Levente Serfozo conduce de ani buni Biroul Cultural Maghiar din Sibiu, organizează an de an Ars Hungarica la Sibiu şi dacă nu-l bătea ghinionul, era fotbalist în Liga I.
Reporter: Credeaţi acum câteva luni că Voinţa va începe campionatul atât de bine?
Levente Serfozo: Am urmărit activitatea echipei Voinţa Sibiu, chiar am foşti colegi printre componenţii lotului. E ok! Sibiul de mult timp aşteaptă să reînvie fotbalul şi sportul în general, dar fotbalul fiind regele sportului sau sportul rege, automat trage după sine şi emulaţie către sport în general. Inclusiv cei de la baschet, a fost un vârf de suporteri, după care a început să scadă numărul spectatorilor la meciurile de baschet, cel puţin după informaţiile mele. Dacă creşte şi echipa de fotbal atunci am putea avea cândva ce a fost prin anii ’88, ’89...
Rep.: Atât de departe?!
Levente Serfozo: Mmmda, eu cred că poate să acceadă în liga superioară, nu?
Rep.: Este unită comunitatea maghiară din Sibiu? Vă ştiţi toţi între voi? Aveţi acţiuni, evenimente comune?
Levente Serfozo: După părerea mea, este o comunitate mai deosebită faţă de alte comunităţi maghiare din alte zone, mai ales că trăim, să zicem la periferia centrelor importante din România, unde sunt mulţi maghiari. Oricum, Sibiul este un oraş destul de mare şi comunitatea maghiară trăieşte destul de separat. Din păcate, sunt destul de puţine ocaziile ]n care ne întâlnim. Dat fiind faptul că suntem înaintea festivalului Ars Hungarica, ce reprezintă şi prezintă cultura maghiară în Sibiu este un foarte bun prilej pentru ca maghiarii din Sibiu să se reunească, să se întâlnească, să se cunoască. Avem şi alte activităţi cu specific, cu direcţia clară, consacrată, dar acesta este festivalul reprezentativ pentru maghiarii din Sibiu. El s-a născut acum cinci ani din această dorinţă de canaliza ungurii spe un singur eveniment important în care să se vadă că trăiesc şi ungurii pe aceste meleaguri.
Rep.: Sportul şi-ar putea găsi un loc în acest festival?
L. S.: Există la nivel european o tendinţă de a organiza evenimente, festivaluri, în care să se întâlnească sportul, cultura, turismul, activităţi mixte în care de exemplu o familie, hai să vorbim despre o familie mai extinsă, compusă din tată, mamă, copii, nepoţi şi aşa mai departe, să găsească fiecare câte ceva atractiv pentru mintea şi sufletul său. Eu cred că s-ar putea găsi o variantă. Există tendinţe spre acest fapt şi chiar în cadrul festivalului avem un simpozion cultural, una din prelegeri o va susţine doamna Stela Maria Matioc, în care va vorbi despre cultură şi turism. Deci, deocamdată suntem la nivelul în care se încearcă asocierea culturii cu turismul, dar repet, nu turism cultural, ci cultură şi turism, fiecare cu treaba lui dar împreună.
Rep.: De cât timp locuiţi în Sibiu?
L. S.: Eu? De 39 de ani!
Rep.: În toată perioada aceasta v-aţi simţit vreodată în Sibiu jignit sau deranjat de faptul că sunteţi de etnie maghiară?
L. S.: Acum bănuiesc că şi românii au avut momente în care s-au simţit jigniţi în Sibiu, dar da, de ce să ne ascundem după degete, au fost momente în care m-am simţit jignit şi există momente în care ţi se aruncă nişte vorbe. Eu întotdeauna le-am privit mai mult cu umor.
Rep.: Dar de Gaz Metan Mediaş ce ziceţi? Locul patru! Vă aşteptaţi?
L. S.: La Gaz Metan Mediaş am jucat şi eu, chiar cu Cristi Pustai, antrenorul actual în echipă. Am fost colegi de echipă şi îl cunosc bine, este un tip foarte ambiţios, foarte inteligent, ştie ce vrea, întotdeauna a ştiut ce vrea şi cred că a vrut să ajungă pe acest loc şi acum i-a reuşit. Felicitări!
Rep.: El o fi vrut, sau mulţi vor, puţini reuşesc!
L. S.: Romgazul, Transgazul, întreprinderile astea din jurul gazului, întotdeauna au avut un aport financiar foarte important şi trăim într-o lume în care cam orice ai face ai nevoie de o resursă materială pentru a te organiza şi a creşte. Văd că Mediaşul chiar merită. A avut o perioadă acum câţiva ani, a intrat, a picat, dar văd că acum face treabă foarte bună. A acumulat şi acum este un moment foarte bun pentru Mediaş.
Rep.: Pleacă la vară Cristi Pustai de la echipă?
L. S.: Nu am mai vorbit cu el de 20 de ani, nu ştiu ce face, dar după părerea mea pentru orice antrenor la un moment dat este foarte important să ajungă la un moment dat în carieră la o echipă cu greutate, cu istorie. Acum se vorbeşte că este în cărţi pentru Steaua şi altele, dar mi-e greu să cred că după ce a construit o echipă, dacă rămâne pe locul patru joacă în Europa la anul, ar pleca. După părerea mea, ar trebui să rămână la Gaz Metan Mediaş. Dacă te duci în alte locuri aproape o iei de la început pentru că toate marile echipe aşa zis istorice sunt în dificultate acum. Vezi primul loc unde e Oţelul Galaţi acum, care are un preşedinte foarte bun, un antrenor care a fost şi la Sibiu, am şi jucat împreună cu Dorinel Munteanu la Sibiu, mi-a fost şi căpitan la un moment dat în echipă.
Rep.: Credeţi că în administraţia şi politica sibiană comunitatea şi etnia maghiară din Sibiu este reprezentată cum ar merita?
L. S.: Depinde cum priveşti lucrurile. Dacă raportezi la cifre, numeric, poţi afirma la rece că nemţii sunt prea reprezentaţi şi din aceaşi perspectivă poţi spune că ungurii nu sunt reprezentaţi deloc, sau românii nu sunt reprezentaţi cum ar trebui. E o chestie politică. Din punct de vedere al administraţiei locale, m-aş aştepta desigur să fim mai reprezentaţi un pic, dar depinde de mai multe lucruri. În primul rând, depinde de comunitatea maghiară, care trebuie să prezinte valori şi asta încercăm noi în fiecare an practic să facem prin Ars Hungarica.
Rep.: Care este mai bun pe postul de mijlocaş de bandă, Janos Szekely sau Bănel Nicoliţă? Care vă place mai mult?
L. S.: (râde) Mie mi-a plăcut foarte mult în meciul cu Italia Florescu! (râde) N-am preferinţe de genul acesta!
Ars Hungarica în 2010
Ediţia din acest an a Ars Hungarica se desfăşoară între 25 şi 28 noiembrie. Biroul Cultural Maghiar din Sibiu propune în acest an spectacol de balet, concerte de muzică pop, folk-jazz-fusion, rock de petrecere dar şi expoziţii, prezentare de modă şi un simpozion cultural. Biletele costă între 10 şi 30 de lei şi pot fi cumpărate de la sediul Biroului Cultural Maghiar, din strada Felinarului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Cristi Pustai , Dorinel Munteanu , Gaz Metan Mediaş , Ars Hungarica , Levente Serfőző , Voinţa Sibiu , Bănel Nicoliță , Oţelul Galaţi , Biroul Cultural Maghiar , Biroului Cultural Maghiar , Italia Florescu , Janos Szekely , La Gaz Metan Mediaş , Stela Maria Matioc
Vizualizari: 692
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
QWERTY
Acum 4 ore
A
Acum 5 ore
Sibian
Acum 5 ore
Un sibian vero
Acum 6 ore
Rob