Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Cauciucurile de iarna, obligatorii abia din noiembrie 2011

Posesorii de autovehicule nu vor fi obligaţi să echipeze maşinile cu anvelope de iarnă în acest sezon, măsura urmând să intre în vigoare la 1 noiembrie 2011, însă vor plăti amenzi dacă vor provoca pagube din cauza nedotării corespunzătoare a vehiculului, informează Mediafax.
"Şoferii nu sunt obligaţi să aibe anvelope de iarnă, dar dacă vor provoca un accident, vor derapa sau vor bloca drumul vor plăti amenzi, precum şi cheltuielile de degajare a drumului. Amenzile sunt înttre 4 milioane şi 20 de milioane de lei vechi. Totodată, în cazul deteriorării maşinii într-un accident, proprietarii nu vor mai fi despăgubiţi de companiile de asigurare dacă nu au maşinile echipate corespunzător", a declarat joi ministrul transporturilor, Anca Boagiu.

Boagiu s-a întâlnit joi cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor din transporturi, în urma discuţiilor convenindu-se ca proiectul privind echiparea maşinilor cu anvelope de iarnă să fie modificat. O nouă întâlnire va avea loc peste o săptămână.

Ministrul Transporturilor a precizat că anvelopele de iarnă vor fi obligatorii pentru circulaţia pe drumurile din afara oraşelor.

Boagiu a mai spus că va fi înfiinţat un corp unic de control în trafic, care va reuni inspectori din ARR, registrului Auto Român şi CNADNR.

Ministerul Transporturilor a prezentat recent un proiect de OUG care prevedea că şoferii de autoturisme şi camioane vor fi obligaţi să utilizeze anvelopele de iarnă în perioada 1 noiembrie-31 martie, în caz contrar urmând să plătească amenzi cuprinse între 2.500 lei şi 4.000 de lei, şi să achite daunele aduse elementelor care compun drumul dacă nu au asigurare.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

icebox

Acum 13 ani

oruicum toata nebunia alimentata de prompteriste a avut doua rezultate foarte *romanesti*: o gramada de destepti care se cred descurcareti ruleaza acum pe cauciucuri second, proaste dar pe care scrie winter multi vanzatori de cauciucuri au facut bani frumosi Bravo romania ! Ne distram in fiecare zi!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus