De vara: 25 de minute pe pista pentru biciclete

13 minute înspre Grădina Zoo, 12 înapoi. De atât timp are nevoie un biciclist cu pregătire medie pentru a parcurge dus și întors singura pistă amenajată din județ, lungă de 4,1 km. Obligatoriu, are nevoie și de sonerie și, mai pe seară, de mult calm.

15.00 trecute fix. Din fața hotelului Golden Tulip, împlântat portocaliu înspre cerul plumburiu din mijlocul unei molcome mulțimi de case cuminți, pornesc cronometrul și, totodată, pedalatul. Pe Școala de înot, bucata de trotuar vopsită cu roșu și și împărțită în două sensuri de mers pentru bicicliști e o adevărată piatră de încercare.
Trotuarul e mai mult spart și vălurit, iar pentru cei care folosesc ”cursiere” porțiunea nu este deloc indicată. Plus că, deși trotuarul e destul de lat, urmele roșii rămase pe partea bicicliștilor atrag pietonii precum pe muște: din cinci pietoni la câte zece metri, cel puțin trei lălăie pe porțiunea roșie.
La intrarea în parc, asfaltul pistei devine mai dulce, dar gloata de pietoni care amorțește sub acoperișul verde nu se lasă clintită cu una cu două. După două ce soneria zbârnâie de vreo două ori, se dau totuși la o parte, atuncând priviri mirate: ”ce-ai bă, te-ai dilit?”, se citește pe fețele lor blajine.
Dincolo de Bolta Rece pista e tot roșie, dar goală. În ziua mare, mai nimeni: nici pietoni, nici bicicliști, nici rolleri. Nimeni. Abia către trecerea pe sub strada Avrig, mai adastă pe sub copaci câțiva. Și adastă chiar în mijloc. Sunt trei, cu gel în păr. Stau, stau și stau. Nu se dau la o parte nici după zbârnâitul soneriei, nici după sunetul caracteristic al unei frâne pusă la nerv. Agale, fără să privească, lasă într-un final un gol întrei ei, ”să treacă și biciclistul”.

Fără vopsea e noua modă

Vopsitul pistei a fost o greșeală: după ploaie, suprafața devine alunecoasă. De aceea, noua porțiune de pistă, cea de pe Aleea Călăreților, n-are decât liniile de demarcare. Pista e, de fapt, trotuarul de pe partea dreaptă, cum mergi către Zoo. Trotuarul de pe partea stângă e pentru pietoni, dar nu și pentru mamele care își plimbă bebelușii în landouri. Oricum, pista e tot liberă. Deși a trecut mai bine de șapte minute de la pornire, nicio bicicletă nu a răsărit în cale: doar plimbăreți și câțiva căței.
Chiar dacă e nouă, pista de pe Călăreților tot are mici valori. Suspensiile de pe față rezistă. În dreptul terenului de rubgy, strada e închisă pentru mașini. Cu toate acestea, toată lumea care tranzitează zona (a se citi pietonii) folosesc tot pista pentru bicicliști, dintr-un motiv evident: pista e mult înălțată față de nivelul carosabilului și, odată ajuns pe pistă, nimeni nu își mai coboară căruciorul cu ăla micu sau chiar și bicicleta pe asfaltul oricum închis circulație. Plus că, în dreptul terenului de rugby trotuarul ridicat pietonilor se termină brusc. Într-un stejar.

Udătorii de pădure

La traversarea străzii Ludoș bicicliștii au prioritate. Denivelările amplasate înainte și după pista care taie perpendicular strada Ludoș descurajează orice șofer care nu vrea să respecte acordarea de prioritate. La fel face și o doamnă într-un Renault de oraș, care preferă să înceapă escaladarea denivelărilor și traversarea pistei abia după ce trece ”cârdul” de biciliști. Căci da, în zona pădurii cu miros verde, sunt mai mulți. Ba mai încolo sunt vreo 5-6 într-un singur grup de prichindei care merg către Zoo în coloană, pe două roți,sub privirea unei mame.
Pitorescul drum de bicicletă către Zoo încântă și cuplurile trecute la a doua tinerețe, iar purtătorii de pantaloni nu ratează nicio șansă de a uda copacii. Sau nu pot să rateze. Cu toată gâlceava prichindeilor pe bicicletă, din trei cupluri câte au fost depășite, două aveau partea masculină ieșită puțin în decor, pentru a duce la îndeplinire activități mai degrabă private. Din care nu se lasă deranjați de niciun șir de cicliști.
Fără aglomerația de la final de săptămână, de zona Zoo treci ușor în timpul săptămânii pentru ca, în alte câteva secunde să ajungi la capătul pistei, ce se rupe în limita teritoriului administrativ al Sibiului. 13 minute. Atât au trecut de la plecarea din fața Golden Tulip.

Îngrămădirea

Înapoi, drumul pare mult mai prietenos, cu mai multe porțiuni ”la vale”. Doar că și acestea au partea lor negativă: la coborârea de pe intersecția cu strada Ludoș, înapoi spre Sibiu, poți prinde viteză serioasă. Dacă se întâmplă precum ieri, din sens invers, de după curba pistei să apară un ciclist ”pe banda” ta, aproape că depinde deja de noroc. Dacă ”ciclistul” care vine din față e, de fapt, și un puști care duce pe bară un prieten, iar ca să frâneze apasă cu piciorul pe roată, atunci e imperios necesar să renunți la sensul tău de mers, ba chiar și la pistă și să ”sari” bordura înaltă. Nu e totul de rău – pe cei doi pe o țoaclă nu îi mai vezi, au pedalat rapid când s-au văzut scăpați. Dar, în schimb, simți asfaltul. Muuult mai lin decât cel turnat pe pistă. Precum o veritabilă curea, merită încercat.
În afară de asta, pe drumul înapoi se înmulțumesc bicicletele. Bunici cu nepoțele, tată cu fiică, prieteni, tanti de la serviciu, tot mai mulți umplu asfaltul îngust. Înapoi, pe pista vopsită roșu, la trecerea pe sub strada Avrig, aceeași veche problemă: pietoni rătăciți cu privirea, insensibili la sonerie, moi în privire și reacții chiar dacă ale ghidonului coarne le șuieră pe lângă coate.
Înspre Bolta Rece, deja e chiar plin, numai un încăpățânat ar mai ține numărul celor care trec pe bicicletă.
Întoarcerea în fața Golden Tulip se face după o parcurgere domoală a pistei denivelate de pe Școala de Înot. Timpul: 12 minute, fără vreo 15 secunde.

Sara pe pistă

Cvasirelaxarea de peste zi pe pista de 4,1 km dispare aproape total odată cu venirea serii. Brusc, pista din zona Bolții Reci e invadată: de pietonii care știu că numai pe acolo pot merge, de o parte, și de bicicliștii care își revendică bucata vopsită cu roșu, de cealaltă parte. Când și când, destul de des, părți beligerante devin tinerele mame cu cărucioare și  purtătorii de role, fiecare strecurându-se cu mintea asmuțită pe cei care îi confiscă dreptul de liniște pe pista vopsită cu roșu.
Înspre subtraversarea străzii Argeșului, după apusul soarelui nu ai ce căuta fără far. Parcă pentru a dovedi că ei sunt stăpâni, cei mai mulți bicicliști pedalează din zor, spre spaima bunicilor care au întârziat cu nepoții ”prin nebunia asta”.
Doar că, în buza nopții, mai nimeni nu mai parcurge toți cei 4,1 km de pistă. Dus. După care întors. Cu toții se înghesuie pe bucata vopsită cu roșu, ”limitată” între Bolta Rece și Aleea Călăreților.