Interpretul Grigore Leşe susţine că vrea să înceapă o schimbare în muzica populară tradiţională din România şi să promoveze cultura autentică din diverse regiuni ale ţării, prin organizarea primei ediţii a Festivalului Intercultural "Drumul lung spre Cimitirul Vesel", din Săpânţa, judeţul Maramureş.
Leşe a declarat că trebuie scoşi în faţă "oameni noi şi adevăraţi, precum şi muzici adevărate", transmite corespondentul Mediafax. "Vreau să încep o schimbare în muzica populară tradiţională din România şi să promovez cultura autentică din diverse regiuni ale ţării. Este nevoie de oameni noi şi adevăraţi, precum şi de muzici adevărate. Trebuie să dăm o altă faţă culturii tradiţionale, trebuie să prezentăm lucrurile altfel, trebuie să ieşim din nihilismul acesta românesc, să nu mai fim aşa contemplativi. Asta urmărim prin organizarea Festivalului Intercultural «Drumul lung spre Cimitirul Vesel» de la Săpânţa", a spus Grigore Leşe.
Acesta a precizat că România mai are o şansă în condiţiile în care, spre deosebire de alte ţări, tradiţiile se mai păstrează. "Muzicile acestea sunt vii în România. Sunt ţări care şi-au pierdut muzicile acestea şi le caută şi nu le mai găsesc. Noi mai avem şansa aceasta că aici se mai păstrează, dar în numele acestor muzici se prezintă alţi oameni, incompetenţi şi nepricepuţi", a subliniat interpretul.
Leşe a precizat că Festivalul Intercultural "Drumul lung spre Cimitirul Vesel" va fi organizat la Săpânţa, în perioada 12-16 august, bugetul manifestării fiind de 100.000 de euro. Festivalul este organizat şi finanţat de irlandezul Peter Hurley, care a declarat că este interesat de cultura tradiţională românească şi caută "similarităţi" între aceasta şi cultura irlandeză. Hurley a subliniat că în cadrul festivalului vor concerta şi interpreţi din Irlanda. "Vom pune faţă în faţă muzica irlandeză cu muzica tradiţională românească. Va avea loc un concert extraordinar, «Voices from Merry Cemetery», o suită muzicală compusă de Shaun Davey, pe textele epitafurilor din Cimitirul Vesel din Săpânţa. Vor mai urca pe scenă corul bărbătesc al Facultăţii de Teologie din Sibiu, un cor mixt din Maramureş, o orchestră de cameră, instrumentişti aleşi dintre cei mai buni muzicieni tradiţionalişti din Irlanda, dar şi Shaun Davey", a menţionat Peter Hurley. La festival vor mai cânta Grupul Iza, Mambo Siria, Aromânii Fâşeroţi, Rapsozii Gorjului, Fanfara din Bucovina, un grup de ucraineni, dar şi Gheorghe Turda şi Grigore Leşe. În cadrul festivalului vor fi amenajate şi ateliere de creaţie şi învăţare a olăritului, ceramicii, cioplitului în lemn, ţesutului, dansului maramureşean şi muzicii tradiţionale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Întâmplător sau nu, se tot fac analize care scot în evidență serviciile de taxi. Ultima dată când m-am încăpățânat să…
NOVAC, du-te la Avrig, acolo de unde ai venit ! DEMISIA !!!
ISJ Sibiu, cum de acceptati transferuri ale elevilor, intre licee, pe Mun. Sibiu, doar pe PILE ? Numai pilele functioneaza…
Daca aveai un semn distinctiv ca apartii unui liceu de la 9,60 in sus era ceva si insemna ca iti…
Căutați și dumneavoastră ce înseamnă “diacritic”. Ori suntem corecți ori nu mai suntem, cum zicea un clasic in viață.










Lasă un răspuns