Meserie de imprumut. Nu-i chiar roz printre flori

Stau florăresele la piaţa Cibin ascunse printre buchete, aşteptând clienţi. Vreau să văd cum este munca lor şi mă aliniez cuminte în spatele unei tarabe. Mă gândesc că trebuie să fie o meserie destul de interesantă, chiar boemă, oferind multă libertate.

Dimineaţa, la ora şapte, florăreasa începe să alinieze vazele şi suporturile de flori, apoi cu o găleată mare, cară apă până le umple pe toate. Florile proaspete, de abia aşezate, atrag atenţia unor clienţi. Doi bătârnei. Vor un buchet “mai ieftin şi mai micuţ”. Mihaela, florăreasa de la care fur meserie zâmbeşte moale. “Am, am un buchet de tuberoze cu doi lei firul, în total şase lei”. Bătrâna caută în portofel. Mă uit la ea, mă uit la flori. “Nu-l laşi cu 5 lei?” întreabă doamnul. Mihaela dă din cap în semn de “da” şi clienţii pleacă privindu-şi mulţumiţi achiziţia. Timpul trece încet. Cu poveşti, cu aranjat buchete, cu câte o gură de sandwich.

Foarfeca taie codiţe umede, iar mâna cu unghii scurte, munceşte mereu în acelaşi ritm, curgând moale pe tulpini aspre. Mă uit să vad cum se face un buchet de trandafiri. Oare mie îmi iese? E ca o reţetă. Se aleg cinci trandafiri, nici prea prea, nici foarte foarte. Dacă au câte o petală mai plăpândă, aceasta se rupe. Se unesc prima dată trandafirii şi se asortează cu câteva funze de ferigă. O bucată de hârtie tăiată dpretunghiular, se înfăşoară în jurul lor, lăsând un colţ întins. Dintr-o cutie de carton, plină cu panglici de toate culorile, se ia un fir asortat cu hârtia, se leagă şi se întinde clientului. Dacă acesta e mulţumit atunci plăteşte şi tu ca florăreasă te bucuri.

Fiecare zi la fel, doar florile sunt mereu altele

Rutina aranjării buchetelor îşi urmează cursul, rar întreruptă de câte un client sau un telefon de acasă. Mie îmi pare că trece greu timpul. Mihaela zâmbeşte. Eu mă plictisesc în câteva ore, ea vinde de şapte ani, zi de zi, pe ploaie, pe frig, oricui doreşte trandafiri, gherbere, crini, lalele. Mă simt ruşinată şi mă întreb de ce nu îmi mai pare ca la început, o meserie “boemă”.

Lângă noi, la taraba vecină un cărucior cu un copil de câteva luni. Întreb de ce-l ţine acolo. Aflu, ceva ce ar trebui să ştiu daca tot mă pretind florăreasă, că florăreselor îşi cresc copiii, de la două săptămâni, până la şapte ani, în piaţă, printre flori, claxoane de maşini şi controalele celor de la OPC. Apoi îi dau la şcoală câţiva ani, până pot şi ei să vândă. Cuvâtul boem revine obesedant şi de fiecare dată zâmbetul meu e tot mai ofilit.

Florile nu aduc mulţi bani, dar aduc suficenţi

La cum merge vânzarea, îmi zic că probabil nu mulţi îşi ridică vile vânzând flori. E o meserie care oferă o viaţă decentă. Florăresele plătesc taxe, dar mai iau marfă de la câte un producător care le cunoşte de mult şi lasă la preţ, şi în plus în piaţă nimeni nu eliberează bon fiscal.

Mă uit la ceas. Mai sunt ceva ore până se lasă seara. Florăresele au o zi uşoară, adică o zi săracă. Dacă veneam să mă iniţiez în tainele meseriei de opt martie, altfel stăteau lucrurile. “Eh zilele trecute au venit copiii în şiruri să cumpere că s-au dat corigenţele pe la şcoli” spune o florăreasă în timp ce mănâncă mure. “Au venit, da’ acum până-n 15 iar e gol”. Apoi vorbesc despre romantismul “care s-a dus o dată cu tinereţea noastră” şi de băieţii care prin cumpărat flori înţeleg doar un fir de trandafir roşu sau alb. Eu ascult curiosă cum vorbesc şi despre copiii rămaşi acasă sau durerile de spate, de care se plâng toate după câteva ierni petrecute în piaţă.

Apoi decid să mă retrag, mulţumind pentru sfaturile şi florile primite. E destul de interesant să vinzi flori, dar cred că rămân fidelă agendei şi pixului pe care le strâng în braţe.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi