„Mountainbikerii” de Volker Schmidt este cel de-al doilea text din Antologia pieselor prezentate în secţiunea „spectacole-lectură” a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu 2010 care ajunge să fie jucat pe scena românească în această stagiune. „Felii” de Lia Bugnar, text prezent în aceeaşi selecţie de spectacole lectură, a fost montat în deschiderea stagiunii 2010-2011 la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu în interpretarea Ofeliei Popii.
Câştigătoare a Premiului pentru Autori şi a Premiului Publicului la Târgul Pieselor de Teatru de la Heidelberg din anul 2007, „Mountainbikerii” trăieşte din contraste: aparenţă – realitate, tânăr – bătrân, natură – cultură/civilizaţie, masculin – feminin, echilibru – dezechilibru, viaţă – moarte. Acţiunea se desfăşoară în prezent, într-unul dintre cartierele înstărite de la marginea unui oraş. Aparent, personajele duc existenţe sănătoase, bine fixate în cotidian şi la adăpost de orice griji financiare. Nevoia de escapism se manifestă iniţial doar în plimbările duminicale cu mountainbike-urile prin natură. Volker Schmidt îşi construieşte textul cu măiestrie, reuşind ruperi de ritm, răsturnări de situaţie, dialoguri tăioase şi foarte credibile şi un final neaşteptat gonind spre catastrofă. „Mountainbikerii” este o piesă ce provoacă întrebări şi stârneşte nelinişte!
„Interesul manifestat de teatrele româneşti pentru textele publicate în Antologie ne bucură, el confirmând, încă o dată, calitatea selecţiei şi utilitatea demersului nostru”, a declarat Alina Mazilu, secretarul literar al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, care lucrează în prezent la Antologia pentru anul 2011.
Piesa dramaturgului austriac, descoperită şi tradusă de Alina Mazilu, a fost prezentată în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, în prezenţa autorului, într-un spectacol-lectură regizat de Radu-Alexandru Nica. În 29 ianuarie 2011 „Mountainbikerii” va avea premiera pe ţară la Teatrul German de Stat Timişoara. Textul cu numărul o sută al Antologiei se bucură de o echipă de creaţie de excepţie, aproape identică cu cea care a realizat spectacolul sibian „Felii”. Regia poartă semnătura lui Radu-Alexandru Nica, scenografia îi apaţine lui Dragoş Buhagiar, muzica a fost compusă de Vlaicu Golcea, iar coregrafia este realizată de Florin Fieroiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Festivalului Internaţional , Radu Stanca , Teatrul Naţional , Dragoș Buhagiar , Alexandru Nica , Premiului Publicului , Vlaicu Golcea , Lia Bugnar , Stat Timişoara , Teatrului Național , Teatrul German , Ofeliei Popii , Florin Fieroiu , Alina Mazilu , Târgul Pieselor , Volker Schmidt
Vizualizari: 378
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Kokos
Acum 9 ore
Pastor marginas
Acum 10 ore
Kokos
Acum 10 ore
Gabytza Gabor
Acum 11 ore
Lutte