Vineri,
27.01.2023
Ninsoare
Acum
-1°C

Fotofobia sau sensibilitatea la lumina

Fotofobia reprezintă intoleranța la lumină. Dacă intensitatea luminii se schimbă foarte repede, este normal să dureze câteva secunde până ne adaptăm, dar dacă ochii încep să lăcrimeze şi starea de disconfort devine din ce în ce mai puternică, înseamnă că este vorba despre fotofobie. Diferitele surse de lumină, de la soare, până la lumina fluorescentă și lumina incandescentă pot crește senzația de neplăcere, alături de nevoia de a clipi sau de a închide ochii. De asemneea, persoanele care suferă de fotofobie pot avea dureri de cap puternice, de fiecare dată când intensitatea luminii se schimbă. Sensibilitatea la lumina sau fotofobia apare atunci când în ochi pătrunde prea multă lumina. Se declanşează o stimulare agresivă a fotoreceptorilor retinei, care transmit impulsuri electrice excesive la nivelul nervului optic.

Fotofobia este un simptom, nu o boală în sine. Dacă persoana afectată de fotofobie, nu este genetic sensibilă la lumina puternică și această intoleranță este dobândită, atunci sursa problemei poate fi o afecțiune a ochilor sau o afecțiune neurologică. În peste 90% din cazuri, fotofobia apare că urmare a unei boli a ochilor - glaucom congenital, cataractă, afecțiuni ale corneei, leziuni ale suprafeței oculare, miopie, infecții ale pleoapelor, corpuri străine. Pe de altă parte, vântul cald și uscat, ceaţa, polenul, praful, fumul, consumul de droguri, unele medicamente pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, picături sau unguente pentru ochi, pot avea drept urmare apariția fotofobiei.

În unele cazuri, sensibilitatea la lumina poate fi un simptom al unor afecțiuni generalizate - rujeolă, artrită, encefalită, meningită, rabie, botulism. Persoanele cu ochii deschiși la culoare (albaștri sau verzi) pot experimenta mai des o sensibilitate crescută la lumina puternică, pe când cei care au ochii de culoare închisă beneficiază de mai mult pigment care protejează împotrivă luminii invazive. Chiar și lentilele de contact pot să producă microtraumatisme la nivelul ochilor, care, în timp, se pot manifestă prin fotofobie. Razele soarelui care vin în contact cu zăpada sau cu o oglindă, reflectă o lumina mai puternică, care favorizează fotofobia. Pentru tratatrea fotofobiei, cel mai indicat este să se descopere cauza. Odată ce factorul declanşator este tratat, fotofobia dispare.

În cazul celor care au în mod natural sensibilitte la lumina, este indicat să poartă ochelari de soare cu protecție UV şi şepci sau pălării cu boruri late și să evită sursele puternice de lumină. În cazurile foarte grave, se pot lua în calcul lentilele de contact protectoare, care scad cantitatea de lumină ce pătrunde în ochi. Lentilele de culoare maro protejează cel mai bine, iar pentru zăpadă sunt lentilele albastre. Deși radiațiile ultraviolete sunt mai puțin intense iarnă, cantitatea reflectată de zăpadă poate dubla doza de expunere. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, până la 80% din razele UV sunt reflectate de zăpada proaspătă, în comparație cu alte suprafețe precum iarbă, pământul, apa, care reflectă mai puțin de 10% din ultraviolete.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 871

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus