Duminică,
25.09.2022
Cer Senin
Acum
13°C

Legatura dintre un tehnician dentar si un director de banca: parasutismul

Sibiul ocupă locul IV la Campionatul Naţional de Paraşutism. 25 de tineri fac eforturi şi antrenamente intense şapte luni pe  an pentru a fi capabili să largheze o paraşută, să planeze corespunzător şi să aterizeze pe o ţintă de mărimea unei mingi de fotbal.
Pentru cei care nu știu, lângă aeroportul Sibiu se află Aeroclubul Naţional Hermann Oberth, cunoscut local ca Aerodomul Sibiu. Aeroclubul are trei divizii: paraşutism, planorism şi zbor cu motor.
 
Antrenamente dure pentru salturi sigure

Din ianuarie până în august, tinerii ce au ales acest sport se întâlnesc de două ori pe săptămână pentru antrenamente. Cei ce cred că asta înseamnă salturi constante cu paraşuta, se înşeală. Salturile propriu-zise au loc o dată pe an, vara, când are loc etapa, mai exact pregătirea pentru campionat. Până atunci, sportivii se antrenează la sol, la aerodrom sau prin parcuri, simulând manevrele de precizie pe care trebuie să le execute în aer. Răbdarea le e răsplătită vara, când vine rândul Sibiului să beneficieze de avionul pus la dispoziţie de Aeroclubul României. Acesta care poposeşte aici două săptămâni, perioadă în care sportivii au în sfârşit ocazia să aplice cunoştinţele dobândite pe parcursul anului. Avionul se ridică la o înălţime de 1200 m de unde sportivii sar după un algoritm bine definit. De la sol, manevrele lor sunt strict supravegheate de cei doi instructori de paraşutism, Vasile Mihanciu şi Tatiana Poponea.

„Cea mai frumoasă formă de libertate”  

Gabriel Ticulescu, tehnician dentar, este unul din veteranii clubului din Sibiu, cu peste 350 salturi și cu un loc trei la Campionatul Naţional. „Ce simt atunci e o detaşare completă de stresul şi grijile care în mod normal îmi ocupă mintea. E o senzaţie de libertate completă, de împlinire şi împăcare cu sine. În acele momente chiar dacă situaţia spune altceva, ma simt mai puternic şi mai stăpân pe mine. Când ajung la sol, lumea nu mai e parcă la fel, ci mai bună”,  mărturiseşte Gabi. Radu Brumar a atins deja mia de salturi. La 16 ani obţinea locul I la Campionatul Naţional de Paraşutism pentru Juniori. În prezent e instructor de tandem (saltul asistat). Nici lui nu i-a fost uşor să se împartă între funcţia de conducere de la bancă şi obligaţiile ce-i reveneau din partea aeroclubului. Pentru Radu, nu doar salturile, ci şi antrenamentul în sine, prin valenţele lui de disciplină, organizare şi determinare, îl motivează în ceea ce face. Cât despre saltul cu paraşuta, pentru Radu „este cea mai frumoasă formă de libertate!”.  
Aeroclubul nu a înregistrat nici un incident major până în prezent, asta ca urmare a măsurilor de precauţie drastice şi a seriozităţii cursanţilor. Şi aici problemele financiare îşi arată colţii. Nu sunt tot timpul bani pentru benzina avionului iar numărul de  salturi făcute într-o etapă sunt limitate.

Între aeroport şi aerodrom

În 2010, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care obligă aerodromurile la certificare. Pentru acest lucru, este necesar ca Aeroclubul din Sibiu sa deţină acest teren. Acum, acest teren este în proprietatea judeţului Sibiu şi în administrarea Aeroportului. A cărui conducere se opune transferului acestui teren către Aeroclub, susţinând ca zona este una importantă pentru viitoarele proiecte de extindere.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus