nu ne interesează banii, că ne interesează, dar nu ne interesează numai banii. Eu aşa văd, o experienţă de un an poate, care contează. Sper totuşi ca situaţia să se îmbunătăţeacă mai ales pentru colgii mei.

 

Daniel Plier s-a născut în 1968 în Luxemburg şi este absolvent al Conservatorului din Luxemburg şi a Ecole Supérieure d´Art Dramatique Pierre Debauche. La Sibiu îl puteţi vedea jucând în „Cum s-a lecuit suferinţa domnului Mockinpott”, de Peter Weiss, în regia lui Szabo K. István. Week-end-ul trecut a avut trei reprezentaţii în Piaţa Mică.

„O chestie care mi-a sărit în ochi de când am ajuns aici: ferestrele din plastic. Am văzut şi la teatru, şi în Răşinari şi prin Sibiu. A fost cu ceva ani în urmă şi în Franţa această modă. Oamnii smulgeau ferestrele de lemn şi puneau ferestre de plastic. După câţiva ani au revenit la cele de lemn. Şi-au dat seama că sunt la fel de bune şi arată mai bine”

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).