Vineri,
16.05.2025
Innorat
Acum
6°C

Cioaba despre avizul comisiilor din Senat privind inlocuirea termenului "rom" cu "tigan": E un abuz

 

Autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, a declarat că avizarea, de comisiile Senatului, a propunerii lui Silviu Prigoană privind schimbarea denumirii de "rom" cu cea de "ţigan" este "un abuz" şi "o prostie" şi că organizaţiile romilor vor protesta faţă de acest proiect de act normativ.
"Noi am mai spus-o şi o spunem în continuare: acest proiect de act normativ este un abuz. Este clar că este un abuz pentru că ni se impune un nume pe care noi nu-l vrem, iar acest lucru încalcă orice drept al nostru ca cetăţeni. Organizaţiile de romi au protestat şi până acum şi vor protesta în continuare faţă de această lege", a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax Florin Cioabă.
Potrivit acestuia, denumirea de "rom" a fost stabilită la nivel european, prin consultarea mai multor organisme, iar România a acceptat-o.
"Există organisme internaţionale ale romilor, există Consiliul European al Romilor. Acum ar trebui ca şi acestea să-şi schimbe denumirea ca să-i facă pe plan lui Prigoană. După asta ar mai trebui numai să ne ia cetăţenia, asta ar mai trebui. Această propunere este o prostie şi nu va avea niciun efect. Preşedintele Băsescu a spus clar, în mod public, că nu va promulga o astfel de lege. Noi credem în ceea ce a declarat preşedintele", a mai declarat Florin Cioabă.
Potrivit lui Cioabă, propunerea legislativă a lui Silviu Prigoană nu face decât să pună "gaz pe foc", în condiţiile în care situaţia României, în problema romilor, nu este foarte îmbucurătoare pe plan internaţional.
Comisiile pentru drepturile omului şi egalitate de şanse din Senat au avizat favorabil, miercuri, propunerea legislativă iniţiată de către deputatul PDL Silviu Prigoană prin care denumirea "rom" este înlocuită cu "ţigan".
Potrivit iniţiativei legislative, care a primit un raport favorabil din partea membrilor celor două comisii, cu zece voturi "pentru" şi trei voturi "împotrivă", în documentele emise de instituţiile din România cu referire la persoanele de etnie romă/ţigănească denumirea utilizată va fi cea de ţigan/ţigancă.
În iniţiativa legislativă a deputatului democrat-liberal se mai arată că atribuirea de conotaţii negative la folosirea cuvântului este interzisă.
Deputatul motivează necesitatea unei astfel de legi prin faptul că termenul "rom" generează confuzie pe plan internaţional.
"Sute de milioane de oameni de pe Planetă n-au studii filologice şi de etimologie. Ei fac o asociere firească (şi justă!) între terminaţia -ia / -(an)ia şi ţara (= naţiunea ei) care are această particulă: Britania = brit + ania = "ţara briţilor, a englezilor"; Mauretania = maur + (et)ania = "ţara maurilor", deci România = rom + ania = "ţara romilor". E incorect. Se creează o falsă direcţionare", susţine Prigoană în motivaţia propunerii legislative.
Membrii Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi şi Comisiei pentru egalitatea de şanse, întrunite în şedinţă comună, au adoptat, cu şapte voturi "pentru", trei voturi "împotrivă" şi o abţinere, un amendament al preşedintelui Comisiei pentru egalitatea de şanse, Olguţa Vasilescu (PSD), potrivit căruia atribuirea de conotaţii negative la folosirea cuvântului "ţigan" ar urma să fie sancţionată conform legislaţiei în vigoare.
Guvernul este de acord cu schimbarea denumirii oficiale a persoanelor de etnie romă din "rom" în "ţigan", propusă într-o iniţiativă parlamentară, bazându-se pe recomandările Academiei Române, precum şi pe faptul că acesta este termenul folosit în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale, la începutul lunii decembrie 2010.
Organizaţii civice au organizat, atunci, un protest în faţa Palatul Victoria, nemulţumite de intenţia de a schimba oficial denumirea de "rom" cu cea de "ţigan".
În timp ce Academia Română a transmis Guvernului că susţine promovarea iniţitativei legislative, Ministerul Culturii, Ministerul de Externe, Agenţia Naţională pentru Romi, Secretariatul General al Guvernului, Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării au arătat că nu susţin propunerea deputatului.
Academia Română a transmis Guvernului că termenul "ţigan" reprezintă "numele corect al acestei populaţii transnaţionale".
"În multe ţări din spaţiul european este utilizat fără nicio restricţie un cuvânt având aceeaşi origine, respectiv aceeaşi evoluţie a semnificaţiei cu lexemul românesc: 'tsiganes' în franceză, 'zingari' în italiană, 'Zigeuner' în germană, 'tzigani' în rusă şi polonă, 'cigany' în maghiară, 'ciganin' în bulgară şi sârbă, 'cigano' în portugheză, 'zigenare' în neerlandeză", se arată în adresa Academiei Române către Guvern.
Instituţiile care nu susţin iniţiativa deputatului au invocat rezoluţii sau rapoarte ale Consiliului Europei, care recomandă folosirea termenului "rom", dar şi Memorandumul Ministerului Afacerilor Externe nr. D2/1094/2000, care a stabilit folosirea termenului de rom în paralel cu formulele alternative romanes/ gipsies/ romi/ ţigani în corespondenţa ministerului cu organizaţiile internaţionale.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a comunicat Guvernului că a decis prin Hotărâre a Consiliului Director că înlocuirea termenului "rom" cu cel de "ţigan" nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil de un scop legitim.
Departamentul pentru Afaceri Europene a precizat, la rândul său, că modificarea terminologiei în legislaţia naţională nu ar contraveni legislaţiei europene, însă ar avea consecinţe la nivel european având în vedere terminologia folosită la nivelul Uniunii Europene de către organizaţiile nonguvernamentale specifice şi, mai ales, având în vedere recomandarea Consiliului Europei de folosire a terminologiei "rom".
Spre deosebire de Academia Română, Ministerul Culturii arată că nu susţine iniţiativa deputatului, deoarece "rrom" este "termenul corect ştiinţific", reprezentând un cuvânt vechi al limbii rromani, folosit dintotdeauna pentru desemnarea apartenenţei etnice a rromilor.
"În Ţările Române, încă de la prima atestare a rromilor, din 1385, semnalată tot în documentele unei mânăstiri, Vodiţa, termenul 'aţigan', care a devenit mai târziu 'ţigan', desemna o stare socială, aceea de rob, nicidecum etnia", se spune în adresa transmisă Guvernului de către Ministerul Culturii.
Ministerul de Externe a transmis Guvernului şi observaţia că iniţiativa nu permite atingerea scopului invocat, respectiv de a pune capăt confuziei generate pe plan internaţional de similitudinea dintre numele României şi al naţiunii române, pe de o parte, şi romi, pe de altă parte.
"Dacă o astfel de confuzie există în rândul cetăţenilor străini, ea nu va fi eliminată prin înlocuirea termenului 'rom' în România, întrucât decizia autorităţilor române nu va produce efecte pe teritoriul altor state. Prin urmare, cetăţenii străini vor continua să utilizeze termenul corespunzător celui utilizat actualmente în limba română (de exemplu, 'Roma' în limba engleză, 'les romes' în limba franceză)", precizează Ministerul de Externe.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

14 comentarii

dan

Acum 14 ani

parca inainte denumirea era rrom? acum doar rom? macar alege-ti-va o denumire de genul palinca sa nu se mai creeze confuzie cu roman pe viitor
Raspunde

Ina

Acum 14 ani

Auzi,rromul,protesteaza,sa moara mata,la munca, nu la protest.De cand lumea si pamantul ati fost tigani,acum ce vreti?
Raspunde

3

Acum 14 ani

cel mai corect e tigan, pt ca aia sunt.
Raspunde

4

Acum 14 ani

Mai tigane! Tatal tau a fost bulibasa tiganilor. Tu de unde te-ai trezit regele romilor? Se intoarce tac-tu in mormant de suparare! Nu va place denumirea de tigan pentru ca voi ati facut-o de ris. Deja sunt expresii consacrate (si nu recent, ci de zeci, poate sute de ani), de ex: a te tigani, a te certa ca tiganu la usa cortului, si multe altele. In Romania va spune tigani, francezii va spun gitanes, nemtii zigauner. Oricum o dati, tot tigani sunteti! Incercati sa nu ponegriti numele altei natii prin asocierea de nume. Nu mai incercati sa va dati altceva decit sunteti! Mare pacat ca Antonescu a fost omorit prea devreme!!!!
Raspunde

mihai

Acum 14 ani

TIGAN. fara dubii !!
Raspunde

J

Acum 14 ani

Daca ei nu se mai numesc tigani cand va intra si in Romania euro cum ne vom numi noi ceilalti germani, austrieci sau latini.La platit impozite ca aveti numai case de case si masini de lux dar a draqu daca ati lucrat o zi.Cioorilorrrrrrrrrr
Raspunde

tara arde

Acum 14 ani

si noi nu mai putem trai fara reglementarea asta!!! Caca-m-as pe toti tiganii, nici nu trebuiau intrebati, prosti au fost cei care le-au zis romi pt voturi in anii 90!
Raspunde

Dea

Acum 14 ani

Tatuca Iliescu, ca doar e de-al lor!!!
Raspunde

Hartmann Lebreille

Acum 14 ani

Ce bine seamana Corvin Lupu cu Florin Cioaba!
Raspunde

Gufanul

Acum 14 ani

Bai , tigane , tu nu citesti ce spune ACADEMIA ROMANA? Aia de acolo, care sunt scoliti nu ciorditori si smenari ca tine , au dreptate! Daca esti tare in basca , porneste un sondaj de opinie la nivel national ori chiar European si ...mai vorbim!Cand ai lucrat tu si ai tai, vreodata? Ia publica carnetele de munca ale tiganilor sa vedem e vreunul cu vechime integrala si cu pensie legala!!! Ba, tigane, la scoala si munca nu mana intinsa ca... ne-ati rusinat prin lume! Il regret pe Antonescu uneori!!! Ce sapun bun iesea din slanina care-ti da peste bracinar!!
Raspunde

CipSB

Acum 14 ani

Pt mine din totdeauna tiganul e tigan!
Raspunde

abuz

Acum 14 ani

abuz este ca traiesc in tara asta, daca leai zice ciori, ai face pasarile de rusine,
Raspunde

pentru 9

Acum 14 ani

esti o cioara de om, flegma, nici nu meriti sa se pise corvin lupu pe tine
Raspunde

ben

Acum 14 ani

militia i-a facut pe tigani -romi
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus