Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Curtea de Apel a decis: cercetati in stare de libertate

Turnul Sfatului
10

Update 18.33. Atât Florin Apostu, cât şi Tiberiu Popescu, reţinuţi ieri de DNA sub acuzaţii de corupţie vor fi cercetaţi în stare de libertate, au decis magistraţii Curţii de Apel de la Alba Iulia.

Publicitate
Publicitate

Curtea de Apel a respins cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a celor doi şi a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile. Potrivit purtătorului de cuvânt al instanței, Cosmin Muntean, DNA a înaintat recurs împotriva acestei decizii, recurs care urmează să se judece la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

UPDATE 15.22. Magnatul sibian Ilie Carabulea a fost pus sub acuzare în dosarul reținerii prim-procurorului Florin Apostu. Inițial, în dimineața acestei zile, numele lui Ilie Carabulea era vehiculat ca martor în cazul amintit. Acum câteva minute, avocatul ofițerului SRI a declarat, însă, la Alba Iulia că Ilie Carabulea este citat ca învinuit în acest dosar. Din informații neconfirmate oficial, se pare că omul de afaceri sibian este implicat în acest caz prin intermediul firmei de leasing Atlassib Leasing.

Publicitate

Contactat telefonic, Ilie Carabulea a întrerupt convorbirea în urma pronunțării cuvântului ”Turnul Sfatului”.

Carabulea neagă orice implicare

Anterior declaraţiei avocatului, Ilie Carabulea a negat informaţiile care deja circulau privind implicarea sa în acest dosar, relatează Mediafax.
"Am auzit şi eu ce s-a întâmplat (reţinerea prim-procurorului Parchetului Judecătoriei Sibiu şi a unui ofiţer SRI, n.r.), dar nu ştiu nimic altceva despre asta. Nu am nicio legătură. Cunosc, ce-i drept, multe persoane, pentru că funcţia şi legăturile comerciale m-au dus în multe locuri, inclusiv din zona serviciilor. Despre caz însă nu ştiu nimic, nu m-a întrebat nimeni nimic. Nu am nicio problemă", a declarat Carabulea pentru Mediafax.

Apostu nu face recurs

Avocatul Viorel Jidveian, apărătorul ofițerului SRI reținut, a declarat că ”este o cauză complexă, delicată, deosebită, cu foarte multe capete de acuzare. Câte vor fi reţinute în final ca vinovăţii e discutabil", a spus Jidveian. El a adăugat că în cazul lui Apostu sunt 12 capete de acuzare, iar în cazul ofiţerului SRI reţinut în acelaşi caz există trei capete de acuzare.
La rândul său, procurorul Florin Apostu a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că are încredere în justiţie şi aşteaptă ca instanţa să se pronunţe.
El a spus că perioada ordonanţei de reţinere a expirat, însă asta nu va însemna că o va lua "la fugă". Apostu a menţionat că aşteaptă ca instanţa să se pronunţe şi indiferent ce soluţie se va da înclină către a nu face recurs.
El a spus că doreşte să se termine foarte rapid acest caz şi că nu există martori în dosar, nu se probează acuzaţiile şi de aceea doreşte să se judece şi nu să se tergiverseze.
Surse din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia au declarat că pronunţarea în acest caz, privind măsura arestării preventive propuse de DNA, ar urma să aibă loc în jurul orei 17.00.
Ordonanţa de reţinere în cazul procurorului Florin Apostu a expirat, iar în cazul ofiţerului SRI urmează să expire în jurul orei 17.00.
 

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

10 răspunsuri

  1. Avatar Cititorul
    Cititorul

    „Sunt multi invinuiti din Sibiu in dosar. Printre ei Ilie Carabulea, care e acuzat ca a dat o masina mica, este Cristian Bicher si Nicolae Uca, colegul nostru. Carabulea este chemat luni, la ora 9, iar miercuri este asteptat Uca la DNA. Se va lamuri problema.”, a declarat Jidveianu

    0
    0
  2. Avatar negru
    negru

    sunt implicati oameni prea,,mari”ptr.a se lasa cu condamnari

    0
    0
  3. Avatar ss
    ss

    A evoluat Apostu, se pregateste Carabulea, pe banca de rezerve: Marcel Rusu.

    0
    0
  4. Avatar despirat
    despirat

    latrati degeaba ca niste javre.astia nu cad niciodata ci doar voi o sa crapati de ciuda.daca erati destepti nu munceati ca negrii pe tarla ci faceati o societate vestica nu gen america latina.

    0
    0
  5. Avatar regateanu
    regateanu

    haide uca haide uca haide

    0
    0
  6. Avatar liu
    liu

    daca e bagat si carabulea sentinta e clara ( ca de obicei)

    0
    0
  7. Avatar sami
    sami

    poate se va gandi cineva sa descalceasca si legaturile dintre carabulea si primarul banciu de la primaria Saliste ca-s tare dubioase

    0
    0
  8. Avatar yurgen
    yurgen

    ce pot sa le faca?SSint greii sibiului.Lui Carabulea dupa 1000 tepe cate a dat(vezi 100 ha.pamint….)cu pro-tv ce au facut?Au furat,fura si vor fura ca nu au frica.Pacat de sibieni.

    0
    0
  9. Avatar Fost Atlassibist
    Fost Atlassibist

    Sper sa i se infunde lui Carabulea….cu atatea hotii,excrocherii,spalari de bani,…..si multe altele,care sper sa se afle odata si odata!

    0
    0
  10. Avatar Fost Atlassibist
    Fost Atlassibist

    De ce nu se sesizeaza nimeni ce se intampla la Tribunalul Sibiu???De ce nu ia nimeni masuri??? Daca se face o mica cercetare…se va vedea ca in proportie de 95% dintre fostii angajati ai magnatului carabulea (atlassib,posta atlassib,transmixt,transdara,carpatica,transcar,etc=toate apartinand magnatului) sunt dati in judecata de catre carablea! Motivul=RAZBUNARE!!! Si unde se deschid aceste procese???? La Tribunalul Sibiu….iar toate in proportie de 99% sunt castigate in instanta de catre carabulea….de ce oare? Justitia este corupta….la nivel inalt! De ce oare in alte judete ale Romaniei, au castig de cauza fostii angajati???
    Cu stima, Un fost atlassibist (pe plantatia lui carabulea)

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate