Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost pomenit, miercuri, în cadrul unei slujbe oficiate la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, de un sobor de preoţi în frunte cu Mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu Streza, iar peste două sute de credincioşi s-au rugat pentru sufletul înaltului ierarh.
Potrivit Mitropolitului Ardealului, IPS Laurenţiu Streza, în bisericile din Arhiepiscopia Sibiului - judeţele Sibiu şi Braşov - nu se oficiază slujbe speciale de pomenire a Mitropolitului Bartolomeu Anania, dar sufletul acestuia a fost pomenit, miercuri, în slujba oficiată cu ocazia sărbărorii "Întâmpinarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos", transmite corespondentul Mediafax.
La Catedrala Mitropolitană din Sibiu, Liturghia a fost oficiată de un sobor de 11 preoţi şi şapte diaconi, în frunte cu Mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu Streza.
În cadrul slujbei, la care au participat peste două sute de credincioşi, preoţii s-au rugat pentru odihna sufletului Mitropolitului Clujului, Crişanei, Albei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu Anania.
Potrivit IPS Laurenţiu Streza, aceeaşi rugăciune pentru odihna sufletului celui care a fost Mitropolit al Clujului va avea loc în toate bisericile din Arhiepiscopia Sibiului în fiecare duminică şi la fiecare sărbătoare, în următoarele 40 de zile.
Mitropolitul Ardealului a anunţat că va participa, alături de mai mulţi preoţi din Arhiepiscopia Sibiu, la slujba de înmormântare a IPS Bartolomeu Anania, programată pentru joi, la ora 12.00.
IPS Laurenţiu Streza a spus că Mitropolia Ardealului nu organizează o deplasare a credincioşilor către Cluj pentru înmormântarea înaltului ierarh, deoarece "nu există posibilităţi".
Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu, care se afla internat într-o rezervă specială a Secţiei de Terapie Intensivă din cadrul Clinicii de Chirurgie nr. I din Cluj-Napoca, a murit luni.
Trupul neînsufleţit al mitropolitului Clujului, IPS Bartolomeu Anania, a fost depus, luni seară, la Catedrala Ortodoxă din Piaţa "Avram Iancu" din Cluj-Napoca, după ce o scurtă slujbă de pomenire a avut loc în curtea Arhiepiscopiei Ortodoxe din municipiu.
Oamenii au venit la Catedrala Mitropolitană de la primele ore ale dimineţii de marţi, au adus flori şi au aprins lumânări pentru sufletul IPS Bartolomeu. În catedrală un sobor de preoţi, în frunte cu episcopul vicar Vasile Someşanul, a oficiat o slujbă de pomenire.
Slujba de înmormântare a IPS Bartolomeu va avea loc, joi, la ora 12.00, în Catedrala mitropolitană din Cluj, Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului urmând să fie condusă, ulterior, de PF Daniel, în calitate de locţiitor de mitropolit.
Slujba va fi oficiată de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Patriarhul Daniel va conduce Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului în calitate de locţiitor de mitropolit, iar Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului în calitate de locţiitor de arhiepiscop, până la alegerea şi întronizarea chiriarhului canonic, informa, marţi, Patriarhia Română.
Primăria Cluj-Napoca şi Prefectura Cluj au anunţat, marţi, instituirea a trei zile de doliu local, în perioada 1-3 februarie, în memoria IPS Bartolomeu Anania.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri:
Avram Iancu ,
Laurențiu Streza ,
Catedrala Mitropolitană ,
Mitropolia Ardealului ,
Mitropolia Clujului ,
Arhiepiscopia Sibiului ,
Mitropolitului Clujului ,
Mitropolitul Bartolomeu Anania ,
Primăria Cluj ,
Terapie Intensivă ,
Catedrala Ortodoxă ,
Mitropolitul Ardealului ,
Patriarhul Daniel ,
La Catedrala Mitropolitană ,
Arhiepiscopiei Ortodoxe Române ,
Iisus Hristos ,
Prefectura Cluj ,
Arhiepiscopia Vadului ,
Patriarhia Română ,
Mitropolitul Clujului ,
Mitropolitului Bartolomeu Anan ,
Vasile Someşanul ,
Întâmpinarea Domnului Dumnezeu
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
QWERTY
Acum 4 ore
A
Acum 4 ore
Sibian
Acum 5 ore
Un sibian vero
Acum 5 ore
Rob