Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Cifre: +20% copii abandonati in maternitati. Vorbim si despre suflete?

Dorina Nitu
3

În judeţul Sibiu numărul de abandonuri a crescut cu aproape 20%, comparativ cu anul trecut. Dacă în primul semestru din 2010 în spitale au fost părăsiţi 34 de copii, anul acesta numărul lor a crescut la 41. „99% dintre mame plecă şi nu spun nimic. Nasc şi după o jumătate de oră dispar. Să ştiţi că scenele acelea din romane, cu femeia care naşte şi apoi continuă să secere, nu erau fabulaţii. Da, dacă sunt complicaţii situaţia e diferită, dar dacă naşterea decurge normal femeia e perfect capabilă să se deplaseze şi în consecinţă să plece pe picioarele ei din spital, abandonandu-şi copilul”  spune Ecaterina Olariu, şeful Secţiei de Neonatologie din Maternitatea Sibiu.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Suflete
 
O doamnă, trecută de prima tinerețe, se plimbă de mână cu cei doi copii, o fetiță de cinci ani și un băiețel ceva mai mic, prin parcul Sub Arini. Fetița merge legănat, jucându-se cu șnurul de la rochiță, iar băiatul pășește serios în timp ce ronțăie o acadea. Cei pe lângă care trec, văd o mamă care-și duce copiii în parc. Dar doamna D. este de fapt asistent maternal, devenit în timp mamă pentru micuții pe care îi crește de când aveau câteva săptămâni. Nu sunt primii copii de care are grijă. „Într-o zi, fata m-a întrebat dacă mai are încă o mamă şi de ce nu vine să o vadă. I-am explicat că e departe, dar eu o iubesc şi o să fiu mereu mama ei. M-a privit puţin şi apoi a zis „Deci cealaltă mami nu mă vrea?” şi am luat-o de la capăt cu alte explicaţii, pentru că un copil nu trebuie să crească, ştiind că cea care i-a dat viaţă nu îl iubeşte” mai spune oftând doamna D.
 
Abandonul începe de la 2,5 kg
 
La fel ca doamna D. şi alte familii cresc copiii unor femei pe care nici personalul medical, nici asistenţii de la Protecţia Copilului nu le pot convinge să-şi ia bebeluşii acasă. Copiii sunt preluaţi de Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu. Cei norocoşi îşi găsesc locul în casa unui asistent maternal, iar pentru restul se aplică metoda plasamentului în regim de urgență, de obicei la  Complexul de sevicii „Prichindelul”. Cei norocoşi îşi găsesc locul în casa unui asistent maternal, iar pentru restul se aplică metoda plasamentului în regim de urgență, de obicei la  Complexul de servicii „Prichindelul”. „Fiecare caz este aparte. Legal, noi nu putem ţine copilul decât 3 zile, dar actele durează. Pe copilul prematur îl aducem prima dată la greutatea  stabilă de 2,5 kg, şi din momentul acela apoate fi declarat abandonat” mai spune Ecaterina Olariu.
 
Statistică: un copil are 30% șanse să fie primit într-o familie
 
Mamele care aleg să renunţe la copii sunt majore, de naţionalitate română şi majoritatea copiilor provin din concubinaj. Protecţia Copilului face anchetă pentru fiecare caz şi încearcă reintegrarea copilului în familie sau plasarea lui în grija unei rude. În aproximativ 30% din cazuri acest lucru este posibil, restul copiilor rămân însă în grija unor străini. "Părinţii care își abandonează copiii la naştere, fac parte din categoria tinerilor necăsătoriţi, fără posibilităţi materiale, care au crescut în  familii dezorganizate, nu au suport financiar şi emoţional din partea celor apropiaţi și sunt incapabili să-şi asume responsabilitatea creşterii unui copil" spune psihoterapeutul Aniela Minu. 
Doamna D. îşi priveşte cu dragoste micuţii. Are planuri mari pentru ei. Vrea să-i susţină şi după ce împlinesc 18 ani, să-i ajute să termine o facultate şi să nu-i lase nici o clipă să uite, că ea este familia lor şi indiferent cât de departe vor pleca, vor avea mereu o casă unde să se întoarcă.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

3 răspunsuri

  1. Avatar octogon
    octogon

    articolul ar trebui citit de aparatorii inflacarati ai respingerii adoptiilor internationale care le iau sansa acestor suflete de a se dezvolta normal si a se bucura de o educatie si o viata civilizata.

    0
    0
  2. Avatar pentagon
    pentagon

    Uite Iohannis le-a oferit o sansa bietilor orfani si i-a trimis in Canada, de a ramas chiar sufletul din ei, ca restul s-a dezmembrat pe bucati!

    0
    0
  3. Avatar meri
    meri

    ete pulea cica majoritatea sunt copii albi. de cate ori ma duc la orfelinat numai copii de tigani si cu handicapuri gasesc.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate