Vineri,
11.10.2024
Cer Senin
Acum
13°C

"Ceilalti importanti": oamenii lui Apostu

Fostul prim-procuror Doru Ioan Poiană intervine la Apostu pentru a-l determina pe șeful Poliției Drumurilor Naționale, Bogdan Maxim, să elibereze o dovadă pentru șeful Asociației Oierilor, cercetat în șapte dosare penale. Iar avocatul Ucă îi strecoară lui Apostu, discret, o folie din plastic, în care procurorii DNA bănuiesc că ar putea fi și bani. Sunt câteva din scenele surprinse de procurorii anti-corupție, în dosarul de urmărire penală a lui Florin Apostu.

Procurorii DNA au folosit și microfoane și camere de luat vederi montate în biroul șefului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Astfel, în cazul care a avut în toamna anului trecut 14 persoane învinuite, apar discuțiile, ”înțelegerile” și tranzacțiile lui Apostu și cu alte persoane cunoscute în Sibiu.


Dosarul de urmărire penală 92/P/2010, cel care a dus la arestarea prim-procurorului sibian Florin Apostu și a ofițerului SRI, Tiberiu Popescu, își are originea într-o plângere penală datată 11 mai 2010.  Aceasta a fost coroborată cu un alt denunț, dovedit anonim ulterior, transmis celor de la Centrala DNA pe 16 martie 2010, denunț în care se făcea referire la un autoturism Audi A8 primit sub formă de mită de Florin Apostu.
”Semnalez că domnul prim-procuror Apostu are deja aureola unui procuror care coordonează preferențial anchetele penale ce îi vizează pe interlopii care îl sponsorizează generos. Lumea din Sibiu știe că Apostu nu e sponsorizat numai de Carabulea, ci și de alți interlopi care țin evidențe duble, vând la negru în tot județul și fură astfel miliarde”, se arată în sesizarea transmisă de un oarecare Marcel Stoica, de pe strada Semaforului. În urma verificărilor efectuate de procurorii DNA,s-a dovedit că numele și adresa sunt false. Dar având și plângerea penală depusă de Europencils SA, procurorii anticorupție au demarat ancheta.

”Telefonul scurt”

24 august 2010. În biroul lui Florin Apostu intră fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Doru Ioan Poiană, însoțit de Ioan Bratu, președintele Asociației Oierilor. Poiană, avocat acum, îl reprezintă pe Bratu care are mai multe dosare penale întocmite pentru infracțiuni rutiere: conducere fără permis (permis anulat), conducerea unui autovehicul cu numere expirate etc. Șapte dosare, în total. Misiunea lui Poiană la Apostu pare clară: să-l contacteze pe șeful Poliției Drumurilor Naționale, Bogdan Maxim, pentru eliberarea unei dovezi cu ajutorul căreia Bratu să mai poată circula pe drumurile publice. Pe scurt, Bratu susține că a rămas fără permis în urma divorțului – actul i-a rămas rătăcit undeva în locuința ocupată acum de fosta soție. De atunci, Bratu a fost oprit de mai multe ori de polițiștii sibieni, care i-au întocmit mai multe dosare penale.
Cu Poiană în birou, Apostu l-a sunat pe un comisar din cadrul poliției sibiene, care l-a ”transferat” la telefon pe Maxim.
Maxim Bogdan Valentin: Să vină domn Poiană aicea că sunt la birou.
Apostu Florin Nicolae: Ie.
MBV: Și mă duc eu cu el cu hârtia aia ce o are și dăm o dovadă din aia autentică pe care se fac prelungiri.
AFN: Da, mă, și io fac prelungire... mare lucru.
MBV: Știți? Dar să vină cu aia de pierdere să îi fac o dovadă de aia.
AFN: Bine. Și dacă acuma... i-aș nota și dosarul în care e anchetat.
....
AFN: Hai că te-ai reabilitat.

Ulterior, Apostu discută cu o subordonată despre întreaga situație: ”du-te că am vorbit cu Maxim, cu Bogdan, să îți f...ă o m...e de dovadă să vină să scriu și io pe ceva. Când văd ăștia că-s șase, șase dosare...”. Cu toate acestea, Apostu se plânge altor colegi de intervențiile lui Poiană. ”O venit Poiană... și stau să-l ascult pe el, cu prostiile lui... Încearcă să mă convingă, așa cum făcea și când era șef. Să scoată castanele cu mâna altcuiva. Ăla are vreo șase dosare și eu să-i dau prelungire de căcat”.

Plicul lui Ucă

Și cunoscutul avocat Nicolae Ucă a fost învinuit în dosarul 92/P/2010, după ce la începutul lui august 2010 i-a strecurat un plic lui Apostu, în biroul acestuia. Procurorii nu au reușit, însă, să afle ce conținea acel plic. ”Ucă Nicolae așează pe o masă din biroul lui Apostu Florin Nicolae o folie de plastic în care e posibil să fie documente și bani”, arată procurorii DNA în dosarul lor. Apostu se uită la ce a primit și începe discuția cu Ucă.
AFN: Mie?
UN: (șoptit, neinteligibil)
AFN: Bine! Care îs?
UN: Conducere fără permis și (neinteligibil).
AFN: Tinerel?
UN: Tinerel.
AFN: Mândria țării!
UN: Însurat...
AFN: Atunci de ce n-are? Îi e frică să dea examen?
UN: Nu, domnule, a avut alcool și a condus cu probleme (neinteligibil). Asta-i problema.
AFN: Îhî, îhî!
UN: Și el n-a făcut rău, era un control de rutină.
Despre diferite dosare discută cu Apostu și fiul vitreg al lui Nicolae Ucă – Rareș Cristian Popa, despre care Turnul Sfatului a scris recent în legătură cu ridicarea unui bloc pe strada Oituz în condiții ce exced legalitatea.

Bucuria unei bancnote

Tot în biroul său, Apostu a primit o bancnotă, în euro, a cărei valoare procurorii DNA nu au putut-o descifra din înregistrările video. Descrierea episodului bancnotei, făcută de procurori în dosar, este însă un pasaj epic desprins parcă din filmele lui Emir Kusturica. ”Apostu Florin ridică bancnota la nivelul ochilor și se bucură strigând «Uuuu, hă, hă, hă (începe să cânte neinteligibil)... pe la co...e», face un gest cu bancnota în zona organelor genitale după care introduce bancnota în buzunarul interior al hainei”.

”Urmele anchetei”

În tot timpul supravegherilor din cadrul anchetei, procurorii DNA au solicitat lui Florin Apostu și o listă cu dosarele aflate în lucru sau soluționate în ultimii doi ani de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, dosare care fac referire la firmele din Holdingul Atlassib. Lucru care l-a pus pe gânduri pe Apostu, după cum rezultă din discuțiile înregistrate în biroul său, discuții purtate cu Ilie Carabulea.
Carabulea Ilie: Și vezi, o țâră, daca poți să afli ceva de dosarul ăsta.
AFN: Păi, aia, îți dai seama.
CI: Părerea mea-i că-i numa ăla, Mărgărita. Că o făcut iară și am proces, pe 25 august.
AFN: Păi și ce are una cu alta?
CI: Da (înjură), el îi dator acum la mine.
AFN: Prima dată cred că are ceva cu mine, îți dai seama, că uite am făcut și ăia nu vor să facă... Și atunci ce p...a calului? Înțelegi?
La câteva săptămâni după, Apostu este contactat de Carabulea pentru o ieșire în weekend, la Crinț, cu familiile. ”Jeep-urile” pentru acces sunt puse la cale de firmă, îi transmite telefonic Carabulea lui Apostu.

Cum a cerut Apostu bani

În 9 septembrie 2010, Apostu discută cu Neamțu Doru Virgil (proprietarul unui restaurant din București) despre dosarul Ramonei Râșniță, o femeie originară din Cisnădie, prinsă de polițiștii sibieni cu o alcoolemie ridicată la volan.
Apostu Florin Nicolae: Da, auzi, poți să bagi la Ramona ce... (râde) zici: ”Da, ăla o zis o mie, două...”
Neamțu Virgil Doru: (îl întrerupe) Lasă că-i și prietena ta, nu mă băga numai mie.
AFN: Păi, zi-i 2000 de euro, atâta a cerut ăla. A trebuit să-i cinstesc pe ăștia, ce p...a mea.
NVD: Aoleu, ce m-am, aoleu...
AFN: Păi, nu?
NVD: Aoleu, ce m-ai băgat la datorii.
AFN: Te-am băgat la jale imensă.
NVD: Da, auzi, chiar făcută...
AFN: Nu. Mulțumit frumos, aia-i una. Ăla îi alta, las-o dracu.
Dosarul la care face referire, cel al Ramonei Râșniță, a fost discutat de prim-procuror și de față cu ”făptuitoarea”, în fața căreia Apostu s-a lăudat că poate prelua orice dosar în orice etapă, numai că polițiștii, uneori, sunt nemulțumiți. ”Dar ei măcăie, vorbesc între ei, știi cum...” îi povestește Apostu.

Ce-au găsit procurorii în biroul lui Apostu

În urma reținerii lui Florin Apostu în octombrie 2010, biroul acestuia a fost sigilat. A urmat o percheziție pe 23 octombrie, la care a asistat și prim-procurorul suspendat acum. Din documentele găsite și ridicate, majoritatea (16) sunt adrese, plângeri sau diferite comunicări ale unor sau dinspre instituții din cadrul holdingului Atlassib. Inclusiv plângeri penale sau reclamații făcute de Atlassib împotriva unor procurori sibieni.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

17 comentarii

a

Acum 13 ani

la puscarie cu nenorocitii!
Raspunde

regateanu

Acum 13 ani

uca pirnaie broasca iti vine rindul
Raspunde

:))

Acum 13 ani

...cainii latra ursul merge
Raspunde

anti-propaganda

Acum 13 ani

Inainte sa-l laudati permanent si lipsit de fundament pe acest domn primar, Klaus Iohannis, va invit in oras ca sa constatati, pe viu, ca Sibiul arata dezastruos din toate punctele de vedere! Pana si centrul renovat pe bAni mUlti cu prilejul evenimentului Sibiu Capitala Culturala a Europei - 2007, se degraDeaza pe zi ce trece. Strazile sunt pRaf, arata mai rau decat intr-o comuna, trotuarele la fel. Au fost DISTrUSE parcurile si desfiintAte troleibuzele ca sa fie adus autobuze vEchi si poluante din GeRmania de catre un vicepresedinte PDL, Braune Stephan , fost redegist si AGeNT STASI, acrualmente consilierul ministrului Ariton, de la Sibiu si afAcerist pe bani pUblici cu Klaus Iohannis. Este o CORuPTIE GROAZNICA la Sibiu si doar areStarea prim-procurorului Apostu Florin, o rotita neinsemnata din angrenajul MAfIEI, nu rezolva problema.IOHaNNIS ESTE CAPUL C0RUPtIEI si SFiDEAZA TOATE LEGILE Romaniei, fiind tinut in brate de Angela Merkel, de care se teMe si Basescu, unul din SANtajELE practicate de baBa redegista fiind accesul in spatiul Schengen.
Raspunde

marius

Acum 13 ani

bravo D.N.A .
Raspunde

spoof

Acum 13 ani

Mie cel mai mult imi place cum se \"esprima\" toate jegurile astea care ne conduc. Ce vorbe, ce gesturi, ce bune maniere! Sa votati bine si sa aveti succesuri! Jos cu Johannis, noi vrem un cocalar din asta in locul lui! Nu-i asa anti-propaganda?
Raspunde

nelu

Acum 13 ani

uca i-ti vine si tie rindul nu te mai saturi esti tare nu degeba elevul tau comanita a ajuns sef la vama!!!!!!!!
Raspunde

spoof

Acum 13 ani

@nelu nielu draga mars la scoala, iti se scrie fara liniuta!
Raspunde

oPservator

Acum 13 ani

DINCOLO DE FAPTUL CA SUNT CORUPTI, ACESTI INDIVIZI CU PRETENTII DE INTELECTUALI AU UN VOCABULAR DE CIOBANI LIPSITI DE CEI 7 ANI DE ACASA SI CRESCUTI PRINTRE OI! PRIN COMPORTAMENT SI VOCABULAR EI REPREZINTA CATEGORIA DE INTELECTUALI \"CU ORIGINE SANATOASA\" SI NIMIC MAI MULT!
Raspunde

@oPservator

Acum 13 ani

bai, proasto, foarte adesea, cei crescuti si traiti intre oi, chiar ciobani fiind (pentru ca se poate, foarte bine, sa fie doar strungari - adica, spre stiinta ta, sa dea oile din strunga, la muls -) sunt mai civilizati si mai de caracter decat multi, foarte multi oraseni prostovani si mitocani (precum te afli, chiar cu 8 ani de-acasa). asa ca oPserva cat esti tu de prostovan si nu mai face tu pe filozoful si, ca incurajare, iti propun sa mergi dracu\' in p....mati!
Raspunde

@9

Acum 13 ani

lasa ca esti tu muzeu de cultura
Raspunde

dorin

Acum 13 ani

In Sibiu 100% scrie ca Bogdan Maxim e omul saptamanii pentru cat de mult a muncit sa rezolve niste cazuri de accidente cu autor necunoscut. Oare pe cine sa credem?
Raspunde

B.M.

Acum 13 ani

Bogdan Maxim e fiu de campion, nu oricine ajunge sa fie parte din lantul de afaceri al celor mari si grei... Lucian Tarnu e raspunsul la toate intrebarile in politia sibiana si legaturile cu mafia imbogatitilor din oi si petrol... Maxim e locul doi. Cum naiba nu apar adevaratele (si completele) transcrieri ale interceptarilor....cat costa? si la Vama unii au cazut, altii au stiut si nu au vrut sa lucreze in schimburile cu ofiteri acoperiti... deci: praf in ochi!
Raspunde

peru

Acum 11 ani

Intr o zi toti comentatorii o sa ajungeti va plangeti soarta si o sa va aduceti aminte de faptul ca sunteti niste frustrati. Mai bine uitsti va la voi si la familiile voastre si o sa vedeti cat de multe probleme aveti de rezolvat. Va recomand sa va rugati la Dumnezeu sa va dea pricepere.
Raspunde

ptr comentatorii de c....

Acum 11 ani

unii veti muri de foame in timp ce scrieti comentarii, altii va veti imbata de necaz si produceti accidente dupa care fugiti, pe altii va inc=sala nevestele in timp ce voi tastati, s.a.
Raspunde

ptr toti. desteptii de pe acedt forum

Acum 10 ani

Toti handicapatii si frustratii isi dau cu parearea. Poate ar trhui sa va mai ganditi si la domnul inainte de a acuza.
Raspunde

alzara

Acum 10 ani

Eu cred ca sunt nunai inscenari puse la cale de miticii invidiosi pe viata noastra economicacare îi eclipseaza pe toti din jur.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus