O nuntă între două familii de romi a tulburat duminica locuitorilor din cartierul Ştrand. Spectacolul a început la ora 14, când o formaţie de trei muzicanţi a început să scuture acordeonul în boxele de sute de waţi amplasate pe trotuar. Inimi roşii imense, lăutari, platouri întregi de prăjituri şi cozonaci, maşină de catering, limuzine, pe scurt, tot tacâmul pentru o plecare a miresei cum încă Sibiul nu a văzut. Însă cântecul muzicanţilor avea să pară o biată linişte în comparaţie cu adevăratul concert care avea să înceapă doar la sosirea lui Nicolae Guţă. Imediat, în stradă a fost amplasată o scenă improvizată, pe care cântăreţul a urcat şi abia atunci a început petrecerea. Silviu şi Denisa, mirele şi mireasa, au coborât în stradă şi a început petrecerea. Strada prof. dr. Ioan Moga a fost blocată de două limuzine albe, ca nicio maşină să nu poată trece iar rudele au coborât pentru dansuri nesfârşite. Dedicaţiile au început să curgă, la fel ca şi banii aruncaţi cu nemiluita. 20 de milioane pentru verişorii miresei, 15 milioane de la naşul mare, 5 milioane pentru vecinii din Ştrand, de la care s-au cerut scuze pentru „toate neplăcerile create”. Timp de şase ore, cartierul a răsunat de melodiile care veneau pe bandă rulantă. La suta de nuntaşi adunată s-au strâns cel puţin încă o dată pe atât vecini şi trecători, care s-au oprit pentru un cozonac şi pentru un spectacol gratuit. După cele şase ore, nunta s-a mutat din stradă la restaurantul Majestic. Poliţia a fost sesizată de mai mulţi vecini. ”Au fost aplicate două sancțiuni pe Legea 61/1991, în valoare de câte 200 de lei fiecare”, a precizat inspectorul Luciana Balteș, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu. Sancţiuni plătite, din câte se pare, de naş. Dimineaţa, la „locul faptei” n-ai fi putut să îţi dai seama că a avut loc o nuntă. Dacă ignorai nenumăratele coji de seminţe şi kilogramele de confetti care au dat o nouă culoare zonelor verzi din faţa blocurilor din Ştrand.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
26 de răspunsuri
-
Si astia care au dat asemenea bani caricaturii care se numeste Guta (era sa scriu ci P) stau in locuinte sociale ANL?!?!?
Nu ca ar fi singurii care au o gramada de bani si stau acolo, dar astia sunt si mai prosti de si-i arata in public.
Mai jalnici sunt cei care s-au dus sa „manance un cozonac” din mila tiganilor -
Pe tigani acestia nu-i lntreaba nimeni de unde au bani , ce impozite platesc ? . ln ce Romanie traim , nu se poate ca niste analfabeti hoti, cersetori prin tarile straine sa vina sa sfideze un om care se trzeste dimineata la 6 sa ajunga la servici s-au pe alti care studiaza pentru a ajunge cineva ln viata . Unde santeti procurori ai Romaniei judecatori si oameni ai fiscului ? acestia beneficiaza de Romania noastra si traiesc dupa legile lor . Hala Romanie cu asa instituti ale statului .
-
eu cred ca nimeni nu a sunat la politie pentru ca s-au bucurat de actul de cultura oferit gratuit.
un echpaj de jandarmi rezolva totul intr-un minut trimitand petrecaretii la Majestic sa-l asculte pe Guta.
dar asa e la noi…
tot dam vina pe administratie ca nu isi face treaba fara sa vedem ca noi ii determinam calitatea prin cei pe care ii alegem (si care apoi isi baga mana in administratie, modelandu-o dupa chipul si asemanarea lor).
Daca noi nu stim cum sa scapam mai repede de responsabilitatea politica data de democratie si care presupune ca ai o putere in ceea ce priveste propria soarta, dar care putere o delegi unui reprezentant care sa se ocupe mai departe, si votam tot felul de marlani care apoi ne intorc spatele si isi vad de treaba lor, cum vreti sa arate administratia?
Ia votati numai oameni integri (fara implicare politica anterioara) macar odata, fara sa stie politica (care oricum e alta minciuna) si vedeti cum va merge mai bine…. dar va place asa, experti de OTV, sa va vaitati si la urmatoarele alegeri sa votati iarasi direct din crasma unde v-a turnat in pahar vreun bisnitar cu tricou de la partid…. Pacat!
cine uita, nu merita! -
@ gigi contra: au sunat mai multi oameni la Politie… si la 112 si la Politia Comunitara. A venit un echipaj de la 112, plus vreo alte 2-3 echipaje „obisnuite” si cum au venit, tot asa au si plecat, petrecerea dobitoacelor a continuat. Am sunat si la Politia Comunitara… „noi nu putem sa facem nimic”… O RUSINE PENTRU SIBIU! Si o rusine pentru STATUL ROMAN, in care nunta tiganeasca de duminica tocmai de demonstrat ca nu exista pic de autoritate civila si de orice alta natura… Dupa nunta dobitoacelor a ramas frustrarea oamenilor care locuiesc in zona si care au fost nevoiti sa suporte vreme de 6 ore muzica la un volum incredibil de mare, plus o strada blocata! Blocata!! de dobitoace si de doua limuzine plasate, ostentativ, in flancuri… Rusine, Sibiu!
-
„daca presa ar fi vrut sa fie cat de cat obiectiva, ar fi vorbit prin sondaj cu noi, vecinii de scara. familia locuieste de ani buni aici; sunt niste oameni linistiti, saritori, de incredere, respectuosi si in acelasi timp respectati de vecini, mai pe scurt cat se poate de la locul lor. Singura lor vina este ca sunt rromi. Altfel, nu s-ar fi scris despre ei asa. In cartier se intampla destul de des sa fie nunti iar mireasa sau nasii sa plece de acasa cu lautari – dar fiind romani, se pare ca acestia nu au deranjat.
A fost o bucurie generala de a participa. Nu s-a vorbit urat, nu s-a cantat indecent (a fost un repertoriu de cantece traditionale tiganesti, doine romanesti, jiene etc), nu s-au aruncat resturi pe jos, nimeni nu a fost beat. Dupa plecarea lor la biserica, intr-o ordine frumoasa, locul a fost imediat curatat de cateva femei angajate sa faca acest lucru. Desi prea mult nu au avut ce curata.” -
e teribil de infricosator sa citesti comentariile de mai sus…Dupa ce le citesti pe toate, tragi urmatoarele concluzii: romanii(sau sa le zic mai bine sibienii ca sa nu se simta insultati?) sunt analfabeti!!!, suficienti (manifestă prin atitudine o satisfacție excesivă față de sine, vezi dexonline.ro macar daca nu ai, si sigur nu ai, unul acasa) si ca atare limitati. Superficiali in stabilirea unor criterii pe baza carora „judeca”. Rasisti. Si mai sunt si ca „aia mici”..care arata cu degetul: „aia, aia sunt prosti, dobitoci..noi suntem niste domni/domnite”!!! Cum a scris cineva mai sus „Rusine, Sibiu”…pt ca macar tiganii aia faceau ce au facut dintotdeauna, in conformitate, zis, cu traditia lor. Voi, in schimb, ce ati facut? Ati debordat inca o data de aroganta si rasism. Ca civilizati ce sunteti..puteati oare mai mult?? Alti „civilizati” probabil ca puteau. Da aia’s autentici..si de la ei putem avea asteptari din astea..In schimb…de la romani/sibieni…
-
bine ca romanii cu firme supravietuiesc cu greu din cauza prostiei de la vot iar altii arunca sfidator cu bani si isi fac propriile reguli. Sunt si romani si tigani care sfideaza bunul simt iar daca au bani cred ca li se cuvine tot…impertinenta si aroganta fata de ceilalti. Sibiu…CAPITALA CULTURALA EUROPEANA !!!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
mda, un geniu neinteles, o somitate geniala, absolut genial, un geniu de geniu, maine o sa ia si NOBEL. Viitorul…
Demisia mitropolitului are legatura cu impartasirea lui Georgescu la Cartisoara?
la ce burtoc are tovarasul, poate tine greva foamei 4 luni, linistit
O situatie asemanatoare la bloacele independenta,flaro ,amylon – lipsa infrastructura,parcare, verdeata , nivel p+8, betoane,noxe… Dar cand „somnitatile ” aurora…
Toate organele statului au devenit mai represive , avand ca motiv siguranta cetateanului. Eu unul m-as simti mai in siguranta…













Lasă un răspuns