Declaraţii de război adresate PD-L şi mesaje de pace către FDGR. Astăzi s-a semnat la Hotel Ramada Uniunea Social-Liberală la nivelul judeţului, formată din PSD şi Alianţa de Centru Dreapta, compusă la rândul ei in PNL şi PC. Al patrulea preşedinte invitat iniţial la "frăţie" nu a mai venit. Nici nu va mai veni. Liderul PSD Sibiu, Ioan Cindrea a anunţat că nu se va mai semna niciun protocol de colaborare cu organizaţia locală a PRM. Motivul: "câteva declaraţii ale lui Corneliu Vadim Tudor care nu-şi aveau rostul".
Nimic nu se schimbă în 2011, pentru a pregăti 2012, acesta poate fi semnalul dat de cei trei preşedinţi astăzi. În Consiliul Judeţean sau în consiliile locale unde FDGR, ori PD-L deţin o majoritate cu unul din partidele care compun USL vor rămâne neatinse. "Protocolul nu se va îndrepta împotrva FDGR. Acest protocol s-a semnat pentru a scăpa ţara de Boc şi de Băsescu", a anunţat liderul PSD, Ioan Cindrea. "Nu urmărim scaune, nu urmărim funcţii. Orgoliile nu-şi au loc în rândul nostru", a completat Cindrea, dând de înţeles că "frăţia" va funcţiona odată cu alegerile locale şi mai puţin până atunci.
Mircea Cazan a lansat şi el un mesaj de pace: "Va trebui ca toţi să ştergem părţile care nu ne plac între noi şi să câştigăm alegerile". Gheorghe Tuluc, preşedintele PC Sibiu a avut şi el un mesaj cu ţintă la 2012. "Suntem pentru revenirea în România a unui climat de normalitate. Acest protocol ne dă speranţa că în anul 2012 să se producă această schimbare pe are o doreşte toată lumea", a spus reprezentantul PC.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
32 de răspunsuri
-
Deci o sa-l sustineti pe Johannis ca primar si nici nu o sa aveti candidati prpoprii pentru Primarie? Rusine, ce naiba de partide sunteti!? PSD nu a castigat niciodata la Sibiu, iar PNL este cu un picior in groapa la nivel national, asa ca nu vad rostul acestei aliante. Lupta o sa fie la Sibiu intre FDGR si PDL, ceilalti vor fi chibiti pe margine, asa aliati cum sunt!
-
Stimati cetateni, nu va impacientati! Succesul uniunii este garantat pierdut. Uitati-va la poza si imaginati-va la ce se gandesc cei trei care nu sperie pe nimeni. De ex: Tuluc: „Sa fiu calmmm… astia nu stiu c-o sa le-o trag cand nici nu se asteapta”. Cindrea: „Hm, fratie, fratie, da’ io-s sef aici si posturile-s pe bani”. Cazan: „Bai, ratatilor, ma credeti voi prost, da’ o sa v-arat eu cine-i smecherul uniunii…” Pentru conformitate, de la stanga, la stanga.
-
Daca singurul lor scop e sa-i dea jos pe Basescu si pe Boc, e expresia infantilismului politic. Pentru PSD-PNL-PC obsesia detronarii lui Boc si Basescu a devenit mai importanta decat prezentarea unor programe de guvernare mai bune, a unor actiuni de lupta impotriva coruptiei
(pe care ei au „nasit-o”) mai eficiente, a promavarii unor personalitati credibile, etc.
Dupa ce-i dau jos pe cine vor sa puna in loc ca sa avem comvingerea ca sunt mai BUNI si mai CINSTITI ? -
Vadim Tudor urează succes lucrărilor „ultimului Congres al organizaţiei horthyste UDMR”.
„Iar acest succes e sintetizat în urarea: să se aleagă praful de gaşca voastră de agenţi străini şi infractori! Să mai rămâneţi câţi am botezat eu! De 21 de ani încoace, otrăviţi sufletele românilor, cărora nu numai că le mâncaţi pâinea, dar le şi vârâţi în spate cuţitul de la tureatca cizmei. V-aţi ales Oradea, ca loc de reunire a bandei voastre de răufăcători, fiindcă e aproape de graniţa cu Ungaria, unde vă trage aţa. Adică acolo unde o să vă expulzez eu, când voi veni la Putere. Cât despre cei 3 iezi cucuieţi ai caprei râioase cu coada pe sus UDMR, ei demonstrează de ce România e patria teatrului absurd şi a suprarealismului: timp de mai bine de 100 de ani, unguroaicele erau servitoare în casele româneşti – iată că şi româncele (adică Traian Băsescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu, care au avut şi „momente feminine” la viaţa lor) au ajuns slujnice în casele ungureşti. Aferim! La mai mare! Habar n-aveţi ce serviciu faceţi, prin această slugărnicie dezgustătoare, Mişcării Naţionale. Adio, şi-un praz verde”, îşi încheie liderul PRM comunicatul.
-
Am un singur lucru de remarcat: IARA S-A UMPLUT FORUMUL DE POSTACI … Si pentru ca astazi sunt mai multi postaci PSD decat cei de la PDL, nu inseamna ca e 1-0 pentru PSD, ne dezgustati la fel de mult cu postarile voastre idioate ! Tanjesc dupa timpurile cand puteam citi comentarii seriose si nepartinitoare …
-
maestre, daca tie iti spun ceva cei mentionati mai sus (de la PSD, PNL sau PC) e problema ta…ce-ai fi vrut sa scrie oamenii ca le plac hotii si incompetentii si o sa voteze cu ei? ce comentatrii „serioase” vroiai sa vezi la asa un subiect si despre oameni de felul asta??? gandeste inainte sa scrii tampenii!!!
-
Bai Cindrea, tara asta trebuie scapata de comunisti ca tine, si ca Ilici Iliescu. Ce fac oamenii tai la Micasasa, stii?
PSD-isti tai, care nu sunt in stare sa termine canalizarea de ani de zile, ne ingroapa in noroaie, in incompetenta, mizerie, au angajat cu ceva vreme in urma,,contra voturi, bineinteles, o gramada de „asistati” sociali la Primarie,( dar a castigat Base…yes!!!!) oameni care au muncit la primar si viceprimar si la alti angajati ai Primariei. Haos si debandada la Micasasa!!!
Ce ai facut tu, pentru judetul asta!!!!
Cine vrea sa se convinga de ce e in stare PSD sa faca, sa vina la Micasasa!!!!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Dl Hurezeanu era mai serios sub solda Congresului Statelor Unite decat sub solda mafiei romanesti.
Tot sinecuri politice.
Dacā era undeva in occidentul cu apā caldā si sapun lichid cu miros de patchouli ne extaziam si ne crācānam…
TS cheamă tot felul de absolventi ai facultății de medicină ca să facă educație medicală prostimii . Niciunul dintre acestia…
Ooo, ce grijuliu e dl. Trif cu copiii românilor! El care a votat legea Vexler cu două mâini.












Lasă un răspuns