Voința Sibiu așteaptă vizita celor de la FCM Tg. Mureș, pentru meciul din etapa a treia a Ligii I, stagiunea 2011/2012. Înaintea meciului, sibienii stau mai bine în clasament decât târg-mureșenii, Voința Sibiu ocupă locul opt și face parte din grupul echipelor care, după primele două etape, au totalizat patru puncte. Printre acestea, Petrolul, Sportul, Pandurii și Steaua. În cealaltă parte, FCM Tg. Mureș vine după două înfrângeri în campionat, prima în deplasarea de la Dinamo, iar cea de-a doua acasă în fața echipei CFR Cluj. În ceea ce privește loturile de jucători, cele două echipe diferă foarte mult. În tabăra sibienilor se găsesc jucători care au evoluat la echipă și când aceasta juca în Liga a II-a, dar și foarte mulți nou veniți, pe când echipa de la Tg. Mureș are foști jucători ai Stelei, Rapidului, CFR-ului sau ai Gloriei Bistrița. Cele mai sonore nume sunt de departe cele ale fundașilor Adrian Iencsi și Sorin Ghionea și ale mijlocașilor Ciprian Vasilache, Robert Ilyeș sau Răzvan Pădurețu. Atacul târg-mureșenilor este format din trei jucători aduși în această vară, pe lângă care se mai regăsește și fostul jucător al lui CFR Cluj, Didi. Cei trei atacanți sunt Moussa Kalisse, Salifou Fofana și Celsinho. Ioan Ovidiu Sabău se confruntă cu mai multe absențe decât omologul său, antrenorul Alexandru Pelici. Pentru jocul de luni vor lipsi Jamal Mohammed și Bumba, convocați la loturile naționale. De asemenea, bistrițenii nu pot conta nici pe serviciile accidentaților Topic și Vasilache. Voința Sibiu nu a reușit încă să-i legitimeze pe Ionuț Matei, Casian Maghici și Sergiu Bar, dar în perioada următoare se vor face demersurile necesare pentru a-i înregimenta. În rest, lotul Voinței este complet. La conferințele de presă care preced meciul, ambii antrenori s-au rezumat la a-și complimenta adversarul și la a predicționa că partida va fi una dificilă. Nici unul din cei doi tehnicieni nu exclude însă posibilitatea de a câștiga meciul. „Ne așteaptă un meci foarte greu, cu o echipă care joacă foarte bine în deplasare, o echipă organizată. Numele antrenorului Ioan Ovidiu Sabău este garantul performanței. Ne așteaptă cel mai greu meci de până acum. Sperăm să fim destul de inteligenți și să ieșim de pe teren cu punct sau cu puncte”, a declarat Alexandru Pelici. „Întâlnim un adversar care joacă de unu-doi ani împreună, cu un sistem 3-4-3, cu entuziasm, au ambiție, organizați, știu ce au d efăcut. Au un antrenor foarte bine pregătit și vom avea un meci foarte greu la Sibiu. Sper însă să îl câștigăm”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul FCM Tg. Mureș. Meciul dintre Voința Sibiu și FCM Tg. Mureș se va disputa pe stadionul Municipal din Sibiu, în data de 15 august, cu începere de la ora 18.30.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
14 răspunsuri
-
ba patron nesimtit, tu pe meciul cu steaua ti-ai scos o gramada de bani si ai tinut publicl in picioare acuma cu tg mures vrei sa faci la fel cine pielea mea crezi ca o sa iti plateasca tie la meciurile cu echipe mai slab titrate 20 de lei biletul??? mai bn merge lumea la gaz metan si au conditii mai bune …. oricum esti un nesimtit care ti-a luat lumea in cap, ti s-au urcat fumurile la biluta ba …pierzi prin asta sa sti
-
Sa ma c*c in cartea ta ba, nu ai nevoie de carte ca sa dai 20 de lei pe un bilet si sa strigi 2 ore pentru echipa ta! Mergeti cu cartea si cu teatrul vostru de aici, vedeti ca ati intrat in alte sfere aici, aveti grija sa nu va depaseasca! Nu stiti voi INCA ce inseamna sa fii SUPORTER ADEVARAT! Voi sunteti cu teatru si cu cartea, daca auziti cuvantul pu*a pe stadion fugiti cat va tin picioarele, va uitati stramb si barfiti ca babele alea pe la coltz. Samantzarilor, afara de pe MUNICIPAL!
-
Ba samantari si martalogi sunteti voi, la care scopul principal este sa injurati pe stadion. Toata viata voastra de rahati se reduce la extazul ala de doua ore in tribune, in timp ce pe aia pentru care urlatiii ii doare fix in Pu La de voi si de patriotismul vostru local!!! Pe aia ii intereseaza doar banii.Sunteti niste complexati si ratati, carora nici sula nu li se scoala, dar se dau barbati in tribune. Ptiu!
-
la sibiu nu se injura si pana ii faci cocalari pe cei care merg la meciuri pt ca tu nu esti capabil sa strangi 20 lei sau preferi sa ii tragi pe nas mai bine te-ai uita tu la ce limbaj folosesti si apoi poate ca nu ai mai face cocalari pe altii! P.S chiar sunt curios cat de barbat esti si daca vrei si te tine accept eu in locul celui care s-a coborat la nivelul tau si te-a injurat, asa ca astept sa spui locul si ora!
-
PENTRU DESCULTII CARE PLANG DUPA 20 Lei
________________________________________ba de mai faceti cu 20 lei in ziua de astazi ?
o bere si niste tigari ?
va vaitati ca-i scump ….. pai daca ii scump stati acolo in crajma si bagati „R22” (sau cum ii zice) pana va crapa ficatu.
.
ce mai faci in ziua de azi cu 20-30 lei ? mai nimic !
daca 20 lei la 2 saptamani nu va permiteti atunci nu mai zic nimic .
.
50 de lei pe luna cred ca isi permite oricine vrea sa vada un meci …. (defapt 2)
.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Da, mai sunt doi care inca perturba – tov. Volkov si tov. Palagniuk.
Woke-ist cu acte in regula!🤮🤮🤮
Când am crezut că i-am văzut pe toți *** ongiști, iată că m-am înșelat. (Acest comentariu a fost moderat din…
**** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
Chiar toate rahaturile de evenimente trebuie facute cu blocarea circulatiei? Drumurile au fost construite cu banii tuturor …nu doar a…













Lasă un răspuns