Miercuri,
12.05.2021
Parțial Noros
Acum
20°C

WE DID IT!

Mă numesc Mănăilă Daniel şi vă scriu acest articol după o zi cruntă de curăţat gunoaiele patriei din superba zonă a Mărginimii Sibiului. Am fost şef de echipă pentru zona pe care am descoperit-o eu între Poiana Sibiu şi Jina. O zonă superbă, o zonă extraordinară, o zonă cu un potenţial turistic extraordinar, dar din păcate nesimţirea şi nepăsarea unora se transformă în adevărate focare de infecţie la nici 2 metri de marginea şoselei. Ne-a fost greu, am îndurat cele mai năpraznice mirosuri, am avut de-a face cu cele mai diverse tipuri de gunoaie: de la saci doldora de scutece, la saci cu măruntaie de animale, metale, sticlă, dozele de bere şi bineînteles PLASTICUL. În jur de 90% din tot ce am adunat acolo a fost plastic în diferite forme: pungi, pet-uri. Folosiţi-vă doar imaginaţia şi sigur o să găsiţi ceva. Ne-a fost greu, dar nu vă pot spune mulţumirea sufletească pe care eu şi cei 22 de voluntari care au participat la această mişcare am simţit-o când am văzut că pur şi simplu razele soarelui arătau altcumva când cădeau printre brazi şi luminau solul. Solul care până în acest moment a fost tapetat de gunoaie. Sincer, niciodată nu o să pot înţelege cum nişte oameni aşa mândri cum sunt cei din Mărginime s-au putut coborî aşa de jos prin profanarea cu bună ştiintă a locului cu care ei se mândresc cel mai mult. Ca şi a patra putere într-un stat democratic, chiar dacă suntem o democraţie tânără şi neexperimentată, m-aş fi aşteptat la o implicare mult mai mare din partea dumneavoastră pentru a sprijini această mişcare. Nu-i nimic, poate data care vine. Eu sper să publicaţi acest articol în ziare sau măcar pe internet pentru a vedea cum 23 de oameni, adică 22 de oameni maturi şi o fetiţă de 12 ani, au strâns 280 de saci de gunoi în 5 ore echivalentul a 35 m cubi. Şi pe această cale aş mai dori să-i mai amintesc şi pe eroii nevăzuţi ai acestei operaţiuni: - echipa de la compania ECOMĂRGINIME care au venit cu o maşină pentru a ridica gunoiul. Au fost trei oameni: Zilcsak Rudolf în calitate de conducător al companiei şi cele două ajutoare ale sale, Orlea Ioan şi Popa Ioan; - Primăria Sălişte, care prin intermediul primarului Teodor-Dumitru Banciu a sprijinit această acţiune. Pe final, aş dori să atrag atenţia asupra unui lucru: faptul că o mână de oameni a făcut curăţenie nu o să însemne nimic în comparaţie cu mizeria pe care tot noi oamenii o facem. Dar o implicare mai mare a primăriilor ar putea înseamna mult în lupta noastră cu acest flagel numit GUNOI. Cum ar putea face acest lucru primăriile? Prin amenzi severe, prin angajarea în patrulări doar în weekend a jandarmilor montani prin zonele respective şi semnalarea abaterilor plus amendarea pe loc a celor prinşi că aruncă gunoi. Şi mai este o idee, cu toate că ar părea puţin extremă dar ar putea avea rezultate: Consiliul Judeţean Sibiu să-şi asume rolul de arbitru pentru aceste gunoaie aruncate la întâmplare şi să amendeze primăria din localitatea de care aparţine zona unde s-au găsit gunoaiele. Sună a nedreptate, dar ia să vedem ce se va întâmpla când satele cu oameni mândri au să înceapă să-şi piardă bugetele cu ajutorul cărora îşi promovează zonele. Am spus că vor amenda primăriile nu oamenii. Oamenii pot fi amendaţi individual dacă sunt prinşi şi pe lângă amendă să fie pus la curăţat ca să vadă ce uşor este să murdăreşti o zonă şi ce greu o poţi face iarăşi să respire.

Comentarii

3 comentarii

un cititor

Acum 10 ani

bravo
Raspunde

UN COLEG DE LICEU POPA

Acum 10 ani

BRAVO MAI DANIELE, ATAT PENTRU GESTUL TAU CAT SI PENTRU FRUMOSUL ARTICOL
Raspunde

x

Acum 10 ani

o singura corectie ! dupa cum stim,exista o lege a administratiei publice locale,care consacra la nivel de principiu,autonomia locala a autoritatilor publice. S-a dorit,s-a luptat si s-a obtinut acest lucru. Asta inseamna ca intre primarii,primari si consiliul judetean nu exista raporturi de subordonare altfel spus ,consiliu judetean nu poate interveni in sfera de competenta a consiliilor locale din judet ! pt acest gen de sanctiuni ,institutiile de mediu si cele de inspectie sanitara au atributii si competente depline ! este regretabil ca noi romanii nu avem cultura curateniei, a ordinii si disciplinei si, ca dupa fiecare weekend cu soare, lasam in urma tone de gunoaie !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus